Statele Unite vor fi probabil nevoite sa mentina cateva mii de militari in Irak dupa 2011, pentru a controla tensiunile religioase si a sustine armata irakiana, care nu a ajuns, inca, la maturitate.
Potrivit MEDIAFAX, la 31 august, presedintele Barack Obama a marcat oficial sfarsitul misiunii de lupta a trupelor americane in aceasta tara. Cei aproximativ 50.000 de soldati americani care sunt, in continuare, stationati pe teritoriul irakian, au ca principala sarcina sustinerea militarilor irakieni. [Obama a incheiat oficial lupta din Irak]

Ultimul militar american ar urma sa paraseasca teritoriul Irakului la sfarsitul anului viitor. Dar, in privat, oficiali din cadrul Pentagonului admit ca trupele ameriane trebuie sa ramana acolo peste acest termen-limita. Fortele irakiene sunt, intr-adevar, foarte dependente de logistica pe care armata americana le-o pune la dispozitie, dar si de consilierea oferita. Totodata, exista o puternica teama privind reizbucnirea mai vechilor conflicte interreligioase.

"Prioritatea este mai putin de a-i invata (pe militarii irakieni) sa utilizeze arme, cat mai ales de a asigura o prezenta suficienta pentru a se evita tensiunile intre grupurile etnice si religioase", a declarat Stephen Biddle, din cadrul Council on Foreign Relations, un grup de reflectie.

De asemenea, in pofida unei diminuari semnificative a violentelor, fata de varful inregistrat in 2007, Irakul este, in continuare, teatrul unor atentate zilnice. Filiala irakiana a al-Qaida a revendicat atacul comis duminica impotriva unui complex militar din centrul Bagdadului, in care au fost ucise 12 persoane. In cazul in care Pentagonul hotaraste ca militarii sai sa joace un rol de consiliere tehnica, vor fi necesari aproximativ 10.000 de soldati, apeciaza fosti ofiteri.

"Eu cred ca chiar si cu mai putin de 10.000 de militari este fezabil", este de parere John Ballard, ofiter in rezerva si profesor in cadrul National Defence University. Pentru moment, Casa Alba prefera sa isi respecte planul initial. Anthony Blinken, consilier pentru scuritate al vicepresedintelui Joe Biden, apreciaza ca doar "cateva zeci sau cateva sute" de soldati americani ar putea fi mentinuti in Irak, dupa 2011.

Citeste si:
Unul dintre câinii familiei Obama a murit. Ce mesaj a transmis...
Unul dintre câinii familiei...

Insa, la Bagdad, aceste declaratii nu sunt pe placul sefului Statului Major irakian. Generalul Babaker Zebari a declarat, luna trecuta, ca "daca ma intreaba daca sa se retraga, le-as raspunde politicienilor ca armata americana ar trebui sa ramana pana cand armata irakiana va fi pregatita, in 2020".

In opinia lui Richard Haas, un diplomat in timpul mandatului fostului presedinte, George W. Bush, este foarte probabil ca "liderii irakieni sa ceara ca zeci de mii de militari americani sa ramana mai mult timp".

Intr-un asemenea caz, rolul Statelor Unite ar putea fi acela de a pune la dispozitie elicopterele si avioanele sale armatei irakiene, care nu detine nicio forta aeriana. Americanii ar putea, de asemenea, sa asigure apararea porturilor si sa efectueze un pretios efort de colectare de informatii secrete, cu ajutorul avioanelor fara pilot. In plus, membrii fortelor speciale ar putea sa continue sa-i sustina pe omologii lor irakieni, in cadrul efortului de urmarire a combatantilor al-Qaida, apreciaza James Danly, din cadrul Institute for the Study of War.

Citeste si:
Trump, mesaj catre liderul suprem al Iranului: "Ar trebui sa fie foart
Trump, mesaj catre liderul...

Iar daca relatiile intre sunniti, siiti si kurzi ameninta sa degenereze, Bagdadul nu isi va face griji pentru ca va putea apela la aliatul american, adauga Danly. In prezent, aceste proiecte se afla doar in stadiul de reflectie. Dar, inainte de orice discutie, este necesar ca irakienii sa creeze un Guvern, care nu a fost format inca de la data alegerilor parlamentare, in martie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.