Fidel Castro s-a intalnit miercuri la Havana cu o echipa de congresmeni americani, dupa intrevederea acestora cu fratele fostului lider, actualul presedinte Raul Castro, care s-a declarat in favoarea lansarii unui dialog cu omologul sau american Barack Obama.

Trei dintre cei sapte membri ai delegatiei, care promoveaza imbunatatirea relatiilor cu insula comunista, au fost primiti de Fidel Castro, in varsta de 82 de ani, fondatorul regimului din Cuba, care a ramas influent in tara in pofida starii sale precare de sanatate, informeaza NewsIn.

"Parea plin de energie, l-am intalnit in locuinta sa, o casa foarte modesta, sotia sa era acolo, fiul sau facea fotografii", a povestit pentru postul american de televiziune CNN democrata Barbara Lee care a facut parte din delegatie, adaugand ca a fost "un moment foarte emotionant".

Grupul de democrati petrecuse cu o zi inainte patru ore si jumatate in compania lui Raul Castro, in varsta de 77 de ani, care i-a succedat fratelui sau in februarie 2008 la conducerea Cubei, aflata sub embargo american din anul 1962.

Luni "au fost abordate diverse subiecte in timpul acestei discutii, printre care posibila viitoare evolutie a relatiilor bilaterale si a legaturilor economice, dupa sosirea la putere a noii administratii americane", a anuntat un comunicat oficial cubanez.

In timp ce administratia americana a aprobat deja flexibilizarea unora dintre sanctiunile impuse Cubei, generalul Raul Castro si-a exprimat din nou "dispozitia pentru un dialog despre aceste subiecte, cu o singura conditie, si anume egalitatea suverana a statelor si respectul absolut pentru independenta nationala".

Cei sapte membri ai Camerei Reprezentantilor, care au efectuat prima vizita de acest gen in Cuba dupa iunie 2007, vor redacta un raport pentru presedintele Obama si Departamentul de Stat, inainte de summitul Americilor, care va avea loc intre 17 si 19 aprilie in Trinidad Tobago. La aceasta reuniune nu va participa insa Cuba, care a fost exclusa in 1962 din Organizatia Statelor Americane (OEA), o decizie foarte contestata in prezent.

"Concluzia noastra este (...) ca cele doua tari vor profita de un comert bilateral" si de o normalizare a relatiilor, a declarat Barbara Lee, seful delegatiei americane, care a adaugat ca este momentul pentru discutii cu" Havana.

Statele Unite sunt deja principalul furnizor al Cubei de produse alimentare, singurele care nu sunt supuse embargoului.

Totusi, ridicarea embargoului nu pare a se afla pe ordinea zilei.
Vicepresedintele american Joe Biden a conditionat recent ridicarea embargoului de respectarea drepturilor si libertatilor omului de catre Cuba, singura tara de pe continentul american condusa de un partid unic.

Barack Obama ar putea totusi sa flexibilizeze restrictiile privind calatoriile pe insula ale americanilor de origine cubaneza (1,5 milioane in Statele Unite), care pot merge in prezent in tara lor de origine doar o data pe an.

"Presedintele a declarat ca ar vrea sa le permita americano-cubanezilor sa aiba mai multe contacte (cu insula - n.red.). Ei sunt cei mai buni ambasadori posibili", a declarat consilierul special pentru summitul Americilor, Jeffrey Davidow.

Mai multi congresmeni americani au pledat recent in favoarea inlaturarii restrictiilor pentru calatoriile in Cuba ale turistilor americani.

O eventuala normalizare a relatiilor ar reprezenta o provocare pentru Cuba, care ar fi nevoita sa-si schimbe "retorica", a avertizat ideologul Partidului Comunist, Armando Hart, odata cu alegerea lui Barack Obama la conducerea Statelor Unite.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.