La trei zile dupa intrevederea dintre presedintele ucrainean Viktor Iuscenko si cel al Rusiei, Vladimir Putin, autoritatile ucrainene au acuzat ieri Rusia de "incalcarea brutala" a acordului de stationare a flotei ruse a Marii Negre in Crimeea, denuntand debarcarea neautorizata a 140 de militari rusi in peninsula, relateaza agentia franceza de stiri. Nava ruseasca Nikolai Filicikov, cu baza la Temriuk, in Rusia, a trecut fraudulos frontiera ucraineana si a inceput, fara a avea autorizatie din partea ucraineana, debarcarea soldatilor si a materialului militar in poligonul din estul Crimeei, arata intr-un comunicat Ministerul de Externe de la Kiev.

La scurt timp, ministrul de Externe ucrainean - Boris Tarasiuk - l-a convocat pe insarcinatul cu afaceri interimar al Rusiei in Ucraina, Evgheni Panteleev, cerand explicatii in legatura cu acest incident. in urma presiunii diplomatice a Kievului, nava a parasit in cele din urma apele teritoriale ale Ucrainei. Purtatorul de cuvant al fortelor navale ucrainene a revenit dupa cateva ore cu precizari insa, explicand ca nava ruseasca prevenise autoritatile ucrainene despre intentia de a intra in apele teritoriale ale Ucrainei, dar ca nu a dat, in schimb, informatii despre pasagerii si incarcatura de la bord, ceea ce contravine acordurilor bilaterale.

Navele din exteriorul Ucrainei nu au dreptul sa debarce pe teritoriul ucrainean fara autorizatia autoritatilor de la Kiev, chiar daca ele folosesc un poligon inchiriat de Marina rusa, noteaza agentia Interfax-Ucraina. Incidentul a produs tensiuni intre Rusia si Ucraina, iar seful serviciilor secrete de la Kiev, Alexandr Turcinev, a atacat dur Kremlinul, declarand ca stationarea flotei rusesti in Crimeea este contrara intereselor nationale ucrainene.

Acest incident diplomatic trebuie privit insa intr-un context mai larg, fiind cunoscuta prezenta flotei ruse la Sevastopol, din sud-vestul Crimeei, care a fost reglementata printr-un acord semnat in 1997 intre Kiev si Moscova. De atunci, partea ucraineana a cerut insistent retragerea trupelor si a flotei rusesti de pe teritoriul ucrainean, cerere ramasa nesolutionata pana in prezent.

Potrivit acordului dintre cele doua tari, flota ruseasca de la Sevastopol nu poate fi obligata sa se retraga inainte de 2017. "Si abia in 2007, vom incepe sa ne gandim daca va fi cazul chiar sa prelungim termenul de retragere de la Sevastopol", a avertizat ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov. In plus, imediat dupa ce a castigat presedintia ucraineana, Viktor Iuscenko si-a exprimat dorinta de a adera la NATO, decizie pe care Rusia o considera ca fiind in detrimentul securitatii sale, precum afirma vicepresedintele Dumei de Stat, Alexandr Lebedev.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.