Elvetienii au creat duminica o "uriasa surpriza" pronuntandu-se prin referendum, cu o majoritate neta de 57,5% din voturi, in favoarea interzicerii minaretelor in tara, o initiativa ce apartine dreptei populiste, care vede in aceste constructii "un simbol politico-religios.

"Construirea de minarete este de-acum interzisa in Elvetia", a anuntat Guvernul de la Berna intr-un comunicat. "Cele patru minarete deja construite nu sunt vizate de aceasta decizie", au precizat autoritatile, relateaza NewsIn, citand AFP.

Din cele 26 de cantoane ale Confederatiei Helvetice, numai patru (orasul Basel si cantoanele francofone Geneva, Vaud si Neuchatel) au respins propunerea sustinuta de partidul UDC al dreptei populiste si de micul partid crestin de dreapta UDF.

Acest vot va antrena modificarea Constitutiei elvetiene, al carei preambul proclama, "in numele lui Dumnezeu cel Atotputernic", spiritul "de solidaritate si deschidere catre lume" al poporului si al cantoanelor elvetiene.

Interzicerea construirii de minarete trebuie sa fie integrata in articolul 72 al Constitutiei referitor la relatiile dintre stat si religii ca "masura potrivita de a mentine pacea intre membrii diverselor comunitati religioase".

Comentatorii au calificat la unison acest rezultat drept o "imensa surpriza", intrucat contrazice sondajele ce prognozau in timpul campaniei o respingere a propunerii dreptei populiste intr-o proportie de 53% din intentiile de vot.

In pofida unui front comun al Guvernului, al celorlalte partide, medii de afaceri si reprezentanti ai tuturor comunitatilor religioase prezente in Elvetia, UDC a reusit sa convinga, afirmand ca nu este vorba de a-i priva pe musulmani de lacasuri de cult, ci de a refuza minaretele ca "simbol aparent al unei revendicari politico-religioase a puterii, ce vine in contradictie cu drepturile fundamentale".

Pentru a avea castig de cauza, partizanii interzicerii minaretelor nu au ezitat sa recurga la afise reprezentand o femeie cu chipul complet acoperit de o burqa stand in fata unui drapel elvetian plin de minarete. Silueta stilizata a femeii aminteste de o racheta. Afisele nu au facut decat sa starneasca un nou scandal legat de propaganda dreaptei populiste, dupa cele care chemau ca "oile negre" ale Elvetiei sa fie scoase cu un sut afara din tara sau cele in care romanii si bulgarii erau reprezentanti ca niste ciori lacome.

Vicepresedintele UDC, Yvan Perrin, considera ca prin acest scrutin dreapta populista "a castigat respectabilitate". Perrin a spus ca "isi asuma" rezultatul, recunoscand ca este posibila "o miscare emotionala din partea tarilor musulmane".

"Insa daca intreprinderile noastre continua sa faca produse de buna calitate, ele n-au de ce sa se teama", a adaugat el.

Intelectualul musulman controversat Tariq Ramadan considera "catastrofal" rezultatul referendumului. Ramadan, care traieste la Geneva si preda la Universitatea Oxford din Marea Britanie, spune ca "elvetienii au exprimat o adevarata frica, o punere sub semnul intrebarii a chestiunii islamului in Elvetia".

Acest vot este "expresia unei anumite temeri in randul populatiei legate de curentele islamiste extremiste", care trebuie "luata in serios", a declarat ministrul de interne si justitie, Eveline Widmer-Schlumpf, fosta membra a UDC, care nu a fost de acord cu interzicerea minaretelor.
Partidul Verzilor a declarat ca intentioneaza sa recurga la Curtea Europeana a Drepturilor Omului invocand nerespectarea libertatii religioase garantate de Conventia europeana a drepturilor omului.

Cateva sute de persoane au iesit spontan pe strazi la Berna, in capitala federala, si la Zurich pentru a protesta fata de rezultatul votului, potrivit agentiei elvetiene de presa ATS. La Berna, a fost improvizat un cortegiu funerar in spatele unei pancarte ce problema "Nu este Elvetia mea". Participantii, in special tineri, aveau in maini lumanari si minarete de carton. In piata centrala din Zurich, Helvetia Platz, manifestantii au ridicat calm 12 minarete din materiale recuperate.

In alte parti ale Europei insa, miscarile de extrema-dreapta s-au bucurat de rezultatul votului, asa cum a facut-o si vicepresedinta Frontului National Francez, Marine Le Pen, care a cerut "elitelor sa inceteze sa mai nege aspiratiile si temerile popoarelor europene".

Si mai multi oameni politici italieni, inclusiv ministrul simplificarii administrative, Roberto Calderoli, de la Liga Nordului, si un presedinte de regiune membru al partidului lui Berlusconi au reactionat favorabil la rezultatul referendumului elvetian, calificandu-l drept "o lectie de democratie".

UE, ingrijorata de o stigmatizare a islamului in Elvetia

Pe de alta parte, europenii au deplans votul elvetienilor si nu si-au ascuns preocuparea cu privire la consecintele unei decizii ce ar putea fi perceputa de musulmani ca o stigmatizare a islamului.

"Nu trebuie sa se dea senzatia unei stigmatizari a religiei, anume a islamului", a declarat ministrul francez al imigratiei, Eric Besson, la Bruxelles.

Presedintia suedeza considera surprinzatoare supunerea unei astfel de teme referendumului. "In Suedia, aceasta chestiune tine de urbanism si de competentele alesilor locali", a declarat ministrul de interne.

"Elvetienii au un excelent sistem de consultari populare, dar uneori acesta poate fi folosit intr-un mod gresit, cum se intampla acum", a declarat ministrul suedez pentru integrare, Nyamko Sabumi. "Nu exista o problema intre musulmani si europeni in UE. Musulmanii sunt europeni", a subliniat ea.

Ministrul elvetian al justitiei, Evelyne Widmer-Schlumpf, nu si-a ascuns stanjeneala cand a ajuns la Bruxelles, la reuniunea omologilor ei din UE. "Le voi explica partenerilor nostri ca nu este un vot impotriva religiei musulmanilor, ci doar impotriva minaretelor. In Elvetia, noi respectam libertatea religiei", a asigurat ea. Totusi, a recunoscut ca acest vot "nu este un semnal prea bun din partea Elvetiei".

Besson a refuzat sa judece decizia "suverana" a elvetienilor. "In ceea ce priveste Franta, as dori sa se evite astfel de dezbateri, care nu mi se pare majore", a avertizat el. "In Franta, chestiunea minaretelor tine de urbanism si de bun simt. Nu este un subiect politic si nu as vrea sa devina", a subliniat el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.