O persoana a decedat, iar alte sapte au fost ranite, marti, dupa ce motorul stang al unui avion de pasageri a explodat, ceea ce a provocat panica in timpul zborului care s-a incheiat cu o aterizare de urgenta in estul orasului american, relateaza DPA.

Avionul apartinand companiei Southwest Airlines, cu 149 de persoane la bord, s-a depresurizat dupa ce motorul a cedat la o altitudine de circa 10.000 de metri. Mastile de oxigen au coborat, iar pasagerii cuprinsi de panica au transmis celor dragi si pe retelele de socializare mesaje in care au scris ca traiau ultimele clipe din viata.

Persoana care a decedat a fost grav ranita cand a fost partial trasa afara din avion dupa ce unul dintre geamuri a fost spulberat in urma depresurizarii cabinei, conform informatiilor publicate pe conturile pasagerilor, citate de media americane.

Femeia a fost tinuta si trasa inapoi in avion de ceilalti pasageri

"Suntem profund intristati sa confirmam ca in urma acestui accident a rezultat un deces", a notat compania Southwest Airlines intr-un comunicat.

"Intreaga familie Southwest Airlines este devastata si transmite cele mai profunde si sincere condoleante clientilor, angajatilor, membrilor familiei si celor dragi afectati de acest eveniment tragic. Am activat echipa de interventie de urgenta si am mobilizat toate resursele pentru a-i sustine pe cei afectati de aceasta tragedie", se mai arata in comunicatul companiei.

Intr-o inregistrare video publicata pe Twitter, presedintele si directorul executiv al Southwest Airlines, Gary Kelly, a confirmat decesul pasagerei "cu profunda tristete" si a vorbit despre o "pierdere tragica".

Presedintele Consiliului National de Securitate al Transporturilor, Robert Sumwalt, a confirmat la randul sau decesul, insa nu a oferit mai multe detalii despre acesta.

Sapte persoane au fost tratate pentru rani minore, a precizat Sumwalt

Aeronava Southwest Airlines a decolat de pe aeroportul LaGuardia din New York catre Dallas, Texas. Problema tehnica a fost raportata la ora 11:13 (15:13 GMT), iar avionul a aterizat 14 minute mai tarziu, conform informatiilor oficiale.
Citeste si:
Richard Browning, inventatorul costumului de zbor individual, vine...
Richard Browning,...

Pasagerii au declarat ca au auzit o explozie dupa ce aeronava Boeing 737 a urcat pana la circa 10.000 de metri altitudine. Aceasta a fost urmata de o a doua explozie, iar cabina s-a depresurizat, potrivit persoanelor aflate in avion care au publicat fotografii cu ei pe retelele de socializare in timp ce se pregateau de aterizarea de urgenta, scrie Agerpres.

A doua explozie ar fi putut fi sunetul geamului spulberat, sustine un pasager

Au fost resimtite turbulente violente in timpul incercarii de stabilizare a aeronavei, apoi a urmat coborarea rapida catre Philadelphia, a notat pe Twitter alt pasager.
Citeste si:
Noul Volkswagen Touareg facelift: faruri noi, motor V6 electrificat...
Noul Volkswagen Touareg...

In fotografiile publicate pe reteaua de socializare se pot observa motorul si fuselajul deteriorate si lipsa unuia dintre geamuri.

Comisarul departamentul de pompieri din Philadelphia, Adam Thiel, a indicat ca in timp ce pasagerii ieseau din avion pompierii au stropit aeronava cu spuma ignifuga pentru a preveni aprinderea combustibilului.

Consiliul National de Securitate al Transporturilor a anuntat ca va fi trimisa o echipa in Philadelphia pentru a investiga incidentul de la bordul aeronavei Southwest Airlines, precizeaza sursa citata.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.