Potrivit acestei surse, care a fost autorizata sa studieze toate documentele si nu poate fi identificata, cele aproximativ 200 de carnete, caiete, calculatoare si stick-uri USB recuperate de fortele speciale americane care l-au ucis pe liderul al-Qaida demonstreaza ca acesta "nu mai era de mult timp implicat in gestionarea de zi cu zi a organizatiei", relateaza AFP.
"Textele pe care le-am recuperat sunt majoritatea luari de pozitii generale, de genul «Trebuie sa continuam atacarea Statelor Unite» sau «Putem avea incredere in shebabii somalezi?»", precizeaza sursa citata, conform MEDIAFAX.
"Intr-un mic carnet cu coperta albastra, datand din februarie 2010, el se intreaba daca trebuie promovat un individ, cine ar trebui numit in locul altuia ucis intr-un raid cu avioane fara pilot. Dar nimic despre gestionarea operationala a organizatiei", adauga sursa.
Potrivit acestei surse, aproape o treime din documentele aduse in Statele Unite de trupele Navy Seal se refera la probleme private, precum eforturile uneia dintre sotiile sale de a-i gasi un sot uneia dintre fiicele lor.
"In orice caz, din motive de securitate el nu primea mesageri decat o data sau de doua ori pe luna: cum sa gestioneze o retea in aceste conditii?", continua sursa. "Adevaratul lider operational, directorul executiv al al-Qaida care se ocupa de animarea retelei in mod curent, era Atiyah abd al-Rahman. Moartea sa este un mare succes pentru America si o pierdere inestimabila pentru organizatie".
Acest libian, care mai era cunoscut si ca "Al-Misrati", a fost la 22 august victima unui atac cu avion american fara pilot in zona tribala pakistaneza Waziristan (nord-vest).
Statele Unite „nu vor permite” Chinei să izoleze Taiwanul, afirmă...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Dosarul Mineriadei | Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu
Sursa: wall-street.ro