"Este posibil sa fie o reajustare de preturi, dar nu la cele care se vorbesc, si eu am vorbit de vreo 8 pana la 10%. Dar luati-o, va rog, ca o presupunere la aceasta, rezultatul final vi-l dau dupa analizele din minister", a declarat ziaristilor ministrul Agriculturii, dupa sedinta Guvernului, intrebat daca vor exista scumpiri la alimente, asa cum anunta producatorii, transmite MEDIAFAX.
Ministrul a precizat ca prin reajustarea de preturi se refera la alimentele de baza.
Valeriu Tabara a mai aratat ca de multe ori pretul de vanzare al acestor alimente nu se justifica, iar acest lucru este cauzat si de faptul ca unii comercianti nu respecta Codul de bune practici in vigoare.
"Nu este justificat pretul din galantare fata de ceea ce inseamna pretul materiei prime. Exista extrem de multe rezerve in ceea ce inseamna adaosuri comerciale, taxe de magazin, de supermagazain, la care cred ca trebuie sa umble si cei care comercializeaza aceste produse", a spus Tabara.
El a adaugat ca, din pacate, Codul de bune practici nu a fost implementat in totalitatea lui, iar institutiuile statului ar trebui sa faca mai mult in privinta respectarii de comercianti a acestui Cod.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Bal aristocratic în inima Capitalei. Magia Bridgerton a cucerit Bucureștiul....
Sursa: kudika.ro