Uniunea Sovietica a fost pe punctul de a lansa un atac nuclear vizand China in 1969 si s-a retras numai dupa ce Statele Unite au avertizat ca o astfel de masura va declansa al Treilea Razboi Mondial, relateaza The Telegraph, citand un istoric chinez.

Potrivit istoricului, lumea s-a aflat periculos de aproape de un razboi nuclear la numai sapte ani dupa criza rachetelor cubaneze, potrivit The Telegraph, relateaza NewsIn.

Liu Chenshan, autorul unei serii de articole privind cele cinci dati in care China s-a aflat in fata unei amenintari atomice din 1949 pana in prezent, a scris ca cel mai mare risc a fost in 1969, in timpul unei dispute frontaliere aprinse intre Moscova si Beijing, in urma carora peste 1.000 de oameni au murit de ambele parti.

El a precizat ca diplomati sovietici au avertizat Washingtonul in legatura cu planurile Moscovei de a "sterge amenintarea chineza si de a scapa de acest aventurier modern" printr-un atac nuclear. Ei au cerut Statelor Unite sa ramana neutre.

Dar Washingtonul ar fi avertizat Moscova ca Statele Unite nu vor sta pe tusa, ci vor ataca la randul lor, cu rachete nucleare, 130 de orase din Uniunea Sovietica.

In 15 octombrie 1969, premierul sovietic Aleksei Kosighin i-ar fi spus liderului Leonid Brejnev, ca Washingtonul a pus deja la punct "planuri detaliate" pentru un razboi nuclear impotriva URSS, daca aceasta va ataca China. SUA "au spus clar ca interesele chineze sunt legate strans de ale lor si au realizat planuri detaliate pentru un razboi nuclear impotriva noastra", ar fi spus fostul premier.

In aceeasi zi, Anatoli Dobrinin, ambasador sovietic la Washington, i-ar fi spus lui Brejnev lucruri similare, dupa consultari cu diplomati americani. "Daca China va fi vizata de un atac nuclear, ei (americanii - n.red.) o vor interpreta drept inceputul celui de al Treilea Razboi Mondial", ar fi declarat Dobrinin. "Americanii ne-au tradat", a adaugat el.

Amenintarea a functionat, iar China si URSS si-au rezolvat diferendul frontalier la masa negocierilor.

Citeste si:
Dispariții subite în China. Vestea morții mai multor oficiali,...
Dispariții subite în China....

Istoricul afirma ca Washingtonul vedea URSS drept o amenintare mai mare decat China si voiau un Beijing puternic, pentru a echilibra puterea Moscovei.

Aceste afirmatii vor provoca, probabil, o dezbatere in legatura cu o perioada a istoriei moderna care este controversata inca.

Liu admite ca versiunea sa ar putea fi contestata de alti istorici. Nu este clar inca daca el a avut acces la arhive speciale de stat, dar faptul ca articolele sale au aparut intr-o publicatie oficiala din China, unde presa este strict controlata, este interpretat de unii ca semn ca a avut acces la unele documente speciale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.