Albanezii si sarbii din Kosovo se urasc de moarte, dar traiesc in aceeasi saracie

Incremenire. Tacere surda. Deznadejde. Si un ocean de ura. Asta e tot ce mai simt putinii sarbi din Kosovo, majoritatea cantonati in partea de nord a provinciei, pentru albanezii care, o data cu casele, pamanturile sau locurile de munca, le-au confiscat si vietile. In urma cu cativa ani aveau o tara, acum traiesc in enclave, inconjurati de garduri de sarma ghimpata si paziti 24 de ore din 24 de militari.
"Tinerii nu au locuri de munca, nu au ce sa faca aici, nu au nicio siguranta si de asta au plecat din zona. S-au dus in Serbia sau in nordul provinciei. Acum cred ca mai sunt in jur de doua sute de mii de sarbi pe aici. Au ramas doar batranii, care nu au unde sa se duca. Sunt prea mandri ca sa plece", povesteste pentru NewsIn, unul dintre militarii romani din Kosovo, care asigura securitatea celor 200 de sarbi care isi duc viata de pe o zi pe alta in enclava Gorazdevac, undeva in vestul provinciei.

De altfel, pe drumul principal care duce catre baza Villagio, sediul Tasq Force din vestul Kosovo, vezi din loc in loc semnul "de vanzare", scris in albaneza, pe niste case darapanate. "Scrie in albaneza, dar proprietarii sunt sarbi. Cred ca mai sunt cativa care inca nu au apucat sa isi vanda casele. Dupa revoltele din 2004, cand le-au fost arse casele si grajdurile, multi dintre ei au inceput sa-si vanda proprietatile, iar cele mai multe case le-au cumparat albanezii care s-au mutat in zona", explica acelasi soldat roman.

Dupa ce kosovarii au preluat administrarea provinciei, sarbii si-au pierdut locurile de munca, fiind indepartati din posturile pe care le aveau in administratia locala. Doar cativa mai lucreaza, majoritatea pentru organizatii internationale sau in bazele militare. "Aici este foarte bine. Castig 200 de euro pe luna, destul cat sa-mi ajunga sa-mi intretin familia numeroasa. Am o mama bolnava, care abia mai vede, dar in enclava e greu sa gasesti medicamente. Albanezii m-au dat afara de peste tot si mi-au ucis fratele", spune Mirka, o tanara sarboaica angajata la raionul de parfumuri din duty-free-ul amenajat in baza Camp Villagio si doua vapai de ura ii sticlesc in ochi cand isi aduce aminte de albanezi, semn ca ranile vechi nu s-au vindecat inca.

De partea cealalta a baricadei, albanezii care au avut de suferit in urma persecutiilor regimului lui Slobodan Milosevici, par sa-si fi pierdut rabdarea cu sarbii. Intr-un autoturism negru, cativa tineri albanezi iesiti prin trapa masinii, flutura veseli un steag al Albaniei. Au portierele deschise si muzica data la maxim. "Sunt cantece patriotice albaneze. Se intampla destul de des sa se plimbe pe aici, iar mesajul este destul de clar pentru localnici", spune un ofiter roman, care se afla in comandamentul de conducere al KFOR.

Mandria nationala este un sentiment obligatoriu pentru albanezi. Peste tot se pot intalni monumente si cimitire inchinate eroilor albanezi, luptatorii UCK, in cele mai neobisnuite locuri: intre doua magazine, in fata unei case, pe camp sau chiar in centrul satelor.

Kosovo - o piesa din puzzle-ul balcanic

Abandonata de sarbi, Kosovo si-a insusit imediat spiritul balcanic. Pe bulevardul Bill Clinton din Pristina se ingramadesc de-a valma reprezentante de firme renumite: Canon, Samsung sau Sony, la un loc cu spalatorii auto, service-uri, saormerii si buticuri.

Aproximativ doua treimi dintre kosovari nu au un loc de munca, cei mai multi dintre ei supravietuind din banii trimisi de rudele aflate la munca in strainatate. Cu toate acestea, pe campurile lasate goale de sarbi, au rasarit case din caramida, cu doua sau chiar trei etaje. Nu sunt tencuite, pentru ca daca ar fi finisate, albanezii ar trebui sa plateasca impozit. Apa calda este un lux, iar energia electrica se da cu portia, doar cateva ore pe zi.

In Kosovo, cea mai mare parte a economiei se reduce la comercializarea masinilor furate din Vest si dezmembrate bucata cu bucata, care sunt apoi vandute la preturi mici. Un bot de camioneta infipt in asfalt sau o portiera aruncata pe marginea strazii stau marturie pentru sutele de cimitire de masini din Kosovo. "Banii se <<spala>> prin benzinarii. Din patru benzinarii, trei sunt doar pentru <<spalat>> banii care vin din afaceri ilegale", explica un militar roman, familiarizat cu situatia din Kosovo. Si daca nu sunt dezmembrate, masinile ajung la albanezi, deci implicit trebuie spalate. "Sunt multe spalatorii auto aici. E o sursa de venit rapida si sigura. Albanezii cer un euro de masina, in conditiile in care nu platesc apa pe care o folosesc", spune acelasi militar roman.

Cele mai multe fabrici au fost inchise sau transformate in baze militare. De exemplu, fostul studio cinematografic sarbesc din Pristina a devenit "Film City", adica sediul comandamentului KFOR.
Cu toate acestea, in Kosovo se investesc sute de milioane de euro din partea comunitatii internationale, in proiecte de dezvoltare a infrastructurii, in scoli, spitale sau gradinite. Niciun euro insa pentru sarbi, care sunt condamnati sa traiasca in mizerie.

Chiar si dupa ce si-a declarat unilateral independenta, in Kosovo inca se duce un razboi rece al nervilor. In orase, exista paine albaneza, in enclave e paine sarbeasca. Exista realitate albaneza si realitate sarba. Aici, adevarul imbraca mereu haina etnica, iar armele asteapta parca nelinistite in teaca. In Kosovo, linistea va fi sfasiata mereu de ura.