"Banuiesc ca nu doamna Merkel o sa voteze pe 29 (29 iulie, ziua in care se va organiza referendumul pentru demiterea presedintelui, n.r.). Si banuiesc ca votul oamenilor de pe 29 nu va fi contestat de nimeni. Doamna Mekel si crestin-democratii germani - pentru ca doar ei sunt cei care ii tin partea domnului Basescu si PDL - sunt cei care au crezut totdeauna in austeritate, in taieri - e adevarat, austeritate mai mult in Romania si in Grecia si in Italia si in Spania, mai putin la dansii - in timp ce restul Europei spune un singur lucru: ca suntem in standarde europene si ca problema poate fi rezolvata doar de locuitorii Romaniei. Indiferent ce vor crestin-democratii germani, romanii vor vota in Romania si votul de pe 29 va lamuri lucrurile", a spus Ponta.
El a precizat ca Berlinul este unul dintre orasele europene pe care le va vizita pentru a vorbi despre situatia din Romania, aratand ca initial va pleca la Bruxelles, apoi catre celelalte cancelarii, conform MEDIAFAX.
Ponta a subliniat ca presedintele suspendat, Traian Basescu, "uita" sa spuna ca a fost suspendat de doua treimi din Parlament, inclusiv prin voturile unor membri ai PPE si ca poporul roman, pe 29 iulie, va decide. "Ce decide poporul roman nu poate fi schimbat de nimeni, nici de Basescu, nici de Ponta, nici de Merkel, nici de nimeni", a subliniat Ponta.
El a aratat ca "minciunile si calomniile proferate de toti cei de la PDL, inclusiv de Traian Basescu", fac rau Romaniei. [Citeste si Blaga pleaca la Bruxelles pentru a prezenta situatia din Romania]
"Ei (democrat-liberalii - n.r.) se plang la colegii lor populari europeni, cei care sunt adeptii doar ai austeritatii si ai taierilor si cei care l-au sprijinit pe Traian Basescu cand taia salarii si pensii si distrugea economia noastra si o structura sociala. Normal, fiecare tine cu ai lui", a spus Ponta.
El a dat asigurari ca Guvernul va functiona la capacitate maxima si isi va indeplini toate obligatiile fata de CE, FMI.
Premierul Marcel Ciolacu estimează că România va intra în 2024 în...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Semnal de alarmă pentru granzii europeni: Profiturile și veniturile...
Sursa: wall-street.ro