Joshua Grench, 28 de ani, care are si cetatenie britanica, si Tjostolv Moland, 29 de ani, au fost condamnati pentru crima, tentativa de omucidere, conspiratie, jaf armat si spionaj, potrivit organizatiei Reprieve. Ambii sustin ca sunt nevinovati.
Norvegia si Marea Britanie au spus ca le ofera sustinere celor doi.
Cei doi barbati au sosit in Congo venind din Uganda, intr-o calatorie cu moticicleta, in aprilie 2009. Cand motocicleta lor s-a stricat in Kisangani, au inchiriat o masina si un sofer, alaturandu-li-se si doi pasageri congolezi, relateaza NewsIn.
Dupa sapte ore de drum, in mijlocul unei paduri tropicale, soferul a fost impuscat mortal. Autoritatile spun ca French si Moland l-au ucis pe sofer, dar cei doi sustin ca a fost vorba despre o ambuscada. Temandu-se pentru viata lor, cei doi au fugit mai adanc in jungla. Au fost arestati separat in mai 2009.
Ei au fost condamnati la moarte prima data in septembrie. Au pierdut apelul, dar Inalta Curte militara din Kinshasa a anulat sentintele in aprilie si a trimis cazul la rejudecare.
Nu exista dovezi materiale impotriva celor doi, iar cei doi martori care au depus marturie impotriva lor ar fi primit sume mari de bani. De asemenea, "marturisirile" au fost obtinute prin tortura.
Ministerul norvegian de Externe a spus ca aceste condamnari la moarte nu vor fi executate decat dupa ce barbatii vor epuiza toate caile de apel. Norvegia le-a cerut autoritatilor din Congo sa ii transfere pe cei doi la Oslo, dar nu este clar in ce conditii poate avea loc acest transfer.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro