Campania impotriva sediului din Strasbourg al Legislativului european are sustinatori si in sanul Comisiei Europene.

Comisarul pentru comunicatii, Margot Wallstrom, lupta pentru renuntarea la sediul alsacian al Parlamentului European, noteaza site-ul euobserver.com.

Wallstrom, care este si in prima linie a eforturilor CE de refacere a relatiei cu opinia publica europeana, conduce un weblog pe care l-a folosit saptamana trecuta pentru a milita impotriva celui de-al doilea sediu al PE, cel din Strasbourg, si folosirea doar a celui din Bruxelles.
"Trebuie ca Parlamentul European sa fie cel care decide unde se intruneste! Inteleg si respect motivul istoric pentru care Strasbourg a fost ales ca locatie a Parlamentului European, dar astazi problemele practice si costurile aferente celor doua locatii pun in umbra aceasta valoare simbolica", a scris ea pe weblog.

E nevoie de unanimitate

Disputa este una extrem de sensibila, pentru ca Strasbourg a fost stabilit ca sediu in Tratatul Uniunii Europene inca din 1992, iar Parisul considera locatia ca un simbol al reconcilierii franco-germane si o problema de prestigiu national.

Wallstrom spune insa ca s-ar putea gasi o solutie care sa multumeasca si Franta. "Poate cu un alt presedinte francez s-ar putea porni discutii constructive despre compensatiile care sa fie acordate Frantei in caz ca PE va decide sa se intalneasca numai la Bruxelles", a declarat comisarul.

Purtatorul de cuvant al Comisiei, Johannes Laitenberger, a tinut insa sa sublinieze ca remarcile lui Wallstrom nu reprezinta pozitia CE in aceasta problema. "Orice comentariu facut de comisarul Wallstrom a fost facut in nume personal", a spus Laitenberger.

"Toti membrii comisiei pot face comentarii personale fara sa implice institutia", a spus oficialul, subliniind ca sediul din Strasbourg este trecut in Tratatul UE si orice schimbare ar avea nevoie de un acord unanim al liderilor Uniunii.

Desi este greu de crezut ca aceasta unanimitate va fi obtinuta, exista numerosi europarlamentari care militeaza impotriva mentinerii sistemului cu doua sedii.
Un grup de membri ai PE, condus de suedeza liberala Cecilia Malmstrom, a lansat deja un website pe care cetatenii Uniunii pot semna o petitie prin care sa ceara ca Legislativul european sa aiba sediul numai in Bruxelles.
De altfel, si comisarul Wallstrom si-a exprimat sprijinul pentru initiativa si a aratat ca site-ul oneseat.eu si-a fixat ca tinta obtinerea a un milion de semnaturi.

"Daca judecam problema din punct de vedere al reactiilor cetatenilor, s-ar putea sa reusim", a spus ea. Pana pe data de 1 iunie, aproape 400.000 de oameni semnasera petitia de pe oneseat.eu.

Problema va fi pusa pe tapet si la mijlocul acestei luni la nivel inalt. Presedintele Parlamentului European, Josep Borrell, va cere liderilor Uniunii Europene sa discute la summit-ul din aceasta luna renuntarea la sediul alsacian.
Un Parlament cu sediul doar la Bruxelles este sprijinit de cinci din cele sapte grupuri parlamentare. Sistemul cu doua sedii ridica dificultati tehnice, a spus liderul socialistilor, Martin Schultz, o opinie impartasita de multi europarlamentari, care spun ca naveta Bruxelles - Strasbourg a mii de functionari impreuna cu camioane de documente ale PE "este un adevarat circ ambulant".

Primaria le-a incarcat nota

Disputa pe marginea sediului alsacian este agravata de scandalul izbucnit acum o luna, cand PE a constatat ca ar fi platit, timp de 25 de ani, Primariei orasului Strasbourg o chirie mai mare decat ar fi trebuit pentru cladirile pe care le foloseste.

Ca urmare a scandalului, presedintele Parlamentului, Josep Borrell, i-a scris premierului francez, Dominique de Villepin, sa intervina in rezolvarea problemei. Primarul orasului Strasbourg, Fabienne Keller, a negat faptul ca ar fi existat ceva necurat la mijloc si a amenintat cu tribunalul pe cei care au acuzat primaria de coruptie.

Membrii Comisiei de control al bugetului au anuntat ca este posibil ca, anul trecut, Legislativul european sa fi platit o chirie mai mare cu 25 de procente, aproximativ 2,7 milioane de euro, fata de pretul real, mai mult, existand posibilitatea ca aceasta situatie sa fie una care se perpetueaza de 25 de ani incoace.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.