Negocierile privind majorarile salariale au fost amanate pentru luni, singura propunere concreta fiind cea a ministrului finantelor, Gheorghe Pogea, de a acorda in rate cel de-al 13-lea salariu, idee respinsa de sindicalisti, a declarat presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, informeaza NewsIn.

"Ministrul finantelor ne-a prezentat executia bugetara pe 2008 si noua schita a bugetului pe 2009, in care sunt prevazute cheltuielile bugetare, insa orice discutii legate de majorarile salariale din sectorul bugetar au fost amanate pentru saptamana viitoare, pentru a putea fi prevazute in noul proiect de buget", a precizat Petcu.

El a adaugat ca o "propunere hilara" a ministrului finantelor a fost cea de acordare in rate a celui de-al 13-lea salariu, idee care a fost insa respinsa de toti liderii confederatiilor sindicale.

Marius Petcu a mai spus ca se va intalni joi cu ministrul sanatatii, Ion Bazac, pentru a relua discutiile privind aplicarea ordonantei ce prevede majorarea cu 25% a salariilor din sistemul sanitar.

La finalul discutiei de la Ministerul Muncii, liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat ca, in cadrul intalnirii cu ministrul muncii, Marian Sarbu, cel al finantelor si cu cel al administratiei si internelor, Gabriel Oprea, el a propus eliminarea drepturilor de autor si a altor "contracte abuzive", pentru a creste contributiile sociale.

"Exista cel putin 200.000 de persoane ocupate care nu sunt contributori la sistemul de asigurari sociale, cum ar fi cei platiti cu drepturi de autor. Dintre acestia, aproape 100.000 lucreaza in domeniul sportului si sunt platiti prin contracte de prestare de servicii. Este nevoie de o lege care sa anuleze aceste prevederi si astfel vor creste foarte multe sumele colectate la bugetul asigurarilor sociale", a precizat Costin.

Ministrul muncii a spus ca este nevoie de initiative care sa diminueze posibilele efecte sociale provocate de criza economica. In acest sens, el a precizat ca a decis sa infiinteze un comitet de criza, din care sa faca parte, pe langa reprezentantii guvernului, si cei ai patronatelor si sindicatelor.

"Dorim sa stabilim un cadru mai larg al unui acord social, prin care sa depasim aceasta criza si sa luam masuri pentru stabilitatea sociala pe termen de 4 ani, pentru a trece cu bine de aceasta perioada", a spus Sarbu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.