Kertesz vorbeste despre totalitarismele pe care le-a trait, scriindu-si ultima carte

Nascut la Budapesta in 1929, scriitorul distins cu Nobel in 2002 este deportat in lagarul de la Auschwitz, in 1944, apoi transferat la Buchenwald. Avea doar 15 ani si drama deportarii ii va marca intreaga viata. Dupa razboi, imbratiseaza cariera jurnalistica, iar din anii '50 se consacra scrisului. Scrie cu fervoare despre nenorocirile secolului XX, despre drama identitara a evreilor, fara a-si pierde insa umorul si candoarea literara, dar nu trece pragul marturisirii.

Spre deosebire de multi dintre scriitorii spatiului comunist, Imre Kertész nu paraseste Ungaria, considerand chiar ca tara lui s-a "salvat", intr-un fel, de trauma Holocaustului, preferand sa puna intre paranteze episodul nazist. "Ungurii au fost atat de raniti in sentimentul lor national, incat le este greu sa vorbeasca despre Holocaust in Ungaria", explica Kertész de ce cartile lui sunt mai bine primite in Germania decat in Ungaria.

In timpul comunismului, Kertész a lucrat ca muncitor necalificat, ca scriitor si traducator liber-profesionist. A tradus din operele lui Elias Canetti, Sigmund Freud, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche, Joseph Roth, Arthur Schnitzler, Ludwig Wittgenstein, dar si din operele autorilor moderni austrieci si germani. A obtinut un numar impresionant de premii, printre care Premiul Jozsef Attila (l 989), Premiul Orley (1990), Premiul Literar de la Brandenburg (1995), Premiul Marai Sandor (1996), Leipziger Literaturpreis fur die europaische Verstandigung (1997), Premiul Herder (2000). In 2002, Academia Regala din Suedia i-a acordat Premiul Nobel pentru literatura.

De-abia in 2002, la 30 de ani dupa caderea zidului Berlinului, Kertész se muta in Germania, la Berlin, "acest oras care nu-si ascunde trecutul", dupa ani in care a tradus Nietzsche, Hofmannsthal, Freud, Roth si Wittgenstein.

Fara sa scrie propriu-zis memorialistica, Kertész recreeaza universul concentrationar, imbinand fictiunea cu fragmente autobiografice. Miza scrisului lui este una prin excelenta umana, aceea de a sti cum se salveaza individul supus terorii si exilului, prezervandu-si dimensiunea etica si pe cea religioasa. Eseurile sale sunt atribuite atat literaturii, cat si teoriei asupra totalitarismului. "Este imposibil sa descrii Auschwitz-ul. Este o sarcina mult prea imensa. In revansa, putem scrie despre consecintele etice si umane ale Auschwitz-ului", marturiseste autorul neputinta de a fi impartasit lumii propria-i experienta.

Revenit la Auschwitz o singura data, in 1999, Kertész a vazut, dincolo de obiectele devenite piese de muzeu, urmele suferintei traite de evrei: "Holocaustul este diferit de celelalte forme de genocid. Pentru ca are loc in sanul civilizatiei crestine. A ruinat intr-un fel spectaculos toate valorile". Una dintre tezele lui Kertész este aceea ca Holocaustul face parte din cultura occidentala, la fel ca limbajul, muzica si literatura. Kertész recunoaste ca nu-si poate asuma o identitate evreiasca, de vreme ce a ales sa traiasca in Europa, ca un european. "Nu voi fi nicioadata un cetatean evreu. Nu voi fi nicioadata religios", isi rezuma scriitorul identitatea.

Nenorocirea de a fi cunoscut nu una, ci doua fete ale totalitarismului, una in forma nazismului, iar cealalta incarnata in comunism l-a ajutat sa depaseasca propria tragedia a lagarului si sa priveasca fenomenul totalitar in logica lui, una profund anti-umana.

Transformarea omului in masinarie, in comunism, predominarea supravietuirii si lipsa criticii, anomaliile care defineau relatiile interumane pot fi, cateodata, mult mai dure decat deporaterea in lagarele naziste, spune, cu amaraciune, scriitorul care mai are o sigura carte de scris: "ultima mea carte, despre faptul ca trebuie sa acceptam ca murim".