De 20 de ani bulgarii asteapta un salvator care sa le scape tara de coruptie, nepotism si crima organizata, iar inainte de alegerile de duminica vor sa creada ca acesta este primarul Sofiei, Boiko Borisov, relateaza Reuters.
Intoarcerea fostului rege Simeon de Saxa-Coburg ca premier intre anii 2001-2005 nu a reusit sa duca la o schimbare profunda in societate si chiar mai mult, a accentuat dezamagirea, scrie NewsIn.

Nici aderarea la Uniunea Europeana, in 2007, nu a consolidat aplicarea legii, iar nostalgia pentru regimul comunist creste. Potrivit unui studiu realizat de Gallup, bulgarii sunt printre cele mai pesimiste poporare, alaturi de populatia din Zimbabwe, Haiti si Egipt.

Cu cateva zile inainte de alegerile parlamentare din 5 iulie, sperantele se indreapta spre un fost parlamentar, devenit bodyguard, cu parul tuns foarte scurt, cu centura nearga la karate si epoleti de general.

Boiko Borisov, primarul Sofiei, si-a construit popularitatea pe promisiunile de a reface imaginea tarii balcanice si de a inchide oficialii corupti si capii mafioti. Partidul sau GERB, de centru-dreapta, este creditat cu cele mai multe intentii de vot.

"Voi vota pentru ultima data si ii voi da o sansa lui Borisov", a declarat un locuitor al Sofiei, Valentina Borisova, in varsta de 32 de ani. "Daca si el esueaza, nu mai este nicio speranta pentru Bulgaria. Voi renunta", a adaugat ea.

Intrebarea de pe buzele tuturor este daca Borisov - fost bodyguard al dictatorului comunist Todor Jivkov si al regelui Simeon - este capabil si suficient de hotarat pentru a infrunta coruptia si economia subterana.

Discursul sau sugereaza deocamdata ca este constient de riscuri in cazul in care Sofia nu va avea rezultate. "Clasa politica a devenit cinica si aroganta", a declarat Borisov intr-un interviu acordat in luma martie. "Acesta este motivul pentru care UE este dezgustata de noi", a adaugat el.

O dovada a provocarilor care ii asteapta pe viitorii lideri bulgari este faptul ca suspecti de diferite infractiuni si-au depus candidaturile pentru diverse alegeri, ceea ce le-a permis sa iasa din arest si le asigura imunitate temporara. Presedintele le-a cerut bulgarilor sa nu ii voteze.
Nemultumirea interna si internationala a atins proportii atat de mari incat numai un pachet de masuri foarte amplu, prin care magistratii, politicienii si capii mafioti sa fie trasi la raspundere, mai poate repara situatia.

Bulgaria este considerata oaia neagra a Europei: Bruxelles-ul i-a inghetat fonduri in valoare de milioane de euro anul trecut, iar potrivit clasamentului Transparency International este cea mai corupta tara din UE.

"Reputatia Bulgariei a avut atat de mult de suferit, incat numai masuri radicale o mai pot curata",
a declarat Tihomiz Bezlov, de la Centrul pentru Studierea Democratiei din Sofia.

Majoritatea celor 7,6 milioane de locuitori ai Bulgariei considera coruptia drept cea mai mare problema cu care se confrunta tara, urmata de criza economica si recesiune, potrivit sondajelor. Insa un esec al reformei judiciare si al combaterii fraudelor ar pune in pericol accesul Bulgariei la cele 11 miliarde de euro promise de UE si ar putea transforma aderarea intr-un handicap economic. Ar putea urma izolarea, distrugerea unor sectoare economice intregi si consolidarea unor partide de extrema-dreapta care promoveaza euroscepticismul, potrivit analistilor.

Presa locala scrie ca mai multe tari, printre care Olanda, au inceput deja sa exercite presiuni asupra Bruxelles-ul pentru mai multe sanctiuni impotriva Bulgariei si Romaniei.

Experienta lui Borisov arata ca poate fi un om de actiune, care nu face compromisuri. El a condus personal o serie de raiduri impotriva unor traficanti de droguri si infractori in perioada in care a fost secretar sef in Ministerul de Interne. In timpul guvernului precedent a primit rangul de general, iar in calitate de primar a demis numerosi oficiali si i-a acuzat de frauda.

Oamenii obisnuiti il plac pentru ca il considera drept singurul politician care face ceva si nu se teme de confruntari cu nimeni. Insotit intotdeauna de garzile sale de corp, el a castigat inimile electoratului si prin limbajul sau direct.

Analistii sunt de parere ca asteptarile mari vor obliga un eventual guvern condus de GERB sa fie dur, in conditiile in care coalitia socialista actuala este acuzata de incompetenta si ca ii lipseste determinarea politica de a rupe legaturile dintre politicieni, judecatori si capi mafioti.

"Tinand cont de situatia economica si de existenta unor curente antielite puternice in societate, probabilitatea ca ministrii din guvernul actual sa fie trasi la raspundere este mai reala ca niciodata", afirma Ivan Krastev, analist la Institutul pentru Strategii Liberale.

Pentru a castiga din nou increderea Bruxelles-ului, Sofia va trebui sa demonstreze si ca liderii mafioti sunt trasi la raspundere. "Cu siguranta ca nu vor fi prinse toate persoanele corupte, dar daca trei sau patru oligarhi (...) sunt trimisi dupa gratii, altii s-ar speria. Acum domneste impunitatea", a subliniat Etienne de Poncins, ambasador francez la Sofia.

Unii diplomati europeni isi exprima, insa scepticismul fata de hotararea lui Borisov de a face schimbari majore, din cauza presupuselor sale legaturi cu economia subterana bulgara. El a fost pompier, inainte de a fonda o companie privata de securitate care a asigurat paza mai multor demnitari in anii '90. Borisov reactioneaza furios la astfel de acuzatii, pe care le califica drept propaganda.

Pentru a dovedi ca GERB este diferit de celelalte formatiuni politice existente, Borisov a atras in partid figuri noi, inclusiv economisti si avocati educati in Occident. Dar criticii sai subliniaza ca GERB nu a prezentat deocamdata planuri concrete pentru reformarea sistemului judiciar.

Profunzimea schimbarii va depinde in mare parte de structura viitorului guvern, adica daca GERB va fi nevoit sa formeze o coalitie larga sau nu. Rezultatele alegerilor parlamentare din 7 iunie au sugerat ca acest lucru este posibil - GERB a obtinut 24,4% din voturi, socialistii 18,5%. O coalitie ar putea duce la compromisuri.

De asemenea, accentuarea crizei economice si scaderea bugetului vor pune la incercare determinarea partidului de a combate frauda. Dar, spre deosebire de 2001, cand multi sperau ca fostul rege Simeon va putea rezolva totul peste noaptea, populatia nu se mai asteapta la un miracol.

"Vom vedea niste reforme amanate indelung, dar nu o schimbare radicala",
considera un diplomat, sub acoperirea anonimatului. "Cred ca Bulgaria va ajunge ca Italia in cinci, pana la 10 ani - coruptia va fi endemica, iar economia se va tarai", a adaugat el.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.