Darius Valcov i-a inaintat, duminica, premierului Victor Ponta demisia din functia de ministru al Finantelor, pentru acest post nefiind inca nominalizat un inlocuitor.

Darius Valcov a declarat, duminica seara, ca si-a prezentat demisia din functia de ministru al Finantelor la intalnirea pe care a avut-o, la pranz, cu premierul, el mentionand ca, desi nu i-a fost adusa la cunostinta calitatea de inculpat, considera demisia un gest normal in actualele circumstante, potrivit MEDIAFAX.

Valcov a fost intrebat, intr-o interventie telefonica la Antena 3, cand a luat decizia de a-si da demisia din functia de ministru al Finantelor. "Vineri seara l-am sunat pe domnul premier si i-am spus ca vreau sa am o discutie cu dumnealui pentru a-i prezenta demisia, dumnealui a spus sa avem o intalnire duminica, cand se intoarce in Bucuresti si azi la pranz am avut intalnire si i-am prezentat demisia", a raspuns Valcov.

El a mentionat ca a facut acest gest chiar daca pana acum nu i-a fost adusa la cunostinta calitatea de inculpat. "Chiar si in situatia actuala, in care nu mi-a fost adusa la cunostinta calitatea de inculpat, demisia mea reprezinta, consider eu, un gest cat se poate normal in astfel de circumstante, pentru a nu afecta in niciun fel imaginea mea si a Guvernului Romaniei", a spus Valcov.

Darius Valcov a adaugat ca premierul l-a rugat sa duca la bun sfarsit sarcina pe care si-a asumat-o la inceputul mandatului sau de ministru, anume finalizarea procedurilor legate de Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, lucru pe care el l-a acceptat.

Intrebat daca va ramane in functie pana in momentul in care Codul fiscal va fi adoptat, Valcov a precizat ca s-a inteles cu premierul ca demisia sa intre in vigoare "in momentul in care codurile fiscale vor pleca din Guvern inspre Parlament".

"E o procedura destul de complicata, se semneaza de ministru, ele sunt trimise spre avizare, ar trebui retrase de la avizare si pusa o alta semnatura in cazul in care, sa spunem, de maine ar intra demisia in vigoare", a explicat Valcov.

Valcov a mai spus ca este nevinovat si, intrebat daca este afectat personal, a raspuns: "Absolut. Cine nu ar fi afectat, e vorba de o imagine, e vorba de o munca pe care eu am depus-o la minister, e vorba de o munca pe care eu am depus-o la primarie, ca si senator si, in momentul in care imaginea iti este sifonata in asemenea hal, n-ai cum sa nu fii afectat".

Citeste si:
Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Guterres:...
Israelul cere demisia...

Premierul Victor Ponta a declarat, duminica, intr-o interventie la Romania TV ca i-a acceptat demisia lui Valcov, dar i-a cerut sa prezinte totusi in Guvern noul Cod Fiscal si noul Cod de Procedura Fiscala.

Intrebat daca a vorbit cu Iohannis inainte ca acesta sa transmita solicitarea ca Valcov sa fie revocat, Ponta a sustinut ca nu stie exact "succesiunile", dar ca a vorbit tot duminica dupa-amiaza cu seful statului si ca i-a spus ce a discutat cu Valcov, precum si ca il va consulta in prealabil cand va avea o propunere pentru postul de ministru al Finantelor.

"Nu stiu sa spun exact succesiuni de minute, nu am urmarit", a adaugat Ponta.

Duminica dupa-amiaza, Presedintia a transmis un comunicat in care presedintele Klaus Iohannis ii solicita premierului Victor Ponta sa demareze procedura de revocare din functia de ministru al Finantelor a lui Darius Valcov, mentionand ca s-ar fi asteptat ca Valcov sa demisioneze, avand in vedere ca procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale.

Citeste si:
Percheziții DNA la Ministerul Finanțelor. Biroul unui șef din...
Percheziții DNA la Ministerul...

"Avand in vedere ca procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de ministrul Finantelor, domnul Darius Valcov, m-as fi asteptat ca domnul Valcov sa demisioneze din functie, intelegand ca afecteaza activitatea si credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a intamplat. In aceasta situatie, solicit premierului Victor Ponta sa demareze procedura de revocare din functia de ministru al Finantelor a domnului Darius Valcov", spune presedintele Iohannis in mesaj, conform unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.