Parlamentul de la Chisinau a adoptat o lege, cu cateva luni inainte de expirarea mandatului actualului presedinte Vladimir Voronin si alegerea unui nou sef de stat, care prevede ca viitorii presedinti vor purta la investitura un colan de argint poleit cu aur, in valoare de 15.000 de dolari.

Acest insemn urmeaza sa inlocuiasca esarfa prezidentiala tricolora care se foloseste in prezent la investirea sefului statului.

Initiativa a apartinut unor deputati comunisti, iar deputatul Anatol Zagorodnii, care a prezentat proiectul de lege, a argumentat necesitatea instituirii noului insemn prezidential prin faptul ca acesta "va asigura o reprezentare exterioara adecvata a puterii de stat exercitate de catre presedintele Republicii Moldova si a locului acestuia in ierarhia autoritatilor publice", relateaza NewsIn.

"Insemne prezidentiale similare detin majoritatea sefilor de stat. Ele se poarta in cadrul unor ceremonii si actiuni de protocol de importanta deosebita", a spus Zagorodnii.

Potrivit proiectului, "colanul presedintelui Republicii Moldova" va fi compus dintr-un lant si insemnul "Ordinul Republicii" brosand peste o stea cu opt raze in forma de piramida, de argint, fiecare dintre ele avind cate opt zircoane pe axa si un rubin la varf. Steaua broseaza la randul ei peste o cununa de laur, confectionata din aur, care, la randul ei, broseaza peste o alta stea cu 16 raze compusa din raze-fascicule de aur alternand cu raze piramidoforme de argint, se arata in proiect. Diametrul insemnului este de 120 mm.

Lantul este de argint suflat cu aur si constituit din verigi oval-orizontale pe mijlocul carora broseaza cate un crin dublu, alternand cu verigi ce repeta Stema de Stat a Republicii Moldova, acvila, ale carei accesorii sunt de aur. Veriga centrala este compusa dintr-o cununa din frunze de stejar, in relief, de argint, peste care broseaza un buzdugan si o spada incrucisate, de aur, si avand in punctul de intersectie un diamant. Lungimea lantului este de 850 mm. De veriga centrala atarna insemnul colanului, se mai spune in proiect.

Anatolie Zagorodnii a precizat ca schita colanului, elaborata de catre pictorul Semion Odainic, care este si autorul colanului primarului municipiului Chisinau, a fost aprobata de Comisia Nationala pentru Heraldica. Colanul va fi fabricat la uzina de bijuterii "Giuvaer" si nu va costa mai mult de 150.000 de lei, adica aproximativ 15.000 de dolari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.