Gripa porcina a contaminat 139 de copii din 22 de scoli din Madrid, a anuntat joi ministrul spaniol al sanatatii, in contextul in care Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a declarat nivelul maxim de alerta pandemica.
Cei 139 de copii se numara printre cele 488 de cazuri confirmate in Spania de contaminare cu virusul A (H1N1) al gripei porcine, a anuntat ministrul Trinidad Jimenez, informeaza NewsIn, citand AFP.

Majoritatea copiilor invata la colegiul Isaac Albeniz din Leganes, oras situat la periferia capitalei spaniole. La 1 iunie, autoritatile locale au anuntat ca este probabil ca un elev al scolii sa fi contractat gripa porcina in timpul unui sejur in Statele Unite. De atunci, alte scoli din Madrid si de la periferie au inregistrat cazuri de gripa porcina.

Cel mai recent bilant dat publicitatii miercuri de Ministerul spaniol al Sanatatii arata ca 122 de copii din 18 scoli au fost contaminati cu virusul A (H1N1).

Trinidad Jimenez a facut apel la calm dupa declaratiile OMS, care a anuntat joi prima pandemie de gripa din ultimii 40 de ani. Virusul A(H1N1) al gripei porcine a infectat pana in prezent 28.774 de persoane din 74 de tari si a provocat 144 de decese.

Ministrul a precizat ca administratia sa se va concentra pe mijloacele de a tine sub control pandemia. Totusi, Jimenez a declarat ca se opune inchiderii scolilor si a altor locuri publice in care boala a fost descoperita.

Spania este prima tara europeana care a inregistrat un caz de gripa porcina si, cu 357 de cazuri, este a doua cea mai grav afectata tara de pe continent, dupa Marea Britanie (822 de cazuri).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.