Cartea, scrisa in colaborare cu fizicianul american Leonard Mlodinow, va fi publicata in 9 septembrie si isi propune sa conteste convingerea lui Sir Isaac Newton, care credea ca Universul trebuie sa fi fost proiectat de Dumnezeu, deoarece nu se putea forma din haos. La aceasta se adauga si descoperirea din 1992 a unei planete orbitand o alta stea decat Soarele.
Stephen Hawking a mai adaugat ca "un asemenea fapt transforma coincidentele conditiilor noastre planetare - Soarele unic, combinatia norocoasa a distantei dintre acesta si Pamant, masa solara - in ceva putin remarcabil si nu foarte convingator in sensul proiectarii atente a Pamantului doar pentru a ne face pe plac noua, fiintelor umane."
Desi, cu ceva timp in urma, cand a scris "O scurta istorie a timpului", in 1988, Stephen Hawking parea sa accepte rolul lui Dumnezeu in crearea Universului, declarand ca descoperirea unei teorii complete, unificate, ar reprezenta triumful absolut al ratiunii umane, "caci atunci vom stii cum gandeste Dumnezeu". Din acest motiv, unii sunt de parere ca cercetatorul, considerat cel mai inteligent om in viata, agreeaza implicarea unei inteligente superioare la baza legilor fizice care au format Universul, dar nu se poate acomoda cu ideea proiectarii precise a acestuia.
- Exista oare un Multivers?
Acelasi cercetator a mai declarat ca exista si posibilitatea vietii pe alte planete si un intreg alt Univers, asa numit Multivers. Acesta invoca Teoria M, o forma de teorii fizice complexe, un soi de teorie a stringurilor, care ar putea fi "Sfantul Graal" care sta la baza intregului Univers.
Devino un magnet pentru dorințele tale prin puterea gândului
In ultima vreme profesorul Hawking a aparut destul de des in media. In aprilie acesta a vorbit despre formele de viata inteligenta care exista oriunde in Univers. De asemenea el a declarat ca Pamantul nu este un loc atat de sigur daca ne imaginam ca ar putea fi oricand colonizat de catre "nave masive" care ne-ar secatui de toate resursele pe care le avem. [VIDEO] Cat de periculoasa e intalnirea cu extraterestrii?
La un moment dat, astrofizicianul britanic a declarat ca omenirea trebuie sa colonizeze spatiul in urmatorii 200 de ani pentru a supravietui. "Cred ca viitorul pe termen lung al rasei umane se afla in spatiu. Va fi si asa destul de dificil sa evitam producerea unei catastrofe pe Terra in urmatorii 100 de ani, fara a mai vorbi despre urmatorul mileniu sau milion de ani", a declarat savantul britanic pentru site-ul Big think, care se descrie ca un "forum mondial care pune in legatura oameni si idei". [VIDEO] Sansa la supravietuire: Colonizarea spatiului!
9 teorii ale conspiratiei absurde ce ar putea fi adevarate
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro