Guvernul va elibera anul viitor doar 5.500 permise de munca pentru straini, destinate in principal muncitorilor permanenti, cu 2.500 autorizatii mai putin decat in acest an, si va restrange numarul autorizatiilor pentru lucratori detasati, invocand pericolul de "dumping social" prin neplata CAS.

Permisele de munca sunt eliberate strainilor care doresc sa se incadreze in munca sau sa presteze o activitate in Romania in baza deciziei de detasare a unui angajator persoana juridica straina. Pentru acest an, au fost aprobate 8.000 permise munca, dintre care au fost eliberate 2.102 autorizatii de munca, potrivit MEDIAFAX.

Anul viitor, vor fi insa acordate strainilor doar maximum 5.500 permise de munca
, dintre care 4.000 autorizatii pentru lucratori permanenti (fata de 5.500 aprobate pentru 2010), 600 pentru lucratori detasati (fata de 1.000 in acest an), 200 pentru sezonieri (400 in 2010), 100 autorizatii de munca nominale (similar ca in acest an), 100 permise pentru stagiari (fata de 200 autorizatii in 2010), 300 permise de munca pentru sportivi (fata de 500 in acest an) si 200 autorizatii de munca pentru lucratori transfrontalieri (fata de 300 in acest an), se arata intr-un proiect de hotarare de guvern privind stabilirea numarului autorizatiilor de munca ce pot fi eliberate strainilor in 2011.

"Prin actul normativ se asigura un control al numarului strainilor care intra in scop de munca pe teritoriul Romaniei si se limiteaza numarul lucratorilor detasati, pentru care nu se platesc contributii de asigurari sociale in Romania", se arata in proiectul de hotarare.

Datele Oficiului Roman pentru Imigrari releva ca, la 30 septembrie 2010, in Romania erau inregistrati cu sedere legala 59.358 straini, dintre care 49.282 cu sedere temporara si 10.076 cu sedere permanenta. Dintre strainii cu drept de sedere temporara, cei mai multi sunt membri de familie ai cetatenilor romani (20.808), se afla la studii (8.790) sau sunt angajati (6.951).

Cei mai multi straini cu sedere temporara sunt din Republica Moldova (17.091), Turcia (7.179) si China (4.752).
In ceea ce priveste strainii cu drept de sedere permanenta, cei mai multi sunt din China (2.360), Turcia (1.864) si Siria (993)
.

Citeste si:
Tinerii români iau cu asalt joburile străinilor, fără a părăsi...
Tinerii români iau cu asalt...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.