Papa Benedict al XVI-lea va sosi astazi in Israel, unde autoritatile au pus covorul rosu pentru a-l primi pe Suveranul Pontif, care ve transmite un mesaj al pacii si dialogului cu ocazia pelerinajului sau, relateaza AFP.
Venind din Iordania, Papa merge pe urmele lui Ioan Paul al II-lea care a fost in aceasta regiune in 2000, dar este departe de a provoca acelasi entuziasm, scrie NewsIn.

Pana vineri, el va vizita principalele locuri de pelerinaj, se va intalni cu politicieni israelieni si palestinieni, precum si cu principalii demnitari religiosi ai crestinitatii, iudaismului si islamului. Luni, se va duce la Yad Vashem, memorialul Shoah din Ierusalim, iar Israelul a mobilizat 60.000 de politisti si graniceri pentru securitatea Papei.

De asemenea, el va vizita locurile simbolice ale Vechiului si Noului Testament si va celebra slujbe publice la Ierusalim marti, Nazaret joi si la Bethleem miercuri.

Prima sa vizita in aceasta regiune de la pontificat vizeaza sustinerea crestinilor de aici, numerosi, dar este si o ocazie de a chema la pace si la dialog intre religii. "Vin cu o intentie, o speranta: a ma ruga mai ales pentru darul pretios al unitatii si pacii, in special in Orientul Mijlociu", a declarat Papa in Iordania.

Vizita sa provoaca insa unele rezerve, mai ales ca intervine nu la multa vreme de la ofensiva israeliana din Gaza, soldata cu moartea a peste 1.400 de palestinieni. Papa soseste intr-un moment delicat, a spus Patriarhul latin al Ierusalimului, Fouad Twal.

Subiectele de tensiune cu Sfantul Scaun nu vor lipsi. Israelul a fost iritat de decizia Papei de a ridica excomunicarea pentru un episcop negationist, Richard Williamson, si s-a opus dorintei Suveranului Pontif de a-l beatifica pe Pius al XII-lea, care, in opinia Israelului, este vinovat ca a pastrat tacerea in timpul Holocaustului.

Pe plan bilateral, Israelul si Vaticanul nu au reusit sa semneze capitolul economic al "Acordului fundamental" ce ar trebui sa fixeze statutul juridic si fiscal al institutiilor Bisericii catolice din regiune.

Venirea Papei a reusit sa uneasca aliati neasteptati: homosexualii sli militantii de extrema-dreapta. Asociatia "Generatiile viitoare", care reprezinta supravietuitorii Shoah, le-a cerut soferilor israelieni sa claxoneze cand Papa va sustine discursul de luni, la Ierusalim, la memorialul Yad Vashem. "Israelienii isi vor exprima astfel dezacordul fata de un Papa care incurajeaza negationismul si antisemitismul", a spus asociatia.

Saptamana trecuta, deputatul de extrema-dreapta Michaël Ben-Ari a reunit in Parlamentul israelian militanti, pentru a discuta despre mijloacele de a manifesta impotriva venirii Papei.

"Papa este inamicul poporului evreu", a spus Baroukh Marzel, activist antiarab, care a cerut ca manifestantii sa agite pancarte pe care sa scrie: "Roma este a voastra, Israelul este al nostru".

Deputatul Nitzan Horowitz (Meretz), care se prezinta drept reprezentantul comunitatii gay, a spus ca va boicota toate ceremoniile oficiale in onoarea Papei. "Papa are responsabilitatea sa pentru suferinta a mii de oameni in intreaga lume. El aduce un mesaj extremist si obtuz", a subliniat aceasta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.