Dupa Victor Ponta, Miron Mitrea a ales si el tabara

"Eu sunt in general de acord cu opinia lui Ion Iliescu in aceasta perioada. Eu de obicei spun ce spune Ion Iliescu", a declarat cel mai recent fan iliescian, Miron Mitrea, ieri, la intrarea in sedinta grupurilor parlamentare reunite ale PSD. Mitrea a raspuns astfel la o intrebare legata de Corneliu Iacubov, despre care Ion Iliescu spusese, cu o zi inainte, ca va trebui sa-si dea demisia din partid daca va fi gasit vinovat de justitie. Intr-un fel, cele spuse de Mitrea sugereaza foarte bine atmosfera intalnirii de ieri, la care se parea ca au disparut aproape de tot animozitatile din partid. Pe ici, pe colo a mai fost cate o intepatura trimisa dintr-o tabara intr-alta, din esaloanele inferioare. Pe acest fond, Ion Iliescu a luat o pauza. El a plecat la jumatatea sedintei, spunand ca trebuie sa se intalneasca cu Florin Piersic, care "implineste 69 de ani".

In sala, Iliescu a avut un discurs in care a facut apel la unitatea partidului, aratand in continuare ca exista persoane care doresc ca partidul sa se rupa si anuntand ca nu va face nici o declaratie publica pana dupa Biroul Executiv Central. Aceeasi tema a dezbinarii si a pericolului de "fragmentare" a fost abordata si de Adrian Nastase. Nastase a incercat sa canalizeze toate energiile negative spre Alianta D.A., pe care a identificat-o drept principalul dusman al PSD, si le-a spus parlamentarilor ca nu trebuie sa le fie frica de alegeri anticipate, pentru ca PSD sta mai bine decat "coalitia curcubeu". Totusi, Nastase a zis ca mesajul partidului trebuie sa fie ca "Romania nu are timp de anticipate", in conditiile in care "ultimele alegeri au fost castigate de PSD".

Nastase le-a mai spus parlamentarilor sa munceasca foarte mult in teritoriu, sa aiba legaturi directe cu electoratul si mai ales sa se pregateasca pentru un nou tip de electorat, pe care PSD il tinteste: "Este nevoie sa aducem la nivel doctrinar un suport pentru o reconfigurare a suportului nostru electoral, care nu mai poate ramane pentru mult timp majoritar rural, desi prin dependenta accentuata fata de statul asistential, avand varsta inaintata si informatie politica monocroma". Mai pe sleau, PSD vrea sa castige electoratul urban. O importanta parte a discutiilor s-a purtat pe relatia cu presa. Parlamentarii au fost instruiti sa fie cat mai deschisi, sa foloseasca integral timpii de antena la radio si TV si sa se aplece mai mult spre relatia cu mass-media. Senatorilor si deputatilor li s-a inmanat si o strategie, in care sunt invatati ce trebuie sa faca in sesiunea legislativa februarie-iunie 2005.

La capitolul relatia cu mass-media exista o formulare care cu siguranta va da dureri de cap luni de zile celor ce o vor studia: "Pentru rolul pe care PSD si-l asuma pe scena politica, este necesar ca elementele si strategiile de tip re-activ sa se integreze functional intr-o strategie pro-activa". Pana una-alta, toti ziaristii care au stat ieri la usa PSD au fost interesati de comentariile in privinta cazului Mischie. Parerile au fost impartite. Miron Mitrea a spus ca imaginea partidului are de suferit de pe urma scandalurilor Mischie si Iacubov si ca acest lucru trebuie sa fie "un exemplu" pentru colegii care mai sunt la putere, inclusiv cei din plan local. Adrian Nastase a spus ca el nu crede ca imaginea PSD are de suferit de pe urma cazului Mischie. Totodata, Nastase a afirmat ca acuzatiile aduse de Nicolae Mischie, cum ca totul ar fi o lucratura a lui Adrian Nastase si Victor Ponta, sunt "vorbe spuse la suparare", care nu au nici un suport in realitate. Rodica Stanoiu, fostul ministru al Justitiei, a opinat si ea ca Nicolae Mischie ar trebui judecat in stare de libertate si a tinut sa precizeze ca acest caz a inceput sa fie instrumentat inca de pe vremea cand PSD era la putere.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.