Guvernul australian a relansat dezbaterea cu privire la adoptarea sistemului republican.

La 12 ani de la referendumul pentru desprinderea de Coroana britanica, seful diplomatiei australiene, Stephen Smith, a precizat ca trecerea la o forma de guvernare republicana este “inevitabila” in urmatorii ani. Modificarea Constitutiei australiene a fost una dintre temele principale ale Summitului “Australia 2020”, organizat de guvernul de la Canberra cu scopul de a-i consulta pe cei mai straluciti 1.000 de cetateni australieni cu privire la provocarile cu care statul se va confrunta in urmatorul deceniu. Pe langa politicieni, la summit au participat si actorii Cate Blanchett si Hugh Jackman.

“Cred ca este inevitabil. Este unul dintre lucrurile pe care natiunea le asteapta”, a declarat ministrul australian de Externe, facand referire la proclamarea republicii.

Concluziile summitului australian prevad organizarea unui plebiscit, cel mai probabil in 2010, cu privire la ruperea legaturilor cu monarhia britanica. Daca majoritatea cetatenilor vor vota in favoarea independentei totale fata de Marea Britanie, in 2013 va fi organizat un referendum pentru trecerea la forma de guvernare republicana. Republicanii acuza ca actuala Constitutie sugereaza ca Australia nu este independenta si permite, teoretic, reginei Elisabeta a II-a sa refuze intrarea in vigoare a legilor aprobate de Parlamentul australian. Totodata, legea fundamentala este doar o parte a Actului Constitutional din 1900, potrivit caruia sursa puterii in Australia nu este poporul australian.

Monarhistii australieni au criticat modul de organizare a summitului. “Cand alegi participantii in functie de sprijinul lor pentru o anumita agenda, cu siguranta va exista consens. Oamenii au venit aici cu ideea preconceputa ca isi doresc o republica. Nu s-a exprimat nici macar un motiv pentru care noi am avea nevoie de o republica”, a declarat senatorul liberal Cory Bernardi, citata de “The Australian Online”.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.