In timp ce populatia Moldovei moare de foame si aproximativ o treime din moldoveni traiesc sub pragul saraciei, fiul presedintelui tarii isi cumpara o limuzina de 180.000 de euro. Cel mai prosper om de afaceri din Moldova, Oleg Voronin, a comandat in Germania un automobil luxos "Maybach", al carui pret depaseste suma de 180.000 euro, in functie de accesorii.

Acesta are o slabiciune pentru automobilele si motocicletele de lux, relateaza cotidianul "Flux". Fiul lui Vladimir Voronin detine un automobil Toyota Land Cruiser, fabricat in 1998, un Mercedes 600 argintiu, cu numere de inmatriculare CVO 800 (VO vine de la initialele numelui proprietarului - n. r.), produs in 2004, un Jeep Hummer, produs in 2003, (costul acestor automobile variaza intre 40.000 si 80.000 dolari) si o Skoda Octavia, care i-a fost daruita de oamenii de afaceri din Chisinau in 2002. In plus, Oleg Voronin mai are doua motociclete, un "Kawasaki" in valoare de 60.000 dolari si o "Honda". De asemenea, Voronin Junior mai este pasionat si de jocurile de noroc, astfel ca la inceputul lunii februarie a cheltuit, in 30 minute, 45.000 dolari la Cazino-ul "Imperial" din Chisinau. Cel putin de doua-trei ori pe luna, Oleg Voronin frecventeaza cazinourile din capitala Moldovei, jocurile la ruleta fiind printre preferatele sale.

Voronin, tovarasul mafiotilor

Mai multe ziare de la Chisinau, atat de limba romana, cat si de limba rusa, intre care "Moldavskie Vedomosti", "Timpul", "Flux" si "Tara", se ocupa de afacerile familiei Voronin, semnaland numeroase cazuri de mita si trafic de influenta la Palatul Prezidential. Publicatiile il invinuiesc pe presedintele Moldovei ca accepta sa fie mituit si sa se capatuiasca prin intermediul fiului sau, omul de afaceri Oleg Voronin. Potrivit publicatiilor citate, acesta din urma detine pachetul majoritar de actiuni la Banca "FinComBank", are o firma de constructii ("Metal-market") si o firma de transporturi pe calea ferata ("Transline"). Afacerile lui Oleg au inflorit sub presedintia tatalui sau. In ultimul an, firma lui de constructii a obtinut mai multe contracte pentru reparatia si renovarea unor obiective din proprietatea statului. Aceeasi firma a finalizat lucrarile de restaurare a Casei-muzeu "Aleksandr S. Puskin" din satul Dolna. Lucrarile au fost platite, cu cateva sute de mii de dolari, de cunoscuta companie petroliera rusa "Lukoil".

Ziarul "Tara" invinuieste guvernarea comunista si de protejarea unei retele de comercializare ilicita a reziduurilor petroliere. Pe banii castigati in acest mod sunt cumparate arme din Transnistria pentru luptatorii de gherila din Cecenia, afirma ziarul, precizand ca detine aceasta informatie de la "organe de ancheta".

Banca lui Oleg Voronin, in ascensiune

Firma de transporturi feroviare, de asemenea, si-a extins afacerile. Ultima tranzactie de succes a fost preluarea unor datorii de 15 milioane de dolari pentru gaze, in schimbul prestarii unor servicii de transport feroviar. Si afacerile "FinComBank", pana de curand o banca putin cunoscuta, sunt in ascensiune. La mijlocul anului trecut, "Moldtelecom", intreprinderea de stat cu cele mai mari rulaje financiare din tara, si-a transferat conturile pentru acumularea platilor de la beneficiari in aceasta banca.

Cifra anuala de afaceri a "Moldtelecom" depaseste 700 milioane de lei (peste 50 milioane de dolari), iar profitul sau net este de circa 100 milioane de lei, echivalentul a peste sapte milioane de dolari. Tot in banca lui Oleg Voronin, fiul presedintelui, si-a transferat conturile o alta mare intreprindere de stat - Caile Ferate.

Cu ochii pe vilele de la Holercani

De asemenea, dupa ce a ajuns la putere, Voronin si-a refacut pe gustul sau vila prezidentiala din suburbia Condrita. Poate ca acest lucru chiar era necesar, fiindca si sotia ex-presedintelui Petru Lucinschi se lamenta pe un post de televiziune ca in acea vila nu are un loc potrivit pentru spalarea rufelor. In Spitalul Cancelariei de Stat, unde sunt tratati demnitarii, de altfel, in saloane destul de sumbre si saracacioase, Vladimir Voronin a dispus amenajarea unui salon de lux, special pentru presedinte. Oraselul de vile Holercani, fieful activistilor comunisti de altadata, este intretinut acum din banii statului, pentru ca toti oamenii de afaceri, care gestionau aceasta zona de odihna si agrement, au fost pusi pe linie moarta. Presedintelui Voronin ii repugna automobilul mostenit de la predecesorul sau, un BMW, astfel ca Guvernul va cumpara Mercedes-uri pentru cele mai importante persoane in stat.

Vila lui Brejnev, vanduta pe maruntis

"Moldavskie Vedomosti" scrie ca detine copia unei dispozitii semnate de premierul Tarlev, la 5 aprilie 2002, prin care o vila din zona rezidentiala, cu tot cu terenul aferent si constructiile adiacente, a fost transferata gratuit din proprietatea Guvernului in cea a Departamentului Privatizarii. Vila de pe strada Mateevici nr. 67 este, de fapt, un obiectiv notoriu. In urma cu cinci decenii, aici se afla resedinta conducatorului sovietic Leonid Brejnev, pe timpul cand era lider al Partidului Comunist al Moldovei. Intre timp, Departamentul Privatizarii a vandut vila lui Brejnev, cu o suprafata de 400 de metri patrati, la pretul unui apartament de bloc. Norocosul proprietar este o firma obscura, necunoscuta de nimeni -"Maxihom" SRL.

Tinand cont de toate aceste acuzatii, este foarte posibil ca actuala campanie de presa impotriva familiei Voronin sa fie comandata de lideri din fosta guvernare, agasati de termenii in care vorbeste despre ei actualul sef al statului, dar mai ales alertati de faptul ca Vladimir Voronin i-ar putea inlatura din afacerile cu petrol, vinuri si tigari, lasandu-i fara surse de castig. De altfel, in toate aparitiile sale la televiziune, Voronin povesteste "poporului" cum "democratii au adus tara la sapa de lemn", prin privatizari ilicite si deturnarea imprumuturilor externe. Insa, pe de alta parte, el spune ca nu a initiat tragerea la raspundere a marilor corupti, cum promitea in campania electorala, pentru ca "nu si-a propus sa bage la inchisoare o jumatate de tara".


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.