Comisia Europeana a adoptat marti un ton ferm fata de Franta, amenintand cu declansarea unei proceduri de infringement pentru a sanctiona expulzarea romilor romani si bulgari, acuzand autoritatile franceze de duplicitate si facand o paralela cu cel de-al Doilea Razboi Mondial, relateaza AFP.

  • Discriminarile etnice sau rasiale nu-si au locul in Europa!

Viviane Reding, comisarul european pentru Justitie si Drepturi fundamentale, a criticat sever Franta. "Am fost intrebata personal despre conditiile care dau impresia ca unele persoane sunt trimise intr-un stat membru numai pentru ca apartin unei anumite minoritati etnice. Credeam ca Europa nu va mai fi martor al unei asemenea situatii dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial", a spus ea, intr-o conferinta de presa, relateaza MEDIAFAX.

"Voi fi foarte clara: discriminarile etnice sau rasiale nu isi au locul in Europa", a afirmat Reding.

"Personal, sunt convinsa ca membrii Comisiei nu vor avea alta alegere decat sa declanseze o procedura de infringement impotriva Frantei" pentru nerespectarea legislatiei UE, a anuntat ea.

Vizibil indignata de ascunderea existentei unei circulare franceze care ii viza in mod direct pe romi si nemultumita de criticile secretarului de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, la adresa Bruxelles-ului, Reding a acuzat autoritatile franceze de duplicitate. "Este socant ca o parte a Guvernului francez vine la Bruxelles pentru a spune anumite lucruri, iar o alta parte a Guvernului face exact contrariul", a spus ea. "Este o rusine", a adaugat comisarul european.

Autoritatile franceze au retras luni circulara care recomanda evacuarea, "cu prioritate", a taberelor ilegale ale romilor. "Nu este suficient sa schimbi cuvintele. Trebuie modificat si comportamentul", a precizat Reding.

Ea intentioneaza sa declanseze procedurile de infringement "in urmatoarele doua saptamani" si a solicitat autoritatilor franceze sa ofere rapid explicatii. "Dar vreau sa fie clar. Rabdarea mea si-a atins limita", a spus Viviane Reding.

  • Parisul, tras la raspundere

Comisarul european vrea sa traga la raspundere Parisul pentru transpunerea insuficienta a unei directive europene privind libera circulatie a cetatenilor europeni si "aplicarea discriminatorie" a acestui text. In perspectiva, Franta ar putea fi deferita Curtii Europene de Justitie, cu riscul unor amenzi importante.
Citeste si:
Romii cer să fie recunoscuți ca minoritate etnică de India
Romii cer să fie recunoscuți...

Pozitia ferma a Comisiei a fost salutata de Verzii din Parlamentul European. "Mai bine mai tarziu decat niciodata; acum mai trebuie sa treaca si la actiune", a declarat Daniel Cohn-Bendit, copresedinte al grupului ecologist. "Este o ocazie de aur pentru salvarea onoarei Comisiei", a adaugat el.

Parlamentul European a votat saptamana trecuta o rezolutie prin care solicita incetarea imediata a expulzarilor.

Ministrul francez al Imigratiei, Eric Besson, a incercat marti sa tempereze situatia, insa a precizat ca Guvernul de la Paris va continua sa desfiinteze taberele ilegale. "Franta nu a efectuat nici o repatriere, voluntara sau fortata, pe baza etnica", a spus el, in timpul unei intalniri avute la Bruxelles cu omologii sai din tarile membre UE.

"Franta respecta rolul Comisiei de aparator al Tratatelor. Am raspuns la toate intrebarile si o vom face din nou, daca va fi necesar", a adaugat Besson.

Citeste si:
CE a demarat doua proceduri de infringement impotriva Romaniei
Doua proceduri de...

Ministerul de Externe francez a adoptat insa o pozitie mai ferma. "Am aflat cu uimire de declaratiile doamnei Viviane Reding. Nu credem ca prin astfel de declaratii putem imbunatati soarta si situatia romilor, care sunt in centrul preocuparilor si actiunilor noastre", a declarat Bernard Valero, purtatorul de cuvant al Ministerului francez de Externe.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.