Ministrul Justitiei, Monica Macovei, este in razboi declarat cu membrii CSM, care au refuzat ieri sa ia in discutie modificarile aduse la cele trei legi din Justitie, pe motiv ca nu au fost studiate de magistratii din toata tara. Macovei sustine insa ca acestia s-au inteles sa amane dezbaterea pentru ca se tem sa nu-si piarda fotoliile de sefi. Acesta este un semn ca sfatul presedintelui Basescu, care a cerut celor doua parti sa faca pace, nu a fost luat in seama de nimeni.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu au dorit ieri sa discute despre modificarile aduse de Monica Macovei celor trei legi privind reforma in Justitie, pe motiv ca exista numeroase solicitari ale judecatorilor si procurorilor din teritoriu, care au cerut amanarea intrucat nu au avut timp sa le studieze.
Mai mult, acestia au apreciat ca modificarile propuse de Ministerul Justitiei sunt "schimbari fundamentale ale filosofiei sistemului judiciar".

Un alt aspect criticat de cei mai multi a fost si faptul ca Macovei doreste ca modificarile propuse sa fie adoptate printr-o ordonanta de urgenta a Guvernului, lucru calificat drept o incalcare a Constitutiei. Avram Filipas, reprezentantul societatii civile in CSM, a cerut ca modificarile sa urmeze cursul normal, adica in Parlament, afirmatie la care Monica Macovei a avut un raspuns care a starnit, deopotriva, ilaritate si consternare in sala de sedinta. "Foarte bine, daca Guvernul incalca Constitutia, exista Curtea Constitutionala, dar eu vreau astazi sa discutam", a afirmat Macovei.

Ministrii-amatori

Judecatoarea Viorica Costiniu, presedintele de onoare al Asociatiei Magistratilor din Romania, a afirmat ca modificarile fac legile "pedepsitoare la adresa magistratilor, care sunt obligati sa-si desfasoare activitatea in conditii grele, ca urmare a amatorismului ministrilor si a guvernelor care s-au perindat". "Nu se fac legi ca sa schimbam pe unii sau pe altii", a spus judecatoarea Costiniu.
Macovei s-a aratat extrem de suparata de atacurile membrilor CSM si a precizat ca solicitarea de amanare este o actiune planificata a acestora, care se tem sa nu-si piarda functiile de conducere din cadrul instantelor sau parchetelor teritoriale.

Macovei si-a exprimat neincrederea si fata de solicitarile de amanare a dezbaterilor sosite din teritoriu, intrucat acestea sunt semnate de sefi, care sunt vizati in modificarile legislative prin introducerea concursului pentru ocuparea acestor functii.

Mai mult, ea contrazice CSM si sustine ca a primit numeroase e-mail-uri de la magistrati care s-au aratat "entuziasmati" de modificarile propuse.
Apoi, ministrul i-a criticat pe membrii consiliului, carora le-a reprosat ca "nu au avut chef si timp" sa vada modificarile legilor privind statutul magistratului, ale CSM-ului si de organizare judiciara.

"Nici instanta suprema nu este entuziasta, daca 30 de judecatori se pregatesc sa se pensioneze", a spus Macovei, facand referire la faptul ca modificarile legislative impun pensionarea la 65 de ani si nu la 68, cum prevede legislatia actuala.

Iritat de tonul ministrului, Dan Lupascu i-a cerut, invocand calitatea de sef al CSM, sa foloseasca un limbaj adecvat si sa nu mai faca procese de intentie membrilor consiliului.

Interese personale

La iesirea din CSM, Monica Macovei a declarat ca amanarea discutiilor este, de fapt, o amanare a reformei Justitiei. "Nu vor sa discute pentru ca este o rezistenta la reforma si pentru ca o mare parte dintre ei sunt conducatori de instante si parchete, iar potrivit modificarilor trebuie sa dea concurs si probabil nu le convine. Chiar si cei de la ICCJ, toti au solicitat amanarea, deoarece multi vor trebui sa se pensioneze, in frunte cu presedintele. Deci exista interese directe, personale, in a amana discutiile si, practic, intrarea in vigoare a acestor legi", a spus ministrul.

Intrebata daca exista un complot impotriva ei, Monica Macovei a afirmat ca nu se poate vorbi chiar de un complot, dar a avut o senzatie de aranjament in scopul amanarii discutiilor. Astfel, securea razboiului dintre cele doua "parti beligerante" este dezgropata total, desi acum doua saptamani presedintele Basescu a incercat sa-i determine sa se impace.


Despre autor:

Sursa: Realitatearomaneasca.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.