Adriana Saftoiu, consilier prezidential pe probleme de comunicare

De peste cinci ani, Adriana Saftoiu are grija de relatia lui Traian Basescu cu presa. Adriana Saftoiu a fost ziarista pana in 1998, cand a preluat postul de purtator de cuvant al Guvernului Radu Vasile. Dupa ce Emil Constantinescu a debarcat Guvernul Vasile, a lucrat cu Traian Basescu intai la Ministerul Transporturilor si, ulterior, la Biroul de presa al Partidului Democrat. In decembrie 2004, la 37 de ani, presedintele Basescu a numit-o consilier prezidential la Departamentul de Comunicare Publica. Dincolo de atributiile care figureaza pe site-ul de Internet al Presedintiei - asigura relatia cu presa, elaboreaza comunicatele oficiale, supune atentiei departamentelor Presedintiei semnalele din presa - Adriana Saftoiu este, probabil, unul din cei mai influenti consilieri de la Cotroceni, fiind aproape de seful statului in toate actiunile importante.
- Are presedintele Basescu o problema de comunicare cu presa?

- In mod cert, presedintele a adus in dezbatere extraordinar de multe teme. Pe de alta parte, nu pot sa spun ca presedintele s-a bucurat de acea clasica perioada de gratie. Intr-un fel, e si normal sa se intample acest lucru: s-a venit pe o asteptare foarte mare si nu e obligatoriu sa primesti o luna-doua de gratie. Presa si-a luat rolul in serios si dezbate alaturi de presedinte temele pe care le-a pus in discutie in toata aceasta perioada. Modul in care sunt dezbatute poate fi uneori frustrant pentru cel care le lanseaza, vazand tonul in care sunt abordate temele, dar sper ca la final presedintele sa convinga, inclusiv presa, ca ceea ce e de facut se va face.
- Este frustrat presedintele vizavi de modul in care ii sunt preluate temele?

- Presedintele nu e suparat pe presa. Va asigur ca e genul de om, si in viata privata, si in relatia cu consilierii, caruia ii plac discutiile cu argumente. Nu e genul care adora discutiile in care el spune ceva si toata lumea din jur da din cap. Singurul lucru pe care il accepta foarte greu sunt jignirile. Presedintele se bazeaza in primul rand pe respect in relatii, iar asta inseamna inclusiv sa spui ce gandesti. Important e tonul.
- Si l-a jignit presa?
- Au existat si afirmatii care au aratat ceva mai mult decat un demers jurnalistic bazat pe argumente si mai degraba am putut simti doar un ton patimas, tendentios. Sunt situatii in care am senzatia ca antipatia fata de Traian Basescu merge dincolo de dezbaterea normala care, in mod cert, implica un ochi critic, specific pana la urma presei.
- In cazul ziaristilor rapiti in Irak, presedintele a spus ca presa a fost intoxicata. Nu a fost un atac la adresa credibilitatii intregii prese?

- Toti suntem intr-o situatie extrem de noua si din pacate foarte dramatica. Apelul presedintelui a avut un singur sens: a fost un semnal ca, prin comentariile facute, presa - sigur nu in totalitate - a fost paralela cu realitatea si ca e mai bine pentru ei sa incercam sa pastram tacerea. S-a spus ca lipsa informatiilor a determinat toata aceasta avalansa. De fapt, lucrul cel mai rau din toata povestea asta au fost zvonurile care s-au referit la eliberarea jurnalistilor. Acesta a fost punctul culminant. De doua ori s-a intamplat acest lucru, de doua ori am incercat sa contracaram si, in ambele situatii, cel putin in primul caz, noi aproape ca nu am avut succes. Acest moment a aratat clar relatia dintre presa si institutii. Dupa 15 ani, presa nu are incredere in institutiile oficiale si crede mai mult in zvonuri. De ce?! As spune ca si politicienii au aici o parte de vina. Pentru ca fac secret din lucruri absolut firesti. Jurnalistii au ajuns sa nu mai creada in vocea oficiala a institutiilor.

- Mai continua aceasta intoxicare?
- Mi se pare ca, dupa iesirea presedintelui, lucrurile s-au mai potolit. Important este daca reusim sa pastram sub control aceasta zvonistica si pana la urma sa ajungem unde vrem: sa ii recuperam si sa ii aducem acasa.
- In randul ziaristilor exista sentimentul ca presedintele se rafuieste cu presa, cum ar fi refuzul de a-i lua in avionul prezidential.
- Eu cred ca trebuie spus un lucru. In general, cand vorbim despre relatia dintre presa si institutii, pilonul principal este ca presa sa aiba acces la informatii.
- Exista impresia ca presedintele s-a izolat, ca nu mai discuta cu presa ca pe vremea cand era in Opozitie.

- Au existat discutii informale cu anumiti ziaristi si a doua zi au aparut in presa. Ceea ce pe presedinte l-a facut extrem de refractar sa mai accepte genul acesta de discutie. Daca presedintele, avand un program foarte aglomerat, accepta sa dea curs solicitarilor presei - ca e vorba de interviuri sau declaratii de presa -, inseamna ca este un presedinte care nu trateaza presa cu aroganta si indiferenta. In patru luni, din peste 80 de solicitari de interviuri, noi am raspuns la 51, dintre care 25 pentru presa romana. In aceeasi perioada, fostul presedinte Iliescu, la inceputul mandatului sau, din decembrie 2000 - aprilie 2001, a acordat opt interviuri. Nu stiu, poate ca nu a avut mai multe solicitari.
- Iesirile in presa ale consilierilor de la Palatul Cotroceni sunt discutate cu presedintele, sunt aprobate?

- Presedintele e informat cand unui consilier i se solicita un interviu, dar fiecare isi asuma decizia de a raspunde solicitarii presei.
- Si doamna Udrea, cand a dat interviurile pe care le-a dat, a intrebat pe cineva?
- Eu am vorbit cu Elena strict pentru emisiunea lui Robert Turcescu. Acum, desigur, s-a simtit lipsa de experienta a Elenei in relatia cu presa. Probabil ca nu si-a dat seama ca presa nu este o institutie care, remarcand faptul ca esti draguta, te scuza pentru eventualele inabilitati de comunicare.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.