Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut SUA să recunoască Rusia drept stat care finanțează terorismul, după atacul care a avut loc luni asupra centrului comercial din Kremenciuk.

Zelenski cere SUA să recunoscă Rusia drept stat finanțator al terorismului

Zelenski a anunțat că a cerut SUA să recunoască Rusia ca stat care sponsorizează terorismul. O asemenea decizie poate fi aprobată de Departamentul de Stat.

"În această dimineaţă, am cerut SUA să recunoască Rusia ca stat ce sponsorizează terorismul. O rezoluţie aferentă ar trebui să fie aprobată de Comitetul Senatului SUA, iar o decizia legală în acest sens ar putea fi adoptată de Departamentul de Stat", a transmis preşedintele ucrainean într-un mesaj video.

Liderul de la Kiev susține că o astfel de decizie este necesară şi trebuie susţinută de întreaga lume democratică. Zelenski a adus în discuție acest lucru și la summitul G7, care a avut loc în Germania. Președintele ucrainean critică acțiunile forțelor armate ruse care întrec orice limită a umanității.

"Numai nişte terorişti total demenţi, care nu-şi au locul pe pământ, pot lansa rachete asupra unei astfel de ţinte. Şi acesta nu este un atac care a deviat de la ţintă, este un atac rusesc calculat, exact asupra acestui centru comercial", a mai spus preşedintele Ucrainei.

Bilanțul victimelor în urma atacului din Kremenciuk

Zelenski a menționat că la moment nu este posibil să fie stabilite numărul total al victimelor. Un incendiu a fost declanșat pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați. Operațiunea de salvare a victimelor încă este în derulare. Luni seara, bilanțul victimelor erau 12 persoane decedate și 24 de răniți, însă acesta ar fi crescut pe măsură ce dărâmăturile au fost înlăturate de echipele de salvare.

"Rusia a utilizat aproape 2.800 de rachete de croazieră diferite împotriva Ucrainei, dar numărul de bombe aeriene şi de lansatoare multiple (MLRS), care au lovit localităţile noastre, pur şi simplu nu pot fi numărate. Au fost sute de mii în cele patru luni de război. Aceasta nu este nimic altceva decât teroare", a subliniat preşedintele Ucrainei.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Șeful statului ucrainean a declarat că Rusia a devenit cea mai mare organizație teroristă din lume, iar acest lucru ar trebui stabilit în mod juridic.

"Toată lumea ar trebui să ştie că a cumpăra sau a transporta petrol rusesc, a menţine contacte cu băncile ruseşti, plata de taxe şi a taxelor vamale către statul rus înseamnă a da bani teroriştilor", mai subliniat Zelenski.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Iunie 2022 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.