Senatul a adoptat, marti, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului intre Romania si SUA privind scutul antiracheta.

Toti cei 90 de senatori prezenti la sedinta s-au pronuntat in favoarea acordului. Ei si-au insusit raportul favorabil comun, fara amendamente, al comisiilor pentru aparare si de politica externa, potrivit MEDIAFAX.

Proiectul de ratificare a acordului, care are caracter ordinar, a fost adoptat de Senat in calitate de Camera decizionala.

La sedinta in care a fost votat acest Acord a asistat si ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, adoptarea documentului fiind sustinuta in plen de ministrul de Externe, Teodor Baconschi.

  • Acordul este primul instrument juridic incheiat in SUA

Baconschi i-a indemnat pe parlamentari sa voteze in favoarea proiectului de lege privind scutul antiracheta, explicand ca "acordul este primul instrument juridic negociat in intregime si incheiat de Statele Unite in cadrul noului concept privind apararea impotriva rachetelor balistice lansat de catre presedintele SUA in septembrie 2009".

"Valoarea acordului consta si din consacrarea, pentru prima oara intr-un document bilateral obligatoriu din punct de vedere juridic, a parteneriatului strategic romano-american. Amplasarea unor elemente ale sistemului antiracheta al SUA reprezinta o contributie foarte importanta la securitatea Romaniei, a SUA si a intregii Aliante", a spus el.

Potrivit lui Baconschi, "textul acordului contine referiri clare la parteneriatul strategic cu SUA, garantii clare privind conformitatea scutului cu normele internationale". Baconschi a mentionat explicit garantarea scopului exclusiv defensiv al scutului antiracheta.

El le-a reamintit senatorilor ca, potrivit articolului 3(4) al acordului, SUA se angajeaza ferm sa apere Romania impotriva unui atac cu racheta sau a unei amenintari. Totodata, Baconschi a amintit ca prevederile scutului vizeaza "neafectarea jurisdictiei si suveranitatii" Romaniei, precum si obligatia fortelor SUA de a respecta legislatia romana.

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

"Raspunderea juridica privind scutul exclude responsabilitatea Romaniei pentru eventuale prejudicii produse in afara teritoriului sau", a mai spus Baconschi, amintind de asemenea ca acordul prevede ca toate costurile revin SUA.

  • Presedintii celor doua comisii de specialitate si senatorii s-au pronuntat in favoarea adoptarii legii,

"Cred ca nu este niciun fel de indoiala cu privire la momentul extraordinar de complicat pe care omenirea il traverseaza. Nu exista indoiala ca suntem intr-un moment de reasezare la nivel global, ca este un moment de mare incertitudine cu privire la destinul Europei si al zonei noastre. Nu e greu sa observi ca, simultan, au aparut crize extraordinare. La Rasarit se recreeaza o forma reinventata de imperiu. Anuntul acestui inceput de reconsolidare a spatiului ex-sovietic, de o formula neotarista, cu Rusia, Belarus si Kazakhstan, reprezinta un elelment care trebuie sa ne preocupe. De asemenea, ce se intampla in zona Euro, cu ascensiunea Chinei, cu tensiunile la nivel global in Orientul Mijlociu, in Iran trebuie sa ne preocupe. De aceea, acest Acord este un gest defensiv al democratiilor occidentale si al NATO", a spus Geoana.
Citeste si:
A început armistițiul temporar dintre Israel și Hamas. Care sunt...
A început armistițiul...

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, in 16 noiembrie, cu 261 de voturi "pentru", 4 voturi "impotriva" si o abtinere, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului intre Romania si SUA privind amplasarea sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice al SUA in Romania.

Romania si SUA au semnat, la 13 septembrie, la nivel de ministri de Externe, Acordul privind amplasarea sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice al Statelor Unite in Romania. Semnarea acordului a avut loc la un an si jumatate de la inceperea negocierilor. Ellen Tauscher a condus delegatia americana pe durata negocierilor, echipa Romaniei fiind condusa de secretarul de stat Bogdan Aurescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.