Regele saudit Abdullah al Saud doreste organizarea unui "sinod ecumenic" al tuturor religiilor monoteiste

Cand vine vorba de "ciocnirea civilizatiilor religioase", deseori ies scantei. In ultima vreme, cel putin la nivel declarativ, devin tot mai auziti acei lideri care promoveaza o reconciliere in sanul religiilor. Astfel, este prima data cand liderul unei tari musulmane ii defineste pe crestini si evrei drept "frati", punand toate cele trei religii monoteiste pe acelasi plan. Si este pentru prima data cand cel care indeplineste aceasta functie decide sa-i "invite" pe credinciosii nemusulmani in tinutul sfant al Islamului.

Este vorba despre un apel privind organizarea unei intalniri cu evreii si crestinii, adresat de regele saudit Abdullah al Saud. Abdullah este chipul mandru, dur si conservator al islamului sunnit. Cand Dick Cheney a aterizat, in august 1990, la Riad in calitate de ministru al Apararii pentru a discuta despre "furtuna din desert", Abdullah a fost unicul membru al familiei regale care a fost de negasit. Traieste in echilibru intre lupta impotriva ideologiei retelei Al-Qaida si sprijinul fata de scolile coranice extremiste. Dar judecand dupa politica pe care a asumat-o, s-ar spune ca Abdullah ia foarte in serios lupta impotriva asasinilor. A indepartat mii de imami violenti si a sustinut redimensionarea politiei religioase.

Abdullah a vorbit in timpul celui de-al saselea forum pentru dialogul intre civilizatii afirmand: "Exista o idee care ma obsedeaza de doi ani. Omenirea sufera si aceasta criza a provocat un dezechilibru al religiei, al eticii si al intregii omeniri. De aceea m-am gandit sa invit autoritatile religioase sa exprime o parere despre ceea ce se intampla in lume si, cu voia Domnului, vom incepe sa organizam intalniri cu fratii apartinand altor religii". Se spune ca ar fi discutat despre acest lucru deja cu Papa in timpul grandioasei vizite la Vatican, din noiembrie anul trecut, noteaza agentia Il Velino.

SUA si Israelul incurajeaza initiativa

Abdullah nu este doar un sef de stat si "custodele celor doua moschei sfinte", Medina si Mecca. "Cand ai un gigant precum regele saudit care recomanda un astfel de dialog, poti spera ca este vorba de o recunoastere a libertatii de exprimare si de religie a fiecaruia", spunea purtatoarea de cuvant a presedintelui Bush, Dana Perino, adaugand ca "il vom incuraja". Si rabinul sef al Israelului, Yona Metyger ii intinde o mana lui Abdullah, in incercarea de a-l ajuta "sa puna capat terorii". Un fenomen nou incepe sa se impuna in cadrul islamului: respingerea conservatorilor si a "inteleptilor" ideologiei asasine si fanatice a Al-Qaida si a lumii salafite.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.