Update 20:07- Mitingurile PSD vor avea loc atat in Bucuresti, cat si in tara, data si ora acestora, urmand sa fie stabilita luni.

Stefanescu a negat ca sedinta de duminica ar fi fost convocata pentru a da jos propriul Guvern sau prim-ministrul si a calificat informatiile aparute in presa in acest sens drept speculatii, "niste prostii" si "niste aberatii".

"Exista o singura tabara in PSD. Astazi ne-am intalnit pentru ca presedintii de organizatii judetene au cerut aceasta intalnire cu Liviu Dragnea si cu conducerea partidului. Maine vom avea intalnire cu restul presedintilor de judete. S-a stabilit astazi sa facem un miting si noi, un miting de protest. Mitingul nostru nu e pentru sustinerea Guvernului, nu e pentru sustinerea lui Dragnea, a coalitiei, a programului de guvernare, pentru ca acestea au fost votate deja anul trecut de catre romani. Va fi un miting impotriva statului paralel si ilegitim, impotriva abuzurilor, impotriva ascultarii telefoanelor, impotriva incalcarii drepturilor si libertatilor cetatenesti, un miting impotriva celor care considera ca din functiile pe care le au nealese pot sa incalce Constitutia si legile tarii si sa-si constituie un grup organizat prin care decid ei ce si cum. Este un miting care arata adevarata majoritate din Romania, este un miting pe care romanii l-au cerut - cu acest mesaj au venit presedintii din judete", a declarat Stefanescu, la sediul central al PSD.

Potrivit acestuia, cei prezenti la sedinta de duminica - peste jumatate dintre presedintii de organizatii din tara - suta la suta au fost de acord cu organizarea acestui miting, urmand ca luni sa se decida data exacta.

"Acest miting va fi organizat in Bucuresti si in toate orasele tarii. Adica in Botosani, Suceava, Braila, Constanta, Iasi, toate vor avea loc in aceeasi zi, la aceeasi ora, iar mesajul nostru va fi foarte clar si in interiorul si in exteriorul tarii - aceasta este majoritatea, acestia sunt romanii care vor cu totul altceva, romani care ne-au imputernicit prin vot sa ducem lucrurile pana la capat si mesajul poate sa fie receptat si la Bruxelles si peste tot, inclusiv de criticii nostri din interior", a detaliat Stefanescu.

Mihai Tudose, de acord cu organizarea evenimentului?

Intrebat daca premierul Mihai Tudose este de acord cu organizarea unui astfel de eveniment, el a aratat ca este vorba de presedintii de organizatii judetene. "Premierul nu este presedinte PSD Braila. (...) Va fi prezent maine la intalnirea pe care o sa o avem probabil la Parlament, unde vor fi prezenti ceilalti sefi de judete care nu au fost in seara asta aici", a completat Codrin Stefanescu.

El a mentionat ca luni va avea loc intalnirea conducerii PSD si cu liderii organizatiei PSD Bucuresti, respectiv cu liderii de sectoare, alaturi de alti lideri din teritoriu care nu au ajuns duminica la sediul central al PSD.

Secretarul general adjunct al PSD a sustinut ca decizia organizarii unui miting a fost luata in urma actiunilor de sambata, cand "200 de manifestanti, pe care nu-i asuma nici macar organizatiile cu #rezist, au reusit sa dea peste cap un targ de Craciun. "Adica 155 de mici firme romanesti, asociatii familiale care vindeau in aceasta luna de decembrie produsele lor artizanale, culinare si asa mai departe si zeci de bucuresteni care s-ar fi bucurat de acest targ nu au reusit, pentru ca 200 de manifestanti au abuzat de dreptul lor de a face miting. Si, pur si simplu, au facut prapad in ceea ce se numeste bunul Primariei Capitalei. Iar asta a creat o maxima nervozitate si o stare de tensiune in toata tara, adica oamenii care ne-au votat au venit peste primari, primarii peste sefii de zona, sefii de zona peste sefii de judet si sefii de judete au convocat aceasta intalnire cu Liviu Dragnea din aceasta seara", a explicat el.

O sedinta informala cu reprezentanti ai filialelor judetene a avut loc duminica seara, la sediul central al PSD, discutiile vizand organizarea unui miting la Craiova pe 9 decembrie, manifestare anuntata de saptamana trecuta, potrivit unor surse din partid, scrie Agerpres.

Sedinta a avut loc si pe fondul discutiilor dintre Firea si Tudose

Sedinta a avut loc si in contextul in care in ultimele zile a avut loc un schimb de replici intre primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, si premierul Mihai Tudose, pe tema organizarii targului de Craciun in Piata Victoriei. Nici primarul general, nici premierul nu sunt prezenti la discutiile de la sediul PSD, au precizat sursele citate.

Citeste si:

Intre participantii la sedinta, care are loc in prezenta presedintelui PSD, Liviu Dragnea, se afla secretarul general adjunct al partidului, Codrin Stefanescu, vicepremierul Paul Stanescu, vicepresedintele Camerei Deputatilor Florin Iordache, presedintele CJ Neamt, Ionel Arsene.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sambata la Antena 3 ca premierul Mihai Tudose a "gasit o maniera incorecta si necolegiala" de a o "admonesta public" pentru o decizie care a fost luata de institutiile subordonate Primariei Capitalei.

"Precizez faptul ca in prima parte a zilei au aparut incomplete (stenogramele), ulterior au fost completate. Cred ca au murit prea multi romani la Revolutie, cei mai multi tineri, pentru a ne mai fi frica de ceva si a nu ne exprima punctul de vedere daca este sustinut cu argumente, fie ca suntem la o televiziune, fie ca suntem, cum este cazul meu, la primarie sau in cadrul partidului. Am ajuns la situatia in care sa imi exprim un punct de vedere care poate nu a convenit dupa ce domnul prim-ministru a gasit o maniera incorecta, consider, si necolegiala de a ma admonesta public pentru o decizie care a fost luata de institutiile subordonate primariei", a spus primarul.

Gabriela Firea a afirmat ca s-ar fi asteptat ca premierul sa ii dea un telefon sau sa ii solicite o intalnire, daca avea ceva sa ii comunice.

In presa au aparut stenograme care redau discutii in contradictoriu intre primarul Gabriela Firea si premierul Mihai Tudose privind organizarea targului de Craciun in Piata Victoriei.

Pe 30 noiembrie, prim-ministrul a afirmat ca "nu este cea mai inspirata decizie" organizarea unui targ in Piata Victoriei.

"Nu cred ca este cea mai inspirata decizie un targ in mijloc. (...) In primul rand, (...) pe unde ajunge omul acolo? Ca nu prea sunt treceri de pietoni. Nu stiu, e complicat", a declarat seful Guvernului, la Palatul Victoria.