Razvan Afrasinei, un interlop cunoscut ca membru al "Clanului Belgienilor" din Vaslui, a fost batut crunt de gardienii inchisorii belgiene in care este condamnat. Diplomatii romani au cerut explicatii, de teama reeditarii unui nou caz Crulic, tanarul care a murit, uitat de autoritati, intr-o inchisoare poloneza.

Vasluianul Razvan Afrasinei, 32 de ani, condamnat anul trecut in Belgia pentru o serie de furturi comise alaturi de "Clanul Belgienilor", a fost batut crunt de gardieni in inchisoarea Wortel, din apropiere de Antwerp. Conform sotiei acestuia, romanul are multiple fracturi la bratul stang, pentru remedierea carora a fost nevoie de "o tija de 38 de centimetri". El a fost operat si se afla in prezent intr-un spital, sub grija medicilor belgieni. Sotia lui Afrasinei a declarat pentru TVR ca acesta "se ruga in celula lui", saptamana trecuta, cand gardienii belgieni au navalit peste el si l-au batut mar, apoi l-au transferat la izolare, dezbracat si fara ingrijiri medicale.

Oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE) nu ne-au confirmat insa piosenia romanului, povestindu-ne o cu totul alta varianta: "A devenit foarte violent, a distrus totul in celula lui". Diplomatii nu stiu motivul furiei romanului Afrasinei, dar au aflat ca "gardienii au incercat sa-l imobilizeze si nu au reusit. Apoi au venit fortele speciale". Reactia MAE a venit la cateva zile dupa incident. "Am trimis o nota Ministerului de Externe belgian, am solicitat elucidarea cazului si vom insista zilele urmatoare pentru primirea unor lamuriri. Important este sa fim siguri ca cetateanul roman nu a fost supus unui abuz si ca ce s-a intamplat a fost o reactie normala a autoritatilor belgiene", ne-a declarat Cosmin Boiangiu, purtator de cuvant al MAE.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.