Doua personalitati ale Europei someaza UE sa intervina in Darfur

Fosta colonie britanica care s-a revoltat de mai multe ori impotriva Imperiului, Sudan a devenit stat independent in 1956. A fost marcat de razboaie interne aproape permanente, fiind o tara saraca si agitata chiar si pentru standardele Africii. Sudanul este divizat dramatic intre partea de nord, cu populatie araba musulmana, care detine in mod traditional puterea politica in capitala Khartoum, si partea de sud, dominata de populatie de culoare, practicand crestinismul sau diverse culte animiste.

Imediat dupa proclamarea independentei, a izbucnit razboiul civil intre nord si sud, acesta din urma temandu-se de dominatia politica a arabilor musulmani. Primul razboi civil a durat pana in 1972 si s-a terminat prin Acordurile de la Addis Abeba, care acordau sudului o larga autonomie. in 1983, presedintele sudanez Gaafar Nimeiry a decis sa rupa aceste acorduri si a limitat autonomia de care se bucurase populatia din sud, dupa ce decisese sa aplice legea islamica Sharia in partea de nord.

S-a creat imediat o miscare de rebeliune in sud, pornind un nou razboi civil care a devastat tara timp de 20 de ani. in 1989, o lovitura de stat a adus la putere la Khartoum un guvern proclamat in mod deschis islamist, care a tins sa inlocuiasca armata permanenta cu militii islamiste formate din voluntari sustinuti de guvern. in urma presiunilor internationale, un acord de pace a fost semnat in 2005, acordand sudului autonomie pe timp de sase ani, urmand apoi sa se tina un referendum privind independenta.

Acordul din 2005 nu a inclus o solutie si pentru regiunea Darfur, din vestul Sudanului, o zona tribala mixta. O miscare de rebeliune separata activeaza acolo inca din anii `70, pe care guvernul a incercat acum sa o controleze prin intermediul militiilor arabe numite Janjaweed. Acestea au inceput curand sa masacreze populatia civila, in incercarea de a epura etnic regiunea.

in 2004, SUA au catalo-gat evenimentele din Darfur drept genocid, in urma dezvaluirilor facute de organizatiile umanitare active in zona. Doi lideri politici sudanezi au fost pusi sub inculpare de justitia internationala pentru genocid.

in ciuda incercarilor de pacificare care au inclus interventia unor trupe ale Uniunii Africane, luptele si epurarea etnica au continuat. Comunitatea internationala a reactionat lent si necoordonat la aceasta provocare umanitara. Uniunea Europeana s-a dovedit din nou un actor slab si ezitant in politica externa. tinand cont de considerentele umanitare, anumiti lideri europeni incearca sa convinga Occidentul sa actioneze, pentru a nu se repeta situatia din Ruanda, cand interventia tar-zie a permis comiterea unui genocid sistematic impotriva comunitatii tutsi, la inceputul anilor `90. Publicam astazi doua apeluri lansate separat de doua figuri marcante ale continentului European - Joschka Fischer si Pat Cox - pentru ca Uniunea Europeana sa adopte o pozitie mai ferma pentru ajutorarea victimelor.

in ciuda incercarilor de pacificare care au inclus interventia unor trupe ale Uniunii Africane, luptele si epurarea etnica au continuat.

UE nu poate spune pas in Darfur

Politica UE fata de Darfur pare a fi atins un nou punct rusinos, dupa ce ministrii de externe au declarat la ultima lor intalnire ceva de genul "nu este problema noastra".
Pat Cox

Pe 23 aprilie, ministrii de externe europeni s-au intalnit si au emis cea de a 20-a declaratie in ultimii trei ani cu privire la criza din Darfur. si ce au spus? Au exprimat sprijinul fata de propunerea lui Tony Blair de a impune o zona fara trafic aerian pentru a pune in aplicare hotararea Consiliului de Securitate din 2005 de interzicere a zborurilor militare peste Darfur? Nu. Au sprijinit declaratia cancelarului german Angela Merkel, care lua in considerare aplicarea unor sanctiuni dure guvernului de la Khartoum? Nu. Au facut ceva diferit fata de precedentele 19 declaratii ineficiente? Din pacate, nu.

in schimb, au pasat migea si au declarat: "Consiliul (ministrilor de externe) reitereaza sprijinul sau pentru ca ONU sa recurga la noi masuri". Cu alte cuvinte: sa se ocupe ONU de problema.

Adoptarea unor masuri efective la nivelul ONU ar fi ceva ideal, dar progresul a fost extrem de mic.

Conducerea sudaneza si ONU au cazut de acord in noiembrie asupra unei unitati militare comune, compusa din trupe ONU si ale Uniunii Africane, care sa fie trimise in teren in trei etape. Dar de atunci, guvernul de la Khartoum a intarziat amplasarea acestei unitati prin numeroase manevre diplomatice si printr-o atitudine generala refractara.

UE si statele sale membre au un rol-cheie in a pune presiune pe guvernul de la Khartoum. Guvernul SUA se indrepta in aceasta directie, dar nu va putea reusi singur. Exista masuri practice pe care UE le poate adopta si care ar imbunatati eficacitatea eforturilor ONU.

Cum poate interveni UE

in primul rand, ministrii de externe UE ar trebui sa urmeze cererea Parlamentului European si sa impuna sanctiuni orientate catre oficialii sudanezi si catre complicii lor, care au fost identificati de Comisia de Ancheta ONU ca fiind responsabili de crime impotriva umanitatii in Darfur. Bunurile lor in Europa ar trebui inghetate, si ar trebui sa li se interzica sa calatoreasca in UE, asa cum se intampla in cazul altor criminali din tari ca Burma sau Uzbekistan, ca sa nu mai mentionam Zimbabwe, pentru care interdictia a fost extinsa chiar in aceasta luna.

in al doilea rand, UE ar trebui sa tinteasca fondurile regimului sudanez si investitiile straine. UE si tarile membre ar trebuie sa adopte o legislatie care sa interzica companiilor cu sediul in UE sa aiba legaturi directe cu petrolul sudanez si cu industria colaterala, si sa acorde sprijin guvernului autonom din Sudanul de Sud.

in al treilea rand, UE ar trebui sa investigheze conturile offshore ale companiplor sudaneze si ale entitatilor economice afiliate Partidului Congresului National, formatiune aflata la conducere in Sudan. S-ar crea astfel cadrul pentru sanctiuni impotriva entitatilor comerciale ale regimului, care formeaza principala sursa de finantare a militiilor guvernamentale care conduc atrocitatile din Darfur.

Niciuna dintre aceste miscari nu ar submina eforturile ONU de a continua procesul de pace intre guvernul sudanez si grupurile rebele, ori dialogul politic. Din contra, o astfel de abordare duala ar putea furniza un real impuls pentru progres: va pune mai multa presiune pe guvernul de la Khartoum sa se angajeze in mod serios in negocierile de pace si va emite un mesaj clar comunitatii internationale: crimele impotriva umanitatii din Darfur nu vor fi tolerate. Masurile punitive directionate sunt cea mai buna metoda de a descuraja guvernul sudanez sa urmareasca victoria militara, astfel incat pacea sa fie cea mai buna optiune pentru ambele parti.

Guvernul de la Khartoum, in ciuda greselilor sale, a raspuns in trecut la presiunea internationala si s-a angajat in gasirea unei solutii politice, cel mai notabil moment fiind semnarea Acordului de Pace din 2005, care a incheiat un razboi lung de 20 de ani cu sudul tarii. Atunci, cererile comunitatii internationale au fost dublate de amenintari puternice cu sanctiuni, inclusiv restrictii de calatorie pentru oficialii sudanezi si sanctiuni impotriva
Sudan Airways.

Actuala atitudine de retragere a UE incurajeaza guvernul de la Khartoum. La urmatoarea lor intrunire din 14-15 mai, ministrii de externe europeni vor avea a 21-a sansa sa-si invete lectia si sa aplice tipul de presiune care poate ajuta ONU sa puna capat ororilor.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe