Suntem cu totii de acord ca actiunile anuntate de Coreea de Nord sunt inacceptabile. Este vorba de o amenintare la adresa pacii si stabilitatii, si e nevoie de un raspuns imediat, a declarat presedintele George Bush in urma testului nuclear efectuat de Coreea de Nord.

Anuntul Coreii de Nord ca a testat o bomba nucleara a starnit un val de reactii internationale. In Coreea de Sud, fortele armate au intrat in stare de alerta si presedintele tarii, Roh Moo-hyun, a convocat o reuniune de urgenta a consiliului de securitate nationala. Un purtator de cuvant al presedintelui sud corean a declarat ca s-a produs o modificare grava in situatia de securitate din peninsula coreeana. Comportamentul Coreii de Nord este o amenintare grava la stabilitatea si pacea din Asia de Nord Est si diminueaza sansele ca problema nucleara in peninsula coreana sa fie rezolvata pe calea dialogului. Vestea privind organizarea testului nuclear de catre Coreea de Nord vine in conditiile in care premierul Japoniei, Shinzo Abe, a sosit in Coreea de sud pentru discutii privind criza nucleara in zona.

Domnul Abe a descris gestul Coreeii de nord drept unul de neiertat. "Ne vom coordona raspunsul cu cel al Statelor Unite si Chinei si voi discuta chestiunea si cu presedintele sud-corean", a mai spus Shinzo Abe. China s-a plans ca Fenianul a ignorat ingrijorarile altor tari prin efectuarea testului nuclear. Beijinul a calificat actiunea drept insolenta. Dar tot China, considerata un aliat al Phenianului, a indemnat comunitatea internationala sa reactioneze cu calm. Rusia a condamnat gestul Coreii de Nord si a cerut Fenianului sa revina la masa tratativelor. Statele Unite au anuntat ca sunt in contact permanent cu China si Coreea de Sud. Marea Britanie a descris testul drept o provocare, iar premierul Australiei, John Howard a cerut Natiunilor Unite sa ia masuri impotriva Coreeii de Nord.

Anuntand incheierea cu succes a unui test nuclear subteran, televiziunea nord-coreeana adauga, in afara de detaliul ca s-a folosit exclusiv tehnologie locala si de afirmatia ca nu au fost nici un fel de scurgeri radioctive sau pagube, inca un lucru: "Testul", s-a afirmat in declaratie, "va contribui la pacea in Peninsula Coreeana".

Este nevoie de un raspuns imediat din partea Consiliului de Securitate, a declarat la Washington presedintele Bush. Si, intr-o succesiune extrem de rapida a evenimentelor, la putin timp dupa aceasta declaratie, chiar din Consiliul de Securitate venea si anuntul cu numele celui desemnat sa ii suceeada lui Kofi Annan in functia de secretar general ONU. Este vorba de ministrul de externe sud-coreean Ban Ki-moon, care, in calitatea sa actuala, a fost implicat direct in negocierile in format de sase, aflate acum in impas, privind ambitiile nucleare nord-coreene. Dar de la reuniunea Consiliului de Securitate se asteapta luni si o luare de pozitie asupra gestului facut de Phenian. Corespondentul diplomatic al BBC, Jonathan Marcus, spune ca se asteapta o rezolutie dura, in care actiunile Coreii de Nord sa fie condamnate, dar elaborarea textului propriu-zis ar mai putea dura.

Intrebarea este cum va fi formulata o eventuala amenintare cu impunerea de sanctiuni. Va fi oare o o rezolutie in care se recunoaste ca actiunea Fenianului reprezinta o amenintare la adresa pacii - si deci ar face obligatorii niste sanctiuni? Multe depind, spune corespondentul diplomatic al BBC, de punctul de vedere al Chinei.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.