Presedintele Vladimir Voronin a sugerat, intr-un interviu pentru RIA Novosi, ca prin alegerile din 29 iulie exista pericolul ca Transnistria sa fie pierduta definitiv si R. Moldova sa intre sub protectorat international, iar dupa 20 de ani sa fie integrata in Romania.

Voronin este convins ca evenimentele din 7 aprilie de la Chisinau au reprezentat "un raspuns isteric” la intrevederea pe care a avut-o la 18 martie cu presedintele rus Dmitri Medvedev.

"Chiar atunci, imediat dupa intrevederea cu Dmitri Medvedev, dupa ce a aparut o adevarata sansa de unificare (cu Transnistria), opozitia si-a inaintat acuzatiile de posibila falsificare a alegerilor", a mai spus Voronin, potrivit NewsIn.

"Tot dramatismul pogromurilor din 7 aprilie a fost construit in asa fel pentru a convinge in primul rand populatia din Transnistria ca nu poate fi vorba de nicio unificare. In acest sens erau orientate si lozincile pro-romanesti ale opozitiei, drapelul romanesc arborat pe cladirea Presedintiei, precum si pozitia autoritatilor Romaniei si a presei romanesti", a subliniat Voronin.

El a mai declarat ca "presedintele Romaniei si-a exprimat deschis si direct sustinerea fata de opozitia noastra radicala, iar cateva zile mai tarziu a declarat ca nu va semna niciodata acordul de frontiera cu Republica Moldova”.

Presedintele moldovean considera ca "provocarea opozitiei de organizare a unor noi alegeri reprezinta continuarea politicii din 7 aprilie, dar de aceasta data prin metode noi”.

"Scenariul este simplu: nu a mers in Piata, haideti sa paralizam procesul de conducere a tarii, haideti sa o 'impingem' intr-o criza politica, intr-o noua campanie electorala”
, a explicat Voronin. "Si atunci, indiferent cine va castiga alegerile, sigur va pierde toata Moldova. Tocmai atunci ar fi posibila obtinerea infrangerii ei politice, economice si sociale, transformarea intr-o regiune de conflict, intr-o a doua Transnistrie. Tocmai atunci ar fi posibil sa ne luam ramas-bun de la Transnistria, iar R. Moldova sa fie trecuta sub protectoratul international pentru 20 de ani, cu integrarea ulterioara in Romania”, a subliniat Voronin.

Voronin considera ca opozantii se "comporta ca o putere ce provoaca in mod constient o serioasa catastrofa geopolitica, in care va fi atrasa inevitabil si Romania si Ucraina si Rusia”. "Iata de ce alegerile anticipate, ce vor avea loc la 29 iulie, vor deveni in fond un plebiscit in problema indepdendentei noastre”, a adaugat Voronin. "Cu cat mai democratice vor fi aceste alegeri, cu atat mai multa atentie le va fi acordata din partea tuturor observatorilor internationali, fie acestia din partea UE sau din partea CSI”, a mai spus presedintele moldovean in exercitiu.

Voronin a mai spus pentru RIA Novosti ca este convins ca Republica Moldova si-a ales deja propria cale de dezvoltare si nu intentioneaza sa adere la NATO.

"Dar si acea cale de integrare europeana, pe care noi am ales-o, difera de standardele cunoscute”
, a subliniat presedintele moldovean in exercitiu. "Doar pentru noi acesta reprezinta o cale de obtinere a libertatilor europene de baza, de liberalizare a regimului de vize si a zonei de comert liber, nu urmarirea obtinerii obligatorii a statutului de stat membru al UE. Pentru noi acesta reprezinta o modernizare interna a intregului complex de relatii de drept, economice si sociale, fara aderarea la NATO si retorica agresiva anti-ruseasca”, a mai spus el.

Voronin a mai spus ca toate studiile sociologice din ultima perioada din Republica Moldova arata ca circa 70% din populatie nu se opune nici integrarii europene, nici parteneriatului cu Rusia. Ei au ales si prima, si a doua varianta, a spus presedintele.

In ceea ce priveste NATO, pozitia populatiei este mai categorica. "Majoritatea absoluta a cetatenilor nostri nu vor in NATO. Si aceasta pozitie corespunde exact Constitutiei noastre. Noi, dupa cum se stie, suntem un stat neutru si nu vom schimba aceasta prevedere”, a adaugat Voronin.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.