Recomandari 15:57
Recomandari 10:00
Recomandari 09:57
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Valentina Podgorneac 28 May. 2021
Premierul Florin Cîţu a declarat că pandemia încă nu s-a sfârșit, dar este momentul pentru noi relaxări cum ar fi organizarea nunților, a botezurilor și a altor evenimente.
Studenții se arată a fi tot mai dezamăgiți de facultăți. Un studiu relevă că circa 34% dintre aceștia consideră că universitățile nu îi pregătesc pentru piața muncii. Forumul Economic Mondial transmite că 60% dintre job-urile pentru tineri nu există.
Social scris de Alexandra Chivu 28 May. 2021
După ce a fost liber să ucidă mai bine de două decenii, Vasile Lavric, supranumit „Mâncătorul de femei”, a fost trimis în judecată pentru omor calificat și profanare de cadavre.
Construirea României post-pandemice nu înseamnă revenirea la starea de dinainte, ci un progres semnificativ spre o nouă etapă, iar acest obiectiv poate fi realizat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis.
Ochii tăi sunt cea mai mare comoară pe care o ai. Aceștia pot fi ușa sufletului tău și pot atrage o mulțime de oameni. Există persoane care sunt înzestrate cu nuanțe ale ochilor absolut superbe și neobișnuite. Aceste culori unice sunt în stare să atragă atenția oricui. Nu numai că aceste culori sunt o parte a corpului și a personalității tale, dar există și un motiv pentru prezența acestor culori. Iată 7 rarități printre ochii oamenilor.
Social scris de Valentina Podgorneac 29 May. 2021
Probabil, nu toată lumea este iubitoare de vacanțele la munte, însă peisajele de acolo te vor fermeca. Pe lângă imaginile unice, mersul la munte este o activitate benefică pentru sănătatea organismului tău. În întreaga lume, există aproximativ 109 de munți cu altitudini mai mari de 7.200 de metri deasupra nivelului mării. Vârfurile munților abia așteaptă să fie cucerite. Am pregătit o listă cu trei cei mai înalți munți din lume.
Social 29 May. 2021
Centrul Capitalei, între şoseaua Kiseleff şi Calea Victoriei, devine zonă exclusiv pietonală, de sâmbătă, de la ora 11.00, până duminică la ora 22.00.
Scandal la Românii au Talent, de la PRO TV, după ce s-a aflat câștigătorul marelui premiu. Acuzații grave în mediul online la adresa câștigătoarei. Mulți au spus că premiul nu a fost acordat pe merit, că alții au fost mai talentați și că premiul s-a acordat pe baza emoției, nu a talentului.
Vicepremierul afirmă că, pentru el, „vaccinul conţine bucuria de a spune acele lucruri atât de importante pentru fiecare dintre noi: Mi-a fost dor de tine, mamă! Ce mare ai crescut, nepoate!". În videoclipul său, Barna interpretează în limbaj mimico-gestual îndemnul „Mergeţi şi voi să faceţi vaccin!".
Vicepremierul Dan Barna a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că într-o perioadă de 8-10 ani, actualul sistem de pensii va intra în colaps, de aceea sistemul trebuie regândit.
Parlamentarul liberal Gabriel Avrămescu, cel care i-a cerut ministrului Sănătăţii şi secretarului de stat Raed Arafat să găsească soluţii pentru ca elevii din clasele terminale să poată participa la festivităţile de final de an şcolar şi petrecerile de absolvire, anunţă, sâmbătă, ca aceste evenimente vor fi permise.
Patru Tir-uri încărcate cu 77 de tone de deşeuri au fost oprite la intrarea pe teritoriul României. Deşeurile ar fi trebuit să ajungă la diferite societăţi comerciale de la noi.
De obicei, călătorii caută aventură, încearcă noi experiențe și învăța multe lucruri despre zonele pe care le vizitează. Cei care aleg o vacanță pleacă cu scopul de a se relaxa și bucura de ceea ce are de oferit destinația lor. Ambele tipuri de persoane își părăsesc orașul pentru a crea amintiri, dar o fac în mod diferit. Indiferent dacă ești călător sau pleci pur și simplu în vacanță, există câteva lucruri pe care ar trebui să le faci pentru a te bucura din plin de noile experiențe. Îți sugerăm câteva lucruri pe care ar trebui să le faci într-o călătorie:
Trei porci mistreţi şi-au făcut apariţia, vineri seară, după lăsarea întunericului, pe un bulevard din zona de nord a oraşului Ploieşti, animalele fiind filmate dintr-un autoturism, de către un pasager.
Se mai pot strânge cantităţi însemnate de apă într-un timp foarte scurt, iar vântul va avea intensificări la munte, în est şi în sud-vest. Temperaturile cresc în sudul țării, pe unde se ating 24-25°C, dar prin nord şi nord-vest avem valori modeste, de 16-18°C, anunță ANM
Social scris de Valentina Podgorneac 30 May. 2021
Potrivit oamenilor de știință, copiii care contribuie la treburile casnice au performanțe mai bune în viața lor adultă . Aceste treburi pot chiar îmbunătăți sănătatea mintală a copiilor, deoarece ei devin implicați și se simt importanți. Cu toate acestea, fiecare muncă ar trebui introdusă la o anumită vârstă și nu ar trebui să fie folosită de părinți drept o pedeapsă. În schimb, aceste treburi ar trebui folosite ca o modalitate de a preda copiilor lecții de viață valoroase.
Social 30 May. 2021
Marele actor român, Victor Rebengiuc, a declarat în cadrul unei emisiuni că a fost vaccinat împotriva Covid-19 şi că îi priveşte „cu milă” pe cei care protestează faţă de măsurile impuse de autorităţi în contextul pandemiei.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, duminică, faptul că peste 69.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind raportate 26 de reacţii adverse. Alte 144 de reacţii sunt în curs de investigare.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat recomandă cadrelor medicale care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 să-şi amintească suferinţa provocată de pandemie, atât în rândul pacienţilor, cât şi al personalului din spitale, scrie Monitorul de Suceava.
Meteorologii anunţă că în toată ţara vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi, izolat, grindină.
Social 31 May. 2021
România va primi luni cea mai mai mare tranşă de vaccin, de 1.091.610 doze, produs de Pfizer BioNTech, potrivit unui anunţ al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Social scris de Valentina Podgorneac 31 May. 2021
Maratonul de vaccinare din Vrancea vine cu surprize pentru tinerii care se vaccinează. Adolescenții cu vârsta de peste 16 ani, care se vor vaccina luni și marți, pot câștiga vouchere în valoare de 250 de lei pentru achiziţia de electronice şi alte gadgeturi sau bilete gratuite pentru spectacolele de la complexul turistic Zaga-Zaga.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost găsit duminică noaptea înjunghiat în zona gâtului la Peștera de Lapte din Brașov. Salvamontiștii au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor medical.
Călătorii metroului din Capitală vor putea admira, începând de marți, expoziția "Arta cucereşte Bucureştiul!", parte a proiectului Muzeul din Metrou, lansat de "Art Safari, în parteneriat cu Metrorex. Opere de valoare din colecții private și din muzee vor fi expuse la metrou.
Daniel Bălăuță, primarul Setorului 4 din București anunță, într-o postare pe contul său de Facebook, că maşinile ridicate de pe străzi vor fi depozitate în trei centre ale Primăriei Sectorului 4.
Un băiat și o fata din Tulcea au fost împușcați în cap cu un pistol de tip airsoft cu bile. Agresorul este tot un adolescent.
Mâine este Ziua Copilului, una dintre cele mai speciale sărbători pentru cei mici. De obicei, adulții le oferă dulciuri și jucării, dar nu-i așa că ar fi mai interesant să le oferi, de exemplu, cadori mai practice din care să aibă ce învăța și care să le atragă și atenția? Noi ne-am gândit la mai multe variante de cadori, iar anul acesta îți oferim câteva idei care cu siguranță se vor potrivi tuturor copiilor:
Social scris de Alexandra Chivu 31 May. 2021
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac cercetări pentru omor calificat cu premeditare, în cazul exploziei în care a murit omul de afaceri arădean Ioan Crişan.
Vremea va fi răcoroasă pe 31 mai și 1 iunie, iar începând din 2 iunie temperaturile medii vor fi în creştere, însă probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii extinse va continua să rămână ridicată pe parcursul următoarelor două săptămâni, în majoritatea regiunilor, arată prognoza transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.
România a ocupat și în 2020, anul pandemiei, primul loc în UE în ceea ce privește rata de mortalitate în accidentele rutiere. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, cele mai multe accidente s-au înregistrat în Capitală, Iași și Prahova, intervalul orar cel mai periculos fiind 17:00-19:00. Peste 62% din totalul persoanelor accidentate aveau peste 30 ani.
Foloseste formularul de mai jos