Radicalii maghiari din Romania au iesit, din nou, la atac. Jozsef Csapo, presedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), a declarat, potrivit MTI, ca Legislativul de la Budapesta ar trebui sa aprobe Tratatul de aderare a Romaniei la UE doar daca Bucurestiul acorda autonomie teritoriala secuilor si autonomie individuala etnicilor maghiari, informeaza Mediafax.
El a transmis, la sfarsitul saptamanii trecute, o scrisoare deschisa adresata parlamentarilor ungari. Jozsef Csapo le-a reamintit ca au o responsabilitate constitutionala fata de etnicii maghiari din alte tari. Potrivit radicalului maghiar, Parlamentul European a mentionat in raportul sau din 13 aprilie, privitor la aderarea Romaniei, ca trebuie sa adopte masuri speciale pentru protejarea comunitatii maghiare din Transilvania si pentru respectarea principiilor guvernarii locale si ale subsidiaritatii.
"Am solicitat UE si Parlamentului European ca Romania sa nu fie primita in organizatie atat timp cat nu garanteaza autonomia Tinutului Secuiesc", a explicat liderul CNS. Parlamentarii ungari au inceput saptamana trecuta discutiile pe marginea rezolutiei referitoare la Tratatul de aderare a Romaniei la UE.
Dorinte fatise
Presedintele Comisiei de politica externa din Parlamentul Ungar, Zsolt Nemeth, declara, in luna aprilie, ca Ungaria sprijina integrarea Romaniei in UE, insa nu fara conditii. Iata viziunea lui Nemeth: "Consideram ca este important sa atingem scopul strategic al maghiarilor din Romania, respectiv autonomia comunitatii maghiare, scop ce a fost conceput dupa schimbarea de regim, in concordanta cu hotararea Comisiei de politica externa a Parlamentului European, potrivit careia trebuie reglementata situatia maghiarilor din Romania".
Leonard Orban: Nu vom fi superperformanti la momentul aderarii!
"Sa nu ne asteptam ca la momentul aderarii sa fim superperformanti!", a declarat secretarul de stat in Ministerul Integrarii Europene, Leonard Orban, informeaza Mediafax.
El a mai adaugat ca, deocamdata, Romania nu este pregatita sa absoarba fondurile europene post-aderare, dar "speram ca la momentul aderarii sa incepem sa fim pregatiti. Este un proces continuu, este un proces complicat.
Oricum, speranta e ca intr-un orizont de timp mediu sa asiguram aceasta pregatire, astfel incat sa putem cheltui, cat mai mult, banii de la UE". Cu toate acestea, Orban sustine ca Romania nu trebuie sa se teama de integrarea in UE pentru ca oportunitatile pe care le are acum sunt mai putine decat cele pe care le va avea la momentul aderarii.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro