Islanda ar putea fi inclusa intr-un proces accelerat de aderare la Uniunea Europeana, pentru a fi salvata de la un colaps financiar, in conditiile in care tara si-ar putea depune candidatura in urmatoarele luni, relateaza cotidianul The Guardian in editia de vineri.

Potrivit ziarului, Comisia Europeana se pregateste pentru primirea candidaturii, care depinde de rezultatul alegerilor generale anticipate din mai. Islanda ar putea adera in acelasi timp cu Croatia, a declarat comisarul pentru extindere, Olli Rehn, intr-un interviu acordat The Guardian.

"UE prefera ca cele doua tari sa adere in acelasi timp. Daca Islanda va depune cererea in curand si daca negocierile se vor desfasura repede, Croatia si Islanda ar putea adera la UE in paralel", a afirmat comisarul european, citat de NewsIn.

Potrivit The Guardian, o candidatura a Islandei este privita favorabil la Bruxelles, iar negocierile, care in mod normal dureaza ani de zile, vor fi accelerate pentru ca tara sa devina al 29-lea membru UE in timp record, probabil in 2011.

"Am vrea ca Islanda sa adere la UE", a declarat un diplomat de la Bruxelles, citat de cotidianul britanic.

Johanna Sigurdardottir, care ar putea deveni viitorul premier islandez, a declarat joi ca negocierile pentru formarea unui guvern de centru-stanga urmeaza sa se incheie vineri si ca noua echipa va fi investita in functie sambata. Partidul Social-Democrat al lui Sigurdardottir include in viitoarea coalitie si Verzii, dupa ce un val de proteste au antrenat demisia fostului premier, Geir Haarde, din Partidul Independentei.

Social-democratii si Verzii trebuie sa ajunga la acorduri in mai multe dosare, inclusiv o eventuala aderare la Uniunea Europeana. Verzii sunt mai prudenti fata de o eventuala aderare decat social-democratii, dar ambele formatiunii considera ca ar trebui organizat un referendum in acest sens.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.