Oficialul Pentagonului care supervizeaza tribunalele pentru Guantanamo a dezvaluit ca armata americana a torturat un saudit, suspectat ca intentionase sa participe la atentatele din 11 septembrie.

"L-am torturat pe Mohammed al-Qahtani" , a declarat Susan Crawford intr-un interviu pentru Washington Post, citat de NewsIn.

"Tratamentul la care a fost supus corespunde cu definitia legala a torturii si de aceea nu am predat cazul pentru proces", a subliniat aceasta.

Crawford, fosta judecatoare care a lucrat si in administratia Reagan, este primul oficial de rang inalt al administratiei Bush care spune public ca un prizonier a fost torturat, dupa ce George W. Bush si Dick Cheney au declarat in repetate randuri ca SUA nu practica tortura.

Potrivit lui Crawford, tehnicile folosite in cazul sauditului erau autorizate, dar au fost aplicate intr-un mod mult prea agresiv si persistent. "A fost o combinatie de lucruri care au avut un impact medical asupra lui, care i-au facut probleme de sanatate. A fost ceva abuziv si coercitiv. Impactul medical a fost cel care m-a facut sa-l numesc tortura", a explicat Crawford.

Purtatorul de cuvant al Pentagonului, Geoff Morrell, a declarat intr-un e-mail pentru cotidian, ca revizuirea interogatoriilor la care a fost supus sauditul, care ar fi trebuit sa fie al 20-lea pirat al aerului de la 11 septembrie, a conchis ca metode de interogare folosite la Guantanamo, inclusiv in cazul acestuia, in 2002, fiind legale pe atunci.

Crawford a respins acuzatia de crime de razboi impotriva sauditului in mai 2008, dar acesta a ramas la Guantanamo. Fosta judecatoare a subliniat ca el este periculos.

Qahtani a fost impiedicat sa intre in SUA cu o luna inainte de atacurile din 11 septembrie. El a fost capturat in Afganistan in ianuarie 2002 si dus la Guantanamo.

Crawford a spus ca ii intelege pe oficialii care strangeau informatii in zilele de dupa 11 septembrie. "Insa trebuie sa existe o linie pe care nu trebuie sa o depasim. Si, din nefericire, ceea ce s-a intamplat cred ca a impiedicat ca lucrurile sa avanseze", a subliniat aceasta.

Potrivit oficialului, Bush a avut dreptate sa infiinteze un sistem care sa judece inamicii combatanti capturati in razboiul impotriva terorismului, dar implementarea a lasat de dorit.

Pentagonul a anuntat marti ca 61 fosti prizonieri de la Guntanamo par sa fi revenit la comiterea de acte teroriste de cand au fost eliberati.

Purtatorul de cuvant al Pentagonului, Geoff Morrell, a declarat ca in privinta a 18 fosti prizonieri sunt confirmate informatiile potrivit carora ei s-ar fi "intors la lupta", iar 43 sunt suspectati de comiterea de acte teroriste, potrivit unui raport publicat in decembrie de Agentia de informatii a Departamentului Apararii.

Morrell a refuzat sa ofere detalii cu privire la numele acestor fosti prizonieri, de ce sau unde au fost eliberati si nici cu privire la activitatile de dupa eliberare. "Acestea sunt acte de terorism. Ar putea fi vorba despre Irak, Afganistan, ar putea fi acte de terorism oriunde in lume", a declarat el.

Militantii pentru drepturile omului au afirmat ca lipsa detaliilor poate ridica intrebari cu privire la aceste afirmatii ale Pentagonului. "Pana cand nu vom avea suficiente informatii care sa ne permita verificarea , ele trebuie sa fie privite cu o doza de scepticism", a declarat Jennifer Daskal, de la Human Rights Watch.

"Departamentul Apararii vede ca existenta centrului de la Guantanamo a inregistrat esecuri si vrea sa lanseze o alta campanie pentru a justifica mentinerea pe perioada nelimitata in detentie a prizonierilor", a declarat Jamil Dakwar, director pentru drepturile omului din cadrul American Civil Liberties Union.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.