Cercetatorii germani sustin ca noul vaccin antigripal ar favoriza aparitia cancerului. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) ii contrazice insa pe nemti si da asigurari ca produsul nu are astfel de efecte secundare
Conform presedintelui Comitetului pentru sanatate din Parlamentul german, vaccinul contra virusului A (H1N1) este realizat din celule canceroase extrase de la animale, scrie Libertatea.

Reprezentantii OMS Romania spun insa ca vaccinul va fi supus mai multor teste inainte de a fi lansat pe piata. In Romania, Institutul Cantacuzino a anuntat ca a demarat procesul de obtinere a cinci milioane de doze de vaccin.

Numarul pacientilor diagnosticati cu gripa porcina in Romania a ajuns la 230, dupa ce de ieri pana astazi au fost confirmate alte trei noi cazuri, potrivit ultimei centralizari a Centrului European de Prevenire a Bolilor (ECDC), relateaza NewsIn. Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din Romania a fost confirmat pe 23 mai, la o tanara intoarsa din SUA.

In ultimele 24 de ore, in tarile UE, cele mai multe cazuri noi de infectare cu A/H1N1, au fost confirmate in Germania (445), unde numarul total al pacientilor cu gripa porcina a ajuns la 10.600. De asemenea, in Franta au fost diagnosticati cu gripa porcina 225 de pacienti noi.

De la aparitia virusului, in Europa au fost depistate peste 35.025 cazuri si au murit de gripa porcina 55 de persoane, potrivit ultimelor date centralizate de ECDC.

Specialistii estimeaza ca, la toamna, odata cu racirea vremii, incidenta bolii va creste semnificativ.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.