Conclavul Cardinalilor se va reuni luni, 18 aprilie, pentru a-l alege pe succesorul Papei Ioan Paul al II-lea. Cu trei zile inaintea marelui eveniment, pronosticurile referitoare la viitorul Suveran Pontif curg garla. Potrivit expertilor, batalia se va da intre cele doua mari curente din sanul Bisericii Catolice - "Conservatorismul" si "Progresismul".

Conservatorul Joseph Ratzinger, mare favorit

Prima categorie pare sa fie mai numeroasa, in pofida avantului modernist pe care l-a cunoscut Vaticanul sub pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Principalul exponent al conservatorilor este cardinalul german Joseph Ratzinger, pe care multi il considera marele favorit la functia de cap al Bisericii Catolice. Unele surse din interiorul Vaticanului spun ca Ratzinger se bazeaza pe cel putin 40-50 de voturi din partea colegilor sai. Cifra nu-i asigura alegerea in postul de Papa (pentru asta are nevoie de minimum 77 de voturi), dar il plaseaza mult in fata celorlalti candidati. Germanul conteaza pe sprijinul cardinalilor conservatori spanioli, latino-americani si italieni, extrem de influenti. Cei mai importanti sustinatori ai sai sunt presedintele Conferintei Episcopale Italiene, Camillo Ruini, si patriarhul Venetiei, Angelo Scola. In plus, Ratzinger ar putea obtine voturi suplimentare si de la prelatii indecisi.

Pentru unii - muma, pentru altii - ciuma

In varsta de 78 de ani, Joseph Ratzinger este unul dintre cei mai reputati teologi de la Vatican. Conceptiile sale conservatoare l-au transformat, insa, intr-un personaj destul de controversat. Unii catolici il considera "salvatorul intelectual" al Bisericii, intr-o perioada de confuzie si compromis. In vreme ce altii il privesc ca pe un "dictator depasit", care ii pedepseste pe cei cu gandire libera si vrea sa determine revenirea Bisericii Catolice la conceptiile Evului Mediu.

Progresistii il vor pe Tettamanzi

Joseph Ratzinger are si oponenti printre prelati, multi dintre ei chiar conationali de-ai sai. Cardinalii germani Walter Kasper si Karl Lehmann, doi dintre "progresisti", sunt cei mai inversunati combatanti ai candidaturii sale.

Favoritul lor la functia de Suveran Pontif este episcopul de Milano, Dionigi Tettamanzi. Acesta este cunoscut pentru vederile lui moderniste si pentru spiritul sau conciliant. Un alt "progresist" cu sanse la Scaunul Pontifical este Primatul Belgiei, Godfried Danneels.

Razboiul dintre cele doua curente nu este insa atat de acerb pe cat pare. Expertii spun ca aceasta confruntare ar putea fi umbrita, in timpul conclavului, de jocurile de culise. Astfel, cardinalii latino-americani, care sunt si ei impartiti in doua tabere, ar putea face front comun la vot, pentru a nu rata ocazia de a alege primul papa non-european din istorie.

Pariorii au mizat pe progresisti

Dupa moartea Papei Ioan Paul al II-lea, industria pariurilor a inregistrat o crestere semnificativa. Oameni din toate colturile lumii au pus bani frumosi pe pronosticurile referitoare la viitorul Suveran Pontif. Cei mai multi dintre ei au mizat pe italianul Dionigi Tettamanzi, care este cotat ca favorit la toate casele de pariuri. Sumele pariate pe candidatura lui au depasit orice asteptari, ajungand pana la cifre de ordinul miilor de euro.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.