Entertainment ieri
Business ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social 21 Jul. 2020
Ministrul Economiei a susținut că restaurantele nu se vor putea deschide momentan pentru că regulile nu sunt respectate nici măcar pe terase, dar este optimist și speră că vor putea primi clienții în interior din luna august.
Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat noile măsuri luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), după prelungirea stării de alertă.
Premierul Ludovic Orban l-a lăudat pe președintele Klaus Iohannis pentru „eforturile deosebite” depuse pentru negocierea cu Consiliul European a unui sprijin pentru România în valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro.
Tinerii cu vărste cuprinse între 23 și 24 de ani au spart un autoturism din care au reușit să fure șapte lei. După ce au fost identificați de polițiști, cei doi s-au ales cu dosare penale.
Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și fost consilier al Vioricăi Dăncilă, a fost condamnat de Tribunalul Dolj la șase ani și șase luni de închisoare cu executare pentru corupție. Decizia poate fi contestată.
Părintele Emanuel Ganciu, parohul Bisericii "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Jilava, este genul de om care toată viața a împărțit bunătate și spiritualitate. Tot timpul, cei care au intrat în contact cu el s-au încărcat cu energie pozitivă și au avut ceva de învățat. Din păcate, asupra părintelui Ganciu, pe 26 iunie 2020, s-a abătut un necaz: locuința sa a luat foc în totalitate.
DIICOT a descins la opt adrese din județul Iași, la domiciliile mai multor indivizi suspectați de pornografie infantilă, de șantaj și de viol.
Cristian Tudor Popescu a vorbit despre primul interviu al Andreei Esca, după ce ea, soțul și fiul său au fost infectați cu Covid-19. El spune că preșentatoarea de știri a reușit să salveze niște vieți „prin ceea ce a spus și cum a spus”.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut și ca „Mitralieră”, a fost amendat pentru că nu purta masca de protecție într-o benzinărie de pe Bulevardul Iuliu Maniu din București și i-ar fi jignit pe polițiști.
Social 22 Jul. 2020
O localitate din județul Giurgiu va intra, de mâine, în carantină, după ce 32 de persoane s-au infectat cu coronavirus.
Cipru a impus noi restricții la intrarea în țară pentru românii care vor să își petreacă concediul acolo.
Ministrul Muncii a precizat că procentul de majorarea va putea fi publicat după ce Ministerul Finanțelor va încheia bilanțul cheltuielilor și al încasărilor după această perioadă de pandemie.
Fostul ofițer MAI, care a mințit în legătură cu o deplasare în străinătate și a infectat zeci de persoane cu coronavirus, băgând în carantină Spitalul Gerota, a scăpat de dosarul penal. Procurorii spun că „nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice” că el a fost sursa infectării.
Fostul președinte al României a susținut că cele 80 de miliarde de euro obținute de România pentru relansarea economică în urma crizei generate de Covid-19 sunt bani excelenți.
Indivizii au fost reţinuți pentru că abordau persoane în vârstă, după care le tâlhăreau, şantajau şi intimidau.
Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat că scenariul care este cel mai probabil să fie aplicat la începerea noului an școlar din septembrie este sistemul hibrid, prin care o parte din elevi vor participa fizic, pin rotație, la cursurile susținute în sălile de clasă, iar alții vor face cursuri online.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, critică dur neglijența oamenilor prin nerespectarea regulilor de distanțare socială și de purtare a măștilor de protecție, spunând că acestea sunt motivele din cauza cărora România a ajuns „ciuma Europei”.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat două legi prin care Mihai Viteazul, dar și Horea, Cloșca și Crișan au devenit în mod oficial martiri și eroi ai neamului românesc.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pentru 27 de județe ale țării, până diseară la ora 23:00.
Un bărbat din Teleorman a mers la un hotel de pe litoralul Mării Negre și s-a ales cu dosar penal, deoarece a mers ”însoțit” de o pușcă cu aer comprimat.
Social 23 Jul. 2020
Preşedintele Pro România a susținut, miercuri seara, că formaţiunea pe care o conduce va avea un candidat la Primăria Capitalei care va oferi o alternativă faţă de Nicuşor Dan şi Firea, precizând că numele acestuia, dar şi ale candidaţilor la primăriile de sector vor fi anunţate săptămâna viitoare.
Conducerea Spitalului Judeţean Galaţi face acuzaţii grave la adresa echipei de control trimisă de ministrul Sănătăţii. Oamenii susţin că cel mai mare spital din zonă a fost verificat de un veterinar care a fumat în birou și nu a respectat normele de protecţie.
12 localități din Argeș, între care și reședința de județ, Pitești, sunt monitorizate de autorități și ar putea fi carantinate.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că frontul instituțional creat în ultimele luni împotriva crimei organizate a început să dea rezultate, iar clanurile de interlopi „încep să cadă”.
Mai multe localități din Argeș sunt în prag de carantină, însă în paralel oamenii circulă cu microbuze pline ochi.
Cei doi tineri au fost surprinși de camerele de supraveghere montate de Primărie în timp ce furau jardinierele dintr-un sens giratoriu aflat în centrul oraşului Turda.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că se vor face investiții de 8-9 miliarde de euro pentru reactoarele de la Centrala nucleară de la Cernavodă.
Primii studenți înscriși în clasa Anticorupție de la Academia de Poliție a absolvit cursurile.
Social 24 Jul. 2020
Medicul Taner Chemal, unul dintre cei mai buni și apreciaţi specialişti în chirurgie orală din România, a murit, joi, la spitalul Colentina, unde fusese internat cu COVID-19.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că România ar putea ajunge în situația dramatică în care s-au aflat Italia și Spania, din cauza pandemiei de coronavirus. Acesta a mai spus că am putea reintra în starea de urgență „dacă unii dintre noi vor încerca și vor vrea cu tot dinadinsul”.
Amenzile pentru cei care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap cresc simțitor începând de sâmbătă.
Pompierii militari au intervenit în localitatea Fundu Moldovei, din zona Pârâul Cailor, pentru a salva doi muncitori care au fost prinși sub dărâmături după ce un perete de la o carieră s-a prăbuşit peste utilajele în care se aflau.
Premierul Ludovic Orban face un apel la români să respecte regulile de protecție împotriva răspândirii coronavirusului, spunând că acum nu e cazul să ne gândim la relaxare, dar nici nu își dorește să fie impuse noi restricții care să afecteze economia.
Zeci de oameni au fost descoperiți într-o dubă de marfă la Galați, unde urcaseră pentru a fi transportați contra cost de către șofer.
Fata a rămas însărcinată după ce a fost agresată sexual de tatăl ei încă de când avea 10 ani.
Social 25 Jul. 2020
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat că alegerile locale ar putea avea loc pe data de 27 septembrie doar dacă numărul cazurilor raportate zilnic va scădea în perioada următoare.
Un copil în vârstă de 9 ani din Dej a ajuns la spital, la secția de terapie intensivă, într-o stare foarte gravă, având pe corp multiple leziuni provocate de mizeria în care acesta trăia.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două Coduri galbene și unul portocaliu de ploi și vijelii.
Social 26 Jul. 2020
Localitatea Făget, județul Timiș, este a treia localitate din România care intră în carantină.
Doi polițiști au fost atacați cu un cuțit de către un bărbat din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni, județul Galați, în timp ce încercau să aplaneze un conflict. Agresorul a fost reținut.
Adepții teoriilor conspirației privind virusul Covid-19 cer demisia Andreei Esca de la postul de televiziune ProTV, amenințând că, în caz contrar, vor refuza să mai urmărească orice emisiune difuzată pe post.
Social 27 Jul. 2020
Doi angajați ai Primăriei Sectorului 4 au fost testați pozitiv cu virusul Covid-19. Ca urmare, primăria a decis testarea tuturor angajaților pentru depistarea altor posibile infectări.
O petrecere de botez, la care au participat 250 de persoane, a fost întreruptă brusc de polițiști. Evenimentul a avut loc în comuna Ghiroda, lângă Timișoara și a fost organizată de Biserica Penticostală Poarta Cerului.
Guvernul va majora alocațiile copiilor săptămâna aceasta. Potrivit surselor, creșterea ar urma să fie de 10-20%.
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților susține cu tărie că nu se poate impune purtarea măștii de protecție și în aer liber până când Guvernul nu le oferă gratuit persoanelor cu venituri mici, așa cum a promis acum două luni.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că se ia în calcul obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber, în spațiile în care este mai aglomerat.
Primăria Constanța a publicat pe Facebook o filmare cu un cerșetor care mărturisește câți bani face pe zi și care este venitul lui întreg pe lună. Reprezentanţii administraţiei locale au făcut un apel către toți cetățenii să spună STOP cerşetoriei.
Executivul a declarat în repetate rânduri că nu există bani la buget pentru măririle propuse de PSD în trecut, astfel că acum caută noi variante de măriri.
Liderul ALDE susține că decizia privind modul în care vor fi reluate cursurile în luna septembrie trebuie să aparțină autorităților locale, nu Guvernului Orban.
Foloseste formularul de mai jos