Otaku: Viata in manga nu e intotdeauna roz

Le vezi pe strada si nu le-ai da mai mult de 8 ani, insa toate au intre 15 si 45 de ani, imbracate colorat, ca niste acadele, cu parul prins in codite, veritabile lolite roz-bombon care alearga pe strada imbratisand oamenii si dansand dansul inimii. Ne aflam in Tokio, anul 2009, in cartierul Akihabara, Denki Gai, supranumit « Orasul Electric », o planeta animata, stralucitoare, paradisul otacilor (membri ai gruparii Otaku): un melanj de manga (echivalentul japonez pentru benzile desenate), figurine, reviste, jocuri video si comunitati internautice.

Pentru cei carora termenul « otaku » nu le suna cunoscut, acestia sunt asa-zisii fani ai desenelor animate manga si a jocurilor video care dezvolta relatii sociale doar in interiorul grupului otacilor si care creeaza si consuma aceste produse culturale aproape in mod obsesiv. In limbajul urban japonez, termenul « otaku » defineste intr-un sens mai larg fanul oricarei teme, gen muzical sau hobby, astfel cei mai des intalniti sunt « anime otaku » (fani ai desenelor anime), « cosplay otaku » si « manga otaku » (fani ai unor personaje din comediile literare japoneze), « pasokon otaku » (fani ai computerelor-geeks), « gemu otaku » (fani ai jocurilor video) si nu in ultimul rand « wota » (fani ai cantaretilor sau trupelor).

Aceste femei traiesc sub acoperisul unei vieti in manga, mereu protejate de realitatea diforma de afara. Ele mai pastreaza inca in minte povestile din copilarie, si incearca din rasputeri sa le mai aduca in prezent. Deghizarea face parte din ritualul lor zilnic. Pentru a arata intocmai ca si personajele din benzile desenate sau din manga pe care le devoreaza, ele practica « cosplay ». Termenul provine din unirea termenilor englezi (costume playing) si este o practica aparuta in Japonia la inceputul anilor ’90, constand in costumarea cat mai apropiata de modelele din jocurile video sau animatiilor ale caror tinerii practicanti erau fani.

• Obsesia nr. 1 : Gaseste-ti propria identitate, pentru a fi diferit

Daca fetele (shojo) se deghizeaza in Sailor Moon, atunci baietii (shonen) se transforma in Dragon Ball Z. Daca le intrebati de ce practica aceasta metoda, tinerele va vor raspunde ca este pura distractie, insa in esenta motivatia lor e mai serioasa : « Deghizarea ne permite sa ne deosebim mai bine unii de altii. Voi, in Europa sunteti blonzi, bruneti, roscati, mai inchisi sau mai deschisi la ten. In schimb, noi Japonezii suntem toti la fel. Pana si statura ne este asemanatoare. »

Societatea japoneza tinde sa-i ostracizeze pe acesti tineri japonezi care se inchina zeului « Otaku », considerandu-le comportamentul bizar si ridicol, insa in esenta ei nu sunt decat o fateta a omului secolului 21, un om nomad cu mai multe fete, instabil.

« Parintii nu ne inteleg pasiunile pentru ca ei isi sacrifica intreaga viata carierei sau vietii domestice si uita sa mai aiba si o viata privata », explica Morry, un otaku in varsta de 36 de ani. « Societatea japoneza nu permite ca cineva sa fie diferit. Deci noi, otacii, care ne dedicam viata unui singur tel, unui personaj, tindem sa fim priviti ca niste stigmati. (Sursa Foto: sxc)

Morry isi permite sa fie « otaku » de doua ori pe saptamana imbracandu-se intr-un costum alb-argintiu. El devine un soi de extraterestru, un Michelin ce gesticuleaza in plina strada in fata trecatorilor mirati. Impreuna cu alte doua femei in varsta de 3 ani care arata ca niste androizi de 8 ani fac parte din categoria otacilor « idoli », personaje fantasmagorice care-si incarneaza idolii din benzile animate. Impreuna compun cantece si si-au creat o retea de fani carora le ofera reprezentatii si le vand produse derivate. Intrebati ce satisfactie le aduce aceasta activitate, trioul marturiseste, la fel ca si alti otaku artisti sau doar martori, ca dansul si muzica ii elibereaza de stres. Nu se mai gandesc la probleme si se detaseaza psihic de toate necazurile, intr-un soi de otaku catharctic.

Acolo unde se aduna cei mai ciudati, cei mai diferiti, cei mai trazniti, colorati, inflacarati japonezi, sigur este vorba despre o grupare otaku. Japonezii nu au ales din intamplare cuvantul « Otaku » (care inseamna casa, camin), pentru a defini la inceputul anilor ’80 acea noua categorie de tineri care ramaneau inchisi in camerele lor. Apoi termenul si-a pierdut din sens, otaku s-au inmultit. Tinerilor semi-autisti (emo, ca sa folosim un termen actual), li s-au alaturat fetitele, « idolii », Lolitele, colectionarii de papusi. Crezul lor are mai multe variabile, insa toti membrii marturisesc aceeasi credinta : « Vrem sa scapam de regulile si de presiunile unei societati multi prea restrictive si oprimatoare. » Aceste doleante de a evada din lumea reala, aceasta opozitie tacuta nu face decat sa le exprime sirul de frustrari adunate. Manga si jocurile video sunt universuri in care acesti tineri pot evada, unde se simt in largul lor si unde isi pot face sute de prieteni care au aceleasi pasiuni ca si ei si care nu ii judeca.

• Fenomenul Otaku : Raspunsul unei generatii fara repere ?

Potrivit lui Etienne Barral, jurnalistul care a scris « Otaku. Copii virtualului », acesti oameni « sunt victimele unui sistem cucerit de mase, care lasa din ce in ce mai putin spatiu individului ». Educatia stricta pe care copii japonezi o primesc in scoli, ii impinge catre competitie tot timpul, dorindu-si sa fie cei mai buni. Chiar si acasa, exista tot timpul o presiune din partea familiei care-si doreste sa-si casatoreasca foarte repede copiii sau la locul de munca unde toti se lupta pentru a fi recompensati. Insa oamenii precum Morry, copii mari, care de doua ori pe saptamana se intorc in copilarie si cauta gingasia acelei lumi cu toata fiinta, acesti oameni nu-si doresc sa moara muncind. Ei nu se declara soldati ai capitalismului, precum orice japonez de rand. Ei considera ca daca reusesti sa faci un om pe strada sa zambeasca, esti de 1000 de ori mai castigat decat daca iti depasesti norma pe o saptamana. « La scoala, la munca, im familie, peste tot suntem invati sa consumam. Sa muncim si sa consumam. Nimeni nu te mai invata in ziua de astazi cum sa te joci si sa iubesti. De unde sa mai stim care mai este sensul vietii noastre ? » , se intreaba Morry. (Sursa Foto: sxc)

Aceasta generatie se va pierde si ea printre celelalte? Otaku nu are nimic diferit de miscarea hipioata sau a rockerilor in pantaloni de piele si cu plete pana la brau. In fond si la urma urmei, fiecare generatie isi are « asa zisele oi negre » care se unesc intr-o « turma protestatara » . Astazi tinerii otaku au inceput sa fie din ce in ce mai putin aratati cu degetul pe strada. De la ciudati si ridicoli, barometrul stilului ii plaseaza acum ceva mai sus. Timerii otaku au devenit la moda, acesoriile si costumele lor sunt cool si invidiati de catre ceilalti japonezi care nu si-au gasit inca un alter-ego. Deja este o mandrie sa afirmi : « Da ! sunt un otaku ! ». Mult timp huiduiti si marginalizati, acesti tineri au inceput intr-un final sa se integreze in societate. Mai grava este asocierea curentului otaku cu un val de crime si sinucideri, la fel cum s-a intamplat si cu asa numitul curent emo din Romania. Astfel masacrul Akihabara si masacrul de la scoala din Osaka sunt doar cateva crime puse pe seama apartentei la miscarea Otaku.

In tarile conusmatoriste, ei au devenit o adevarata putere economica. Antreprenorii au dibuit acest nou trend si mai nou, se simt flatati sa-i reprezinte. De aceea cifrele de afaceri ale revistelor si cartilor manga se ridica la peste 600 de miliarde de euro pe an. La Akiba, se toarna in fiecare zi clipuri cu diferite personaje de basme, iar in publicitatea pe aceasta arie se investeste fabulos. Exista si un fel de cluburi ale fanilor otaku numite cafenele manga, iar pentru a intra in acele colturi de relaxare, trebuie platita un soi de taxa. Consumatia minima este de 7 euro. Insa clientul n-ar trebui sa se astepte sa initieze vreun dialog cu ospataritele. Aici singurele care vorbesc sunt desenele animate si manga. Nu exista povesti din viata privata. Nimeni nu poate sti ce drama se ascunde in spatele mastilor atarnate pe fetele oamenilor, odata ce au intrat aici. Otaku de multe ori nici nu se imprietenesc intre ei, doar sustin aceeasi cauza si tin unii altora companie. Uneori in spatele acestor jocuri se ascunde o mare tristete.

• Otaku pe continent strain: Otaku Festival Bucharest

Anul trecut in Romania a avut loc Otaku Festival, indemnandu-i pe otacii din toata tara sa se uneasca la Bucuresti. Ei nu sunt asa cum crede lumea tineri inchisi in sine, fara imaginatie, pusti tristi care se refugiaza in basme. Cine crede asta despre fanii otaku se inseala. Ei sunt tineri normali care in loc sa-l citeasca pe Rebreanu sau pe Bocaccio prefera sa citeasca manga si sa vada anime-uri, copii care atunci cand nu joaca jocuri video merg la scoala si au prieteni. Evenimentul a fost gazduit de trei locatii de pe Lipscani: prima, magazinul de moda urbana Ollie Gang Shop (sau “the street suppliers”) a reprezentat cel mai bine tema Festivalului Otaku: KAIDAN, tot ce tine de monstri si fel de fel de demoni si bantuiti. A doua locatie, Atelier 35, a adapostit ateliere de toy design, personaje de hartie decupate si reasamblate dupa toate regulile unui origami contemporan. Ultima locatie a fost clubul Suburbia, unde s-au desfasurat proiectii de anime (puse la dispozitie de Sony Pictures Studio prin Prooptiki Romania), dar si reprezentatii ale Seireitei si ceainariei Yume din Cluj-Napoca. Cu ocazia festivalului s-a lansat si revista ,,Otaku Magazin KAIDAN’’, dedicata fenomenului horror japonez.

Si anul acesta vor fi cateva evenimente de inspiratie manga; in data de 21 martie 2009, la Ceainaria Yume din Cluj va avea loc evenimentul O zi la Heian-Kyo, care propune o incursiune in lumea din Genji Monogatari. Pe parcurs se vor derula prezentari si ateliere centrate pe Japonia secolelor X-XI. Activitatile includ o demonstratie de moda din perioada Heian, in care va fi prezentat publicului costumul Juuni-Hitoe, un workshop de character-design, o prezentare succinta a perioadei Heian si o proiectie a filmului anime Tale of Genji (1987). De asemenea, participantii vor avea ocazia sa ia parte la un Heian bazar, cu artefacte inspirate din obiectele uzuale din perioada respectiva, si vor avea acces la fragmente din carte, puse la dispozitia lor in format tiparit. Fundalul va fi asigurat de muzica traditionala japoneza, iar seara va avea loc o petrecere tematica.

• Oare suntem si noi niste Otaku?

Potrivit otakufestival.com, otacii sunt primii care recunosc si utilizeaza din plin bogatia de resurse sub forma de informatii digitale de pe hub-uri, receptarea noilor tendinte. Spre exemplu grupurile de scanneri si de translatori au fost mai liberali cu roadele muncii lor decat orice biblioteca si resursa publica din lume. Poti descarca volume si serii cu sutele, numai GB sa ai. Otacii sunt primii care par a fi cei mai apti sa ne familiarizeze cu "socul viitorului", si cu efectele noilor tehnologii asupra prezentului. Festivalul otaku promoveaza valorile si resursele umane enumerate mai sus, incurajand toleranta fata de nou dar si critica impactului tehnologic.

Fenomenul otaku a fost descris foarte bine de Hiroki Azuma, profesor de filozofie la Universitatea de Tehnologie din Tokio. Acesta dezvalui in « Generatia Otaku. Copii postmodernitatii », bestseller, vandut in peste 80000 de exemplare in Japonia, legaturi interesante intre cultura otaku si postmodernitate. Pierderea reperelor si a principiilor solide care sa ne calauzeasca, renuntarea la toate aparentele, ruperea barierelor dintre autor si consumator, intrepatrunderea realului cu virtualul (vezi Second Life) si dorinta de a ne dezvolta personalitati multiple: cam asa contureaza Azuma postmodernismul. Atunci va intreb si ma intreb : Oare nu suntem fiecare dintre noi mai mult sau mai putin Otaku ?