Premierul Emil Boc a facut apel la unitate in momente grele din istoria Romaniei, in discursul sau sustinut la Cluj-Napoca, sambata, cu ocazia depunerii de coroane la statuia lui Alexandru I. Cuza, de Ziua Unirii Principatelor, transmite NewsIn.

Emil Boc a spus ca romanii trebuie sa fie uniti, in momentele grele din istorie, fie in 1859, fie 150 de ani mai tarziu.

"Sa nu uitam ca lupta pentru neatarnare a continuat si a venit 1877 si am reusit sa ne castigam independenta de stat a Romaniei, iar, prin modul in care am reusit in cele doua razboaie mondiale sa ne aparam fiinta nationala si interesul national am reusit sa ramanem uniti. Spun asta pentru ca ce avem de invatat oare noi, generatiile prezente, din aceste exemple ale inaintasilor nostri? In primul rand, in asemenea momente grele trebuie sa fim uniti, pentru ca numai unirea face putere si, daca suntem uniti, putem sa trecem toate greutatile vremii si ca aici la noi acasa rezida in primul rand puterea de a fi impreuna, puterea de a trece peste tot ceea ce este greu”,
a spus premierul.

Acesta a amintit de vorba lui Ioan Ghica care spunea ca postalionul facea de la Focsani la Bucuresti o zi, iar acum, in 2009, face o zi dintr-un colt in altul al tarii, acest lucru insemnand o „provocare de modernizare in continuare a tarii, de a avea acea infrastuctura necesara care sa ne permita sa fim uniti si, din acest punct de vedere, sa parcurgem, sa ardem aceste distante ale tarii, prin ceea ce inseamna o infrastuctura moderna, prin ceea ce inseamna provocarile actuale, pentru guvernantii vremii de astazi”.

Premierul a afirmat ca, in opinia lui, romanii au fost animati tot timpul de dorinta de unitate si de dorinta de a fi impreuna, lucruri demonstrate de-a lungul istoriei pe timpul lui Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Mihai Viteazu. Boc a amintit apoi ca dupa incercarea de unire ale celor trei principate, din 1600, sub Mihai Viteazu, poporul roman nu a facut decat sa pregateasca momentul 1859, Unirea Principatelor, precum si Marea Unire.

"A fost Revolutia din 1848 si sa ne amintim ca pe Campia Libertatii de la Blaj, aici in Transilvania, s-a strigat, <<Noi vrem sa ne unim cu tara!>>. A venit 1859, a venit 24 ianuarie, cand, am reusit, romanii sa fim intelepti intr-un context international foarte dificil, la intersectia celor sapte puteri ale vremii, sa luam o decizie care i-a surprins pe toti, dar i-a pus in fata faptului implinit: Unirea Principatelor Romane, prin alegerea aceluiasi domn la Iasi si la Bucuresti”,
a amintit primul-ministru.

Emil Boc a mai afirmat ca politicienii vremii au inteles in 1859 ca sunt in fata unui eveniment istoric pe care nu au cum sa il „rateze” si au reusit sa dea „certificatul de nastere” Romaniei moderne.

Seful Guvernului a amintit in disursul sau faptul ca bazele Romanie moderne au fost puse pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza.

„In 1859, provocarile pe care le avea statul roman erau foarte mari. Poate, peste timp, uitandu-ne, acum la 150 de ani si Romania se afla in fata unor provocari asemnatoare. Atunci era nevoie de modernizarea statului roman si sa ne amintim ca de atunci a insemnat modernizare cu adevarat a ceea ce insemna Romania. Ca vorbim de educatie - atunci au aparut universtiatile de la Iasi si de la Bucuresti -, atunci s-au pus primele coduri, care au reglementat, fie in domeniul civil, fie in alte domenii, regimurile proprietatii. Atunci a inceput practic constituirea statului modern roman cu institutiile sale",
a mai spus Boc.

La finalul discursului, premierul a spus ca toti romanii sunt animati de dorinta de a fi impreuna, fie la Focsani, fie la Iasi fie la Cluj si a urat „La Multi Ani!” Romaniei si municipiului Cluj-Napoca.

Primul-ministru Emil Boc a depus primul o coroana, din partea Executivului, la statuia lui Alexandru Iona Cuza, urmat de cele ale Prefecturii Cluj, precum si celelalte autoritati judetene si locale, precum si mai multe asociatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.