In mandatul de patru luni la Transporturi, Dan Sova nu a reusit sa gaseasca contractul cu Bechtel sau sa semneze Comarnic-Brasov, dar a promis 2.400 km de autostrada pana in 2020. Multi manageri privati au ramas pe drumuri, iar DNA a primit suficiente plangeri pentru a monitoriza atent ministerul.

Dan Sova a fost numit ministru al Transporturilor dupa iesirea PNL de la guvernare, el conducand anterior, vreme de peste un an, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine. La o luna de la preluarea mandatului, Sova a abordat cu cifre, date, planuri si variante de finantare unul dintre cele mai sensibile subiecte cotidiene - constructia de autostrazi - , capitol unde Romania nu a reusit sa performeze sub nicio guvernare post-decembrista.

Dan Sova a DEMISIONAT din functia de ministru al Transporturilor

Potrivit informatiilor anuntate de Sova la acel moment, Romania va avea o retea de 2.440 kilometri de autostrada in anul 2020, respectiv un plus de aproximativ 1.800 kilometri fata de nivelul actual, de aproximativ 650 kilometri. In ultimii doi ani au fost inaugurati 242 kilometri, anul trecut fiind finalizati 116 kilometri, scrie MEDIAFAX.

Tot in aprilie, intrebat daca a gasit contractul incheiat cu compania americana Bechtel, ca documentul este cautat de Parchet "de vreo sase luni". In noiembrie, Sova afirma, in calitate de ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructura, ca nu a cautat niciodata contractul cu Bechtel, ci l-a cerut Ministerului Transporturilor, si ca nu are informatii daca documentul a fost gasit, dar constructorul american a promis sa trimita o copie legalizata.

Proiectul autostrazii Brasov-Bors, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat in 2003 si inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde de euro incheiat cu Bechtel, care trebuia executat pana in 2012. Contractul a suferit in decursul timpului mai multe modificari, fiind reziliat in mai 2013, statul roman platind companiei americane 37,2 milioane de euro si datorii de 50 milioane de euro. Pe de alta parte, Sova nu a reusit sa semneze in perioada mandatului sau contractul pentru una dintre cele mai asteptate autostrazi, respectiv Comarnic - Brasov.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

Premierul Victor Ponta si Dan Sova s-au intalnit la jumatatea lunii ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentantii asocierii Vinci - Strabag - Aktor, care a castigat licitatia pentru constructia acestui tronsonul de autostrada Comarnic-Brasov, prilej cu care cele doua parti au semnat un memorandum de intelegere. Ponta afirma atunci ca autostrada Comarnic-Brasov, in lungime de 53 kilometri, va fi finalizata in 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, iar taxa de utilizare avuta in vedere va fi de 5,7 lei plus TVA, lucrarile de constructie urmand sa inceapa la finalul lunii aprilie.

La sfarsitul lunii martie, ministrul Transporturilor anunta ca acordul pentru constructia autostrazii va fi semnat in iunie, nu in aprilie, asa cum se anuntase initial, amanarea termenului fiind un lucru "eminamente pozitiv" intrucat statul a reusit sa obtina angajamentul ferm din partea BEI, BERD si Bancii Mondiale pentru sustinerea proiectului.

Citeste si:
Ciucă este așteptat să-și depună mandatul de premier. Totul depinde...
Ciucă este așteptat să-și...

CNADNR se afla sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura, condus de Sova inainte de venirea la Transporturi, dar este in coordonarea operationala a Ministerului Transporturilor, a spus ministrul in martie. Pagina de internet a institutiei care raspunde de facto de CNADNR, denumita in prezent Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura, Investitii Straine, Parteneriat Public - Privat si Promovarea Exporturilor www.dpiis.ro, afiseaza de ceva vreme mesajul "Webpage Under Construction".

In perioada mai-iunie, CNADNR a lansat licitatii pentru studii de fezabilitate necesare constructiei a aproximativ 1.700 de kilometri de autostrada. Totodata, CNADNR a scos la licitatie in acest interval constructia tronsonului Ogra - Campia Turzii, finalizarea lotului 2 al autostrazii Nadlac - Arad si al tronsonului de autostrada Suplacu de Barcau - Bors.

Citeste si:
Sindicaliștii de la Metrorex protestează la sediul Ministerului...
Sindicaliștii de la Metrorex...

In aprilie, CNADNR a semnat contractele pentru proiectarea si executia loturilor 3 si 4 ale autostrazii Sebes - Turda, constructorii italieni si austrieci selectati urmand sa primeasca, in total, 1,1 miliarde lei (aproape 250 milioane euro), inclusiv TVA, pentru aceste proiecte.

Unul dintre cele mai controversate subiecte pe perioada mandatului lui Sova la Transporturi a fost legat de schimbarile de management in cadrul companiilor subordonate. Sova a inlocuit in intervalul mai - iunie conducerea mai multor companii din subordine, precum CFR Marfa, Aeroporturi Bucuresti sau Tarom.

Ministerul comunica la inceputul lunii mai ca pe perioada mandatului lui Sova la conducerea institutiei au fost schimbari de management la AACR, CFR SA, ISCTR, ARR, CFR Marfa si ROMATSA. Managementul privat la companiile de stat a fost introdus la solicitarea FMI, principiile guvernantei corporative fiind stabilite prin OUG 109/2011.

Citeste si:
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se va rejudeca de la zero, in urma...
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se...

Demiterile Consiliilor de Administratie ale companiilor CFR Marfa, Aeroporturi Bucuresti si Tarom au fost impuse de "chestiuni de legalitate, imperative", iar inlocuitorii sunt provizorii, a declarat acum doua saptamani ministrul Transporturilor, aratand ca Ministerul Transporturilor va initia selectia noilor manageri privati. El a precizat ca in cazul Aeroporturi Bucuresti si CFR Marfa, AGA a respins situatiile financiare pentru anul trecut, iar consecinta legala a fost destituirea administratorilor. In plus, Corpul de Control al ministerului a sesizat foarte multe nereguli la cele doua companii, rapoartele fiind inaintate DNA.

In cazul CFR Marfa, DNA a fost sesizata si pentru licitatia de transport carbune organizata de Complexul Energetic Oltenia, unde transportatorul feroviar de stat a oferit un pret foarte apropiat fata de competitorii de la GFR, inscrisi in cadrul procedurii in cadrul unei asocieri. La Tarom, CA-ul trebuia sa depuna planul de management in 90 de zile, potrivit prevederilor legale, lucru care nu s-a intamplat nici in 150 de zile, a pus Sova, precizand ca acesta a fost motivul inlocuirii.

Sova ceruse anterior FMI scoaterea unor entitati din transporturi de sub management privat, intrucat au existat cazuri in care managerii nu au respectat hotarari AGA luate in conformitate cu acordul cu Fondul, insa raspunsul finantatorului extern a fost negativ.

Alte subiecte care asteapta raspuns in instanta sunt legate atat de destinatia hotelurilor Societatii Feroviare de Turism (SFT), aflata in insolventa, Sova declarand in aprilie ca se va adresa Parchetului in legatura cu soarta acestora, cat si de scrisoarea de garantie de 10 milioane euro emisa catre Grup Feroviar Roman de Raiffeisen pentru participarea la privatizarea CFR Marfa, Ministerul Transporturilor anuntand ca, dupa ce banca a refuzat executarea scrisorii, a decis sa sesize DIICOT pentru a stabili daca institutia este in culpa sau decizia bancii este nelegala.

In scurtul mandat la conducerea Ministerului Transporturilor, Sova a criticat in mod repetat presa, dar a fost mai activ in relatia cu mass-media fata de predecesorul sau, utilizand in anumite momente chiar blogul personal pentru a transmite anunturi, comentarii sau informatii detaliate legate de anumite proiecte. In prezent, site-ul sau, www.dansova.ro, nu poate fi accesat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.