Majoritatea comunista din Parlamentul moldovean a decis amanarea pentru 3 iunie a alegerii presedintelui tarii, care fusese prevazuta pentru astazi, ceea ce a prevenit un nou esec al candidatului sau, care ar fi provocat dizolvarea legislativului, comenteaza AFP.
Partidul Comunistilor nu reusise nici in 20 mai sa o impuna pe premierul Zinaida Greceanii in functia ocupata de Vladimir Voronin din 2001. Potrivit Constitutiei, daca un al doilea vot esueaza, au loc noi alegeri.

Comunistii au explicat amanarea votului pentru 3 iunie din cauza Inaltarii, sarbatoare religioasa praznuita astazi in Republica Moldova, unde majoritatea populatiei este ortodoxa. Justificarea a fost denuntata ca un pretext de opozitie, care a promis ca va bloca alegerea presedintelui, pentru a obtine dizolvarea Parlamentului ales in 5 aprilie. "Ordinea de zi a fost validata, nu trebuie sa se puna problema de sarbatoare religioasa. Societatea asteapta o solutie", a declarat presedintele Partidului Liberal Democrat Vlad Filat, potrivit NewsIn.

Pentru a fi ales la conducerea statului, un candidat are nevoie de voturile a 61 din cei 101 deputati, dar comunistii nu au decat 60 de mandate.

Potrivit expertilor contactati de AFP, exista putine sanse ca un compromis intre opozitie si comunisti sa intervina inainte de data limita legala, 7 iunie, si Republica Moldova se indreapta spre legislative anticipate. "Se spune ca se va gasi cineva de corupt in opozitie, dar este putin probabil, avand in vedere gradul de confruntare dintre partidul aflat la putere si celelalte partide", apreciaza Igor Munteanu, directorul Institutului moldovean pentru dezvoltare si initiativele sociale.

Cele trei miscari de opozitie din Parlament au anuntat deja ca nu isi vor modifica strategia. "Sunt sigur ca cei 41 de deputati ai opozitiei nu vor vota", a declarat Serafim Urechean, liderul Aliantei Moldova Noastra.

Comunistii considera insa ca au facut deja un compromis propunand candidatura premierului Zinaida Greceanii, specialista in finante publice in varsta de 53 de ani, pentru ca aceasta nu este membra a PC. Daca ar fi aleasa, Greceaii ar fi prima femeie care conduce o tara din Comunitatea Statelor Independente (CSI, fostul URSS cu exceptia tarilor baltice si Georgiei).

Presedintele in exercitiu, Vladimir Voronin, ramane oricum o figura centrala in viata politica din Moldova, pentru ca a devenit presedinte al Parlamentului in 12 mai. Pentru a definitiva aranjamentele, fostul presedinte al Parlamentului, Marian Lupu, trebuie sa devina premier, daca Greceanii este aleasa presedinte.

Alegerile legislative din 5 aprilie au fost urmate de manifestatii anticomuniste care au degenerat in violente, culminand cu devastarea Parlamentului si Presedintiei, reaminteste AFP.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.