Prim-vicepremierul moldovean Igor Dodon acuza Romania de faptul ca nu a finalizat lucrarile pentru deschiderea postului vamal de la podul Radauti-Lipcani, pod distrus in cel de-al Doilea Razboi Mondial si restabilit prin finantare europeana.
Declaratia vine in contextul in care duminica langa acest pod a avut loc un protest fata de tergiversarea de catre autoritatile moldovene a deschiderii unui post vamal care ar permite punerea in circuit a podului finalizat inca in 2006. Actiunea a fost organizata de catre Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de Vladimir Filat, partid constituit in urma cu un an si care are sanse bune de a accede in Parlament la alegerile din primavara.

Igor Dodon, care este si ministru al economiei, a declarat intr-o conferinta de presa ca in timp ce Republica Moldova si-a indeplinit toate obligatiile pentru punerea in circuit a acestui pod, partea romana nici nu a inceput amenajarea postului vamal, astfel incat "restantele sunt de partea dreapta a Prutului, adica din partea Romaniei".

Prim-vicepremierul a declarat ca va a aborda subiectul in cadrul discutiilor pe care le va avea miercuri si joi cu ministrul intreprinderilor mici si mijlocii si al comertului de la Bucuresti, Constantin Nita, si va insista asupra deschiderii imediate a acestui punct de trecere peste Prut, "care este foarte important pentru populatia din nordul Republicii Moldova".

Dodon a cerut presei sa transmita acest mesaj oamenilor din localitatile din apropierea podului Radauti-Lipcani si sa le explice ca din partea Republicii Moldova, adica din partea malului stang al Prutului, au fost finalizate la mijlocul anului 2007 toate lucrarile pentru deschiderea punctului de trecere Radauti-Lipcani - a fost construita o cladire administrativa cu noua nivele, doua piste de control, un drum de acces de 1,5 kilometri, au fost instalate un generator de energie electrica si toate cele necesare pentru functionarea punctului vamal.

"Cu regret, din partea romana, adica din partea dreapta a Prutului, lucrarile inca nici nu au inceput. Guvernul Republicii Moldova a sensibilizat Guvernul Romaniei in acest sens inca pe parcursul anului 2006 - exista si procesele-verbale semnate cu ministrul roman al economiei de atunci ... Winkler, unde Chisinaul insista asupra deschiderii podului in anul 2007. Au fost de asemenea mai multe adresari in 2007, iar ultima discutie la acest capitol a fost in 2008, in cadrul sedintei comisiei economice mixte, iar problema a fost abordata si de catre premierul Zinaida Greceanii la intalnirea cu premierul Tariceanu", a spus Dodon.

Ministrul moldovean a mai anuntat ca pe agenda discutiiloor pe care le va avea cu ministrul Constantin Nita (parca) va fi si cooperarea in domeniul comercial, in conditiile in care volumul comertului bilateral a depasit cifra de un miliard de dolari in anul 2008. Un subiect important va fi si cooperarea in domeniul energetic, in urma crizei gazelor cu care s-a confruntat intreaga Europa la inceputul acestui an, inclusiv posibilitatile de interconectare a retelelor electrice din Republica Moldova si cele din Romania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.