Plenul Senatului a avizat, miercuri, inceperea urmaririi penale in cazul senatorului PSD Ecaterina Andronescu, fiind inregistrate 72 de voturi "pentru", 62 "impotriva".

Votul a fost secret cu bile, parlamentarii PDL si PNL votand la vedere.

Din numarul total de 168 de senatori, au votat 135, s-au inregistrat 72 de voturi "pentru" si 62 de voturi "impotriva", un vot fiind anulat, scrie MEDIAFAX.

Senatul a admis astfel solicitarea Parchetului de pe langa ICCJ, in favoarea formularii cererii de incepere a urmaririi penale, pe numele Ecaterinei Andronescu, pentru perioada in care a fost ministru.

Ecaterina Andronescu a tinut sa multumeasca senatorilor pentru votul dat. "Ma voi bate pentru a-mi dovedi nevinovatia in justitie, si va rog sa nu va pierdeti increderea in onestitatea mea, merita sa ma bat, pentru ca e singura mea avere", a spus senatorul PSD.

Anterior votului, in dezbaterile din plenul Senatului, Ecaterina Andronescu a declarat ca nu le cere colegilor sai sa o apere prin vot si ca nu este dintre oamenii corupti din aceasta tara si vrea sa dovedeasca in justitie acest lucru.

Plenul Senatul a dezbatut, timp de peste doua ore, cererea privind avizul inceperii urmaririi penale in cazul Ecaterinei Andronescu, in dosarul Microsoft. Ecaterina Andronescu a declarat in cadrul dezbaterilor ca regreta enorm situatia "extrem de nefericita" in care isi pune colegii, pentru ca "ocupa timpul Senatului cu acest eveniment".

"Nu va cer sa ma aparati prin votul dumneavoastra, pentru ca am gandit in toata activitatea mea profesionala si mi-am condus aceasta activitate profesionala cu onestitate si cred ca justitia din Romania trebuie sa faca dreptate celor care nu pot fi dovediti faptic ca sunt vinovati in referatul transmis de DNA catre comisia juridica", a spus Ecaterina Andronescu.

Ea s-a referit la dosarul Microsoft, care vizeaza cumpararea de licente pentru educatie sau alte ministere si a precizat ca aceste licente "s-au cumparat in 2004, in noiembrie 2009 si in 2011, adica in perioade cand nu era ministru al educatiei. "Nu exista niciun document pe care sa fi pus aviz favorabil. Cred ca numele meu nu avea ce cauta in dosarul numit licentele Microsoft", a mai declarat Andronescu, aratand ca proiectul de informatizare din educatie nu a fost initiativa sa, ci a pornit in 2001, pe baza unor documente pe care ea ca ministru avea obligatia sa le aplice, respectiv programul de guvernare care prevedea informatizarea sistemului de invatamant.

Citeste si:
Alocație pentru copii din prima zi de viață. Proiectul de lege,...
Alocație pentru copii din...

"Reiterez inca o data ca niciodata, si am spus-o de multe ori, public, niciodata nu am cerut, nu am conditionat si nu am luat nimic de la nimeni. Nu sunt dintre oamenii corupti din aceasta tara si vreau sa dovedesc in justitie aceste lucruri", a tinut sa transmita Ecaterina Andronescu.

Senatoarea PSD a mai spus ca "aceasta luna a trecut prin cea mai neagra perioada a vietii sale". "Raul cel mare a fost deja facut, este greu de crezut ca in anii care mi-au mai ramas din viata sa sterg aceste acuzatii ingrozitor de nedrepte", a spus in finalul declaratiei Ecaterina Andronescu.

Senatorul PDL Nicolae Vlad Popa a declarat ca apreciaza pozitia doamnei senator si dorinta de a se face lumina in acest caz. "Aceasta pozitie, pozitia Puterii, din pacate a fost influentata de, sa spun asa, dusul rece sau socul pe care l-au avut datorita rezultatului votului din alegeri", a precizat senatorul PDL.

Citeste si:
Raed Arafat: „Ultimele şase luni din viaţa mea au fost un coşmar”
Raed Arafat: „Ultimele şase...

El a explicat faptul ca ceea ce se cere Senatului si ceea ce se voteaza este un aviz pentru inceperea urmaririi penale. "Nimeni nu acuza pe cineva ca e vinovat, se incepe urmarirea penala, pe baza unor acte. Dupa, vom sti ce s-a descoperit sau ce nu. E doar aviz de incepere a urmaririi penale. (...) Rugamintea mea este sa facem acest gest minimal, sa incuviintam, pentru ca noi nu suntem magistrati si nu trebuie sa blocam justitia", a spus Nicolae Vlad Popa.

Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat ca a trecut un an si jumatate de cand si-a pledat cauza la fel ca si Ecaterina Andronescu. "In Constitutiile Romaniei (...) exista prevederea potrivit careia camerele legiuitoare se pronunta privind inceperea urmaririi penale, in cazul parlamentarilor care au fost ministri. (..) Nu e o descoperire a unor parlamentari care doresc sa se acopere unii pe altii, ci este o traditie a democratiei romanesti", privind raspunderea ministeriala, a spus Varujan Vosganian.

Citeste si:
Ecaterina Andronescu, despre Cristina Topescu: Era un om atat de drept
Ecaterina Andronescu, despre...

"Consider ca este de datoria Comsiei juridice sa ne prezinte acele elemente din solicitarea Parchetului ca ceea ce a facut Ecaterina Andronescu depaseste sfera resposnabilitatii poltice si intra in sfera responsabilitatii penale, pentru ca votul nostru sa fie dat temeinic", a continuat el.

Liderul grupului PNL, Puiu Hasotti, a declarat de la tribuna Senatului ca grupul liberal va vota in favoarea urmaririi penale in cazul Ecaterinei Andronescu.

Senatorul PSD Leonard Cadar a declarat in plen ca nu conteaza daca cei pentru care se cere avizul inceperii urmaririi penale sunt vinovati sau nu. "Nu conteaza daca sunt vinovati sau nu, trebuie sa satisfacem pofta de sange a presei, trebuie ca urmasii vampirilor sa fie satisfacuti si astfel, poate vom spala imaginea politicienilor. Ieri am sacrificat un miel, astazi sacrificam doi elefanti. Nu conteaza, dar daca ei sunt satisfacuti, noi sa ne dezicem unii de altii, usor, usor", a spus Leonard Cadar.

Citeste si:
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc odată...
Al doilea tur al alegerilor...

Si senatorul PSD Serban Nicolae a luat cuvantul in plen. "E ultima data cand iau cuvantul in calitatea de membru al Comisiei juridice, pentru ca saptamana aceasta ma retrag din comisie. (...) Membrii Senatului ar fi trebuit sa primeasca referatul procurorilor, primit de la Ministerul Justitiei. Nu este corect ca doar membrii Comisiei juridice sa aiba acces, pentru ca acest dosar nu are caracter nepublic", a spus Serban Nicolae.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.