"Nimic nu poate zdrobi vointa" americanilor atunci cand sunt uniti, nici chiar terorismul, a afirmat duminica presedintele Barack Obama, in cadrul unui discurs care a marcat comemorarea a zece ani de la atentatele din 11 septembrie, relateaza AFP.

"Timp de decenii, americanii vor vizita monumentele ridicate in memoria celor care au murit la 11 septembrie. Isi vor plimba degetele pe locurile unde numele celor pe care ii iubim sunt gravate in marmura si piatra si vor admira vietile pe care le-au trait ei", a declara Obama la incheierea unei zile in care a mers in cele trei locuri ale atacurilor din 2001, la New York, in Pennsylvania (est) si la Washington.

"In fata pietrelor funerare (de la cimitirul militar national) din Arlington, in cimitirele pasnice si locurile din micile orase din cele patru colturi ale tarii noastre, ei vor aduce un omagiu celor care au murit in Afganistan si Irak. Vor vedea numele celor disparuti pe poduri si statui, in gradini si scoli", a continuat presedintele, scrie MEDIAFAX.

"Vor sti ca nimic nu poate zdrobi vointa Statele Unite cand sunt cu adevarat unite. Isi vor aminti ca am triumfat in fata sclaviei si a Razboiului de Secesiune, a recesiunilor si revoltelor, a comunismului si, da, a terorismului", a declarat el la un "concert pentru speranta" la Kennedy Center din Washington. [Ultimele mesaje de la victimele de la 9/11]

"Isi vor aminti ca nu suntem perfecti, dar ca democratia noastra este solida si ca democratia, care reflecta imperfectiunea omului, ofera, de asemenea, ocazia de a ne perfectiona uniunea", a mentionat Obama.

"Acestor lucruri le aducem un omagiu in aceste zile de comemorare nationala, acestor aspecte ale experientei americane care sunt durabile si hotararii (noastra) de a progresa ca un singur popor", a declarat el, asigurand ca "acesti ultimi zece ani au aratat ca Statele Unite nu cedeaza in fata fricii". [Reteaua Al-Qaida: Slabita, dar inca periculoasa]

Din 11 septembrie, "multe lucruri s-au schimbat pentru americani", a recunoscut el: "am cunoscut razboiul si recesiunea, dezbateri aprinse si diviziuni in plan politic".

"Dar astazi, este important sa ne amintim ce nu s-a schimbat. Caracterul nostru national nu s-a schimbat. Credinta noastra, in Dumnezeu si in altii, nu s-a schimbat", a declarat Obama, pe un ton grav.

Citeste si:
Zelenski a cerut SUA să admită că Rusia finanțează terorismul
Zelenski a cerut SUA să...

Cum a schimbat 9/11 lumea?


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.