Operatorul centralei nucleare avariate Fukushima, din nord-estul Japoniei, a apreciat ca va fi nevoie de aproximativ trei luni pentru a incepe reducerea radioactivitatii si intre sase si noua luni pentru racirea reactoarelor.

"Estimam ca va fi nevoie de aproximativ trei luni pentru a face in asa fel incat nivelul radiatiilor sa inceapa sa scada", a explicat duminica Tsunehisa Katsumata, presedintele companiei de electricitate Tokyo Electric Power (TEPCO).

"Dupa ce vom incheia aceasta prima etapa, vom avea nevoie de inca trei pana la sase luni pentru a putea reduce scurgerile radioactive la un nivel foarte scazut ", diminuand temperatura reactoarelor si a bazinelor de stocare a combustibilului uzat, a adaugat el, in cadrul unei conferinte de presa, potrivit MEDIAFAX.

  • UE sporeste nivelul de alerta la verificarea radioactivitatii navelor venind din Japonia

Uniunea Europeana a decis sporirea nivelului de alerta in cursul controalelor privind radioactivitatea asupra navelor care vin din Japonia, in urma accidentului de la centrala nuclerara Fukushima, anunta comisarul UE al Energiei, Gunther Oettinger.

O prima nava plecata din Japonia la putin timp dupa accident a sosit joi in portul Rotterdam (Olanda) si la bordul ei nu au fost depistate urme de contaminare. Navele deja sunt verificate la plecarea din Japonia, iar UE exercita un nou control la sosire, "pentru eliminarea oricarui risc", subliniaza comisarul UE.

Nivelul normal de radiatii este de 0,1 microsieverti pe ora, iar pe navele venind din Japonia va fi acceptat un nivel de radioactivitate de 0,2 microsieverti. Autoritatile portuare care depisteaza nave cu un nivel anormal de radioactivitate trebuie sa informeze Comisia Europeana si statele membre UE.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.